XXI. Nolo! [ Nu-l vreau ! ]

Era aproape 3 dimineata. Ianis era pe fotoliul din camera Issabellei privind-o cum doarme. Daca la inceput abia astepta, acum i se parea enervant.

“Ce faci Sergiu ! Iti admiri papusica ?”

“Nu suport sa-mi intri in gand Ianis, iesi!”

“Na-a-a... Nu-mi spune ca si tu dai ordine acum! Fi-ar ! Se pare ca e contagios!”

“Ce vrei ?”

“Sa stiu daca si tu stai ca tampitul, pe invizibil, ca me mess apropo, si te uiti cum doarme o fata. Nu ti se pare ridicol ? Poate am exagerat putin. Hai acasa ! Nu ca as avea nevoie sa dorm, dar m-am saturat de casa asta, fata asta... de doua zile numai asta am cam vazut.”

“Daca vrei du-te eu raman.”

“Doamne, chiar asa te afecteaza cand iubesti? De aici reiese ca iubirea te innebuneste!”

“Ti-a ajuns Ianis, iesi!”

Se facu liniste in capul lui Sergiu. In camera Issabellei, Ianis se plimba de colo colo, cautand mai multe fotografi sau lucruri care puteau face o legatura intre ea si Karnia. Intr-o clipa de neatentie darama lustra acesteia de pe noptiera. Issabella se trezi speriata!

“Ooops ! La dracu!”

• Cine-i aici ?

Ochii Issabellei se invarteau prin camera. Se ridica in picioare, plimbandu-se in jurul lampii daramate. Simtea ca ceva nu este in regula, insa nu stia ce.

“Sergiu... am dat de dracu!”

“Ce-ai facut Ianis, ce-ai mai facut?”

“Am trezit-o pe miss Elisabeta!”

“Fa-o sa adoarma!”

“Atat de usor ah ?”

“Da... acum iesi!”

Issabella isi ridica lampa si aprinse becul. Se pare ca luna in seara asta era mult prea luminoasa, avea nevoia sa iasa, sa se relaxeze putin, si stia ca ramasese datoare copacului din curtea colegiului cu o vizita, asa ca isi lua haina pe ea si iesi usor din camera. Era aproximativ doua dimineata, toti dormeau. Ianis era satisfacut, in sfarsit ceva actiune, asa ca o urma.

Gandurile ei se incrucisau, iar Ianis avea prostul obicei sa o asculte. Intra in capul ei si o asculta pur si simplu, avea motive sa se indoiasca sau sa fie sigur de ea.

“Poate ca era mai bine... nu... nu ma intorc acolo! De ce nu ? Pentru ca nu... Si el ?... Nu! Cat de tampita sa fiu sa il las sa ma sarute... Doamne... Oh !”

Ianis statea in spatele ei si radea. Era atat de tare senzatia cand esti langa cineva si nu te poate vedea. Facea asta ori de cate ori avea ocazia, ii placea la nebunie. Strada era pustie, Issabella mergea cu mainile in buzunare si gluga in cap. Din cand in cand mai dadea peste un magazin cu luminile aprinse inauntru dar nu intra, prefera sa-si continue drumul. Ajusa la colegiu, sari gardul, Ianis ramanand surprins de curajul acesteia si adrenalina ei, asta il amuza, si poate il facea sa o vada si altfel decat inocenta si mica. Drumul pana la copac nu era lung, acum nu mai era nimeni langa el, se apropie si se aseza rezemandu-se de el. Ii placea sa stea si sa priveasca in gol... isi relaxa complet mintea. Ianis zise sa isi joace cartea si intra in mintea ei:
“Buna !”

Issabella nu intelegea ce se intampla, insa nu era speriata. Aceasta raspunse cu voce tare.

- Buna, dar cine esti ?

“Nu te sperii?”

- Nu...

“Nu trebuie sa vorbesti cu voce tare, te pot auzi si in gand !”

“Okay!” zise aceasta in gand.

“Asa, mult mai bine !”

“Cine esti ?”

“E important?”

“Nu...”

“Tu cine esti ?”

Issabella isi dadu gluga jos si privi prima data in stanga apoi in dreapta. Nu era nimeni. Isi puse gluga inapoi.

“Issabella !”

“Issabella...”

Ianis statea rezemat de partea copacului opusa Issabellei. O simtea cat era de calma, nu era speriata, si asta nu-i placea.

“Tu cum te numesti?”

“Poti sa-mi spui... demon!”

“Demon ? “ zise aceasta cu o voce uimita. “Exista demoni ?”

“Eu sunt unul dintre ei, deci exista !”

“Nu cred ! Probabil esti inger, cred in ingeri, dar in demoni... daca erai demon acum eram moarta!”

“As putea face asta oricand !”

