37. Forsit ! [ Probabil ! ]

In casa Brianna era pe canapea langa Issabella. Cand Ianis intra amandoua isi intoarsera privirea spre el, apoi Brianna zise incercand sa para vesela si normala, ceea ce nu-i iesea, ochii ingrijorati si putin nervosi o dadeau de gol:

• Si... el e Ianis, prietenul cel mai bun al iubitului meu !
• Deci tu esti Ianis, nu puteai sa te prezinti de la inceput ? Asa ocoleam toata acea cearta...zise zambind Issabella indreptandu-se spre el si intinzandu-i mana.

Ianis privea mana ei, apoi o privea pe Brianna. Ce se intampla ? Intreba el intrand in mintea ei. Brianna ridica din umeri si ridica barbia in