“Atunci fa-o, mi-ai face un mare serviciu !”

“Neaa... ar fi mult prea usor, unde ar mai fi distractia!”

“Ce distractie ?”

“De a ma juca cu tine !”

Acum Issabellei nu-i mai placea situatia. Se ridica si vru sa plece cand un caiet ii cazu in brate. Acum s-a speriat incat chiar tipase, lua caietul de jos dupa si il deschise... parea a fi un jurnal, insa nu era, era mai mult un caiet al grozei.

“Ia-l !”

“Nu-l vreau !”

“O sa ma cunosti mai bine asa !”

“Nu vreau sa te cunosc...!”

“Ia-l am zis!”

Si aceasta simti ca si cum cineva i-ar da cu o bata in spate, daramand-o la pamant. Speriata lua caietul si fugi spre casa. Ca si in celalata seara simtea cum cineva o urmarea, insa neavand curajul sa mai priveasca in spate.

Ianis se trezi. Se ridica in picioare, se uita dupa Issabella insa n-o vedea nicaieri. Ce i se intamplase, cine il adormise in halul acela. Nu mai stia decat ca ii spusese Issabellei sa ii spuna demon. In rest ? Cine ii facuse asta ? Isi deschise aripile si se indrepta spre Issabella. Daca era ingerul... daca Issabella era moarta !?

“Sergiu...!”

“Da Ianis!”

“Du-te in camera Issabellei sa imi spui daca e acolo! “

“Acum ? Tu unde esti ?”

“Iti explic eu, tu du-te!”

Sergiu se ridica din fotoliul de unde o privea pe Brianna, indreptandu-se spre camera Issabellei. Era acolo, citea.

“E aici Ianis ! Citeste !”

“Citeste ?” zise Ianis uimit. “Ce citeste ?”

“Pare un caiet vechi ! Maro... Scrie... Karnia !”

“Karnia !” zise nervos Ianis.

“Ce i-ai dat Ianis... ce tot faci ? “

“Nimic... am fost adormit !”

“Adormit, ce dracu Ianis, trebuia doar sa o pazesti ! I-ai dat amintirile Karniei. Nu le poate avea. Caietul nu trebuie sa se afle in mainile unui vampir, o va omora.”

“Pai ce dracu mai astepti ! Ia-i-l ! Sunt pe drum, ajung in 2 minute!”

Sergiu o privea speriat. Amintirile Karniei innebuneau pe oricine. Nu avea cum sa reuseasca sa citeasca. Te duceau in lumea ei. Era blestemat. Probabil ceea ce ea traise fusese traumatizant, de aceea toti se fereau de el. Issabella il citea atat de calma. Parea lipita de el. Asta il speria pe Sergiu, asa ca ramase in coltul camerei privind-o cum citea, doar pana ajungea Ianis.

Issabella inca era la prima pagina, ghemuita in pat nu stia daca sa dea pagina si sa inceapa sau nu. I se parea atat de ciudat, prima data simtise prezenta de langa copac buna, apoi totul s-a schimbat. Parca erau doua persoane intr-unul. Nu intelegea, dar daca era ceva de aflat cu siguranta avea sa afle din acel caiet, jurnal sau ce era. Era vechi, plin de praf si scris mic. Unele pagini fusesera rupte si lipite la loc, unele cuvinte subliniate, iar altele sterse complet. Pe prima pagina scria mare, cu scris de mana “ Eu ! Cum ma stiu doar eu ! Karnia Munder ! “ , pe a doua scria data de 06-06-1890, iar doua randuri mai jos se pare ca incepea povestea, asa ca Issabella se facu confortabila si incepu sa citeasca.

“ Azi... inca o zi a trecut, cu parere de rau, tema la meditatoare a fost ingrozitoare, tin sa reamintesc : ma simt coplesita de atata franceza, ar trebui sa mai incetez, insa cum sa-i spun asta mamei ?! Nu ma va intelege, sunt sigura ! Cine stie cand voi pleca la studii in Paris, de ce vrea neaparat sa invat de pe acum la perfectie franceza, nu as putea sa o invat acolo ?!

Motto-ul de azi : Secretul vietii nu este acela sa ai tot ceea ce iti doresti, ci sa iti doresti ceea ce ai! “

Da ! Se parea ca este un jurnal. Il inchise si intra in dus. Era Duminica deci nu avea motive sa se trezeasca devreme, avea sa doarma. Sergiu observa calmitatea acesteia si o lasa singura, cand ajunse Ianis, Issabella tocmai iesea din baie, urma drumul spre pat dupa care adormi. Ianis se duse la acel caiet... de cand nu-l mai vazuse... dar stia prea bine ca nu-l putea atinge, nu intelegea de ce, dar nu putea. Se resemna si se indrepta spre casa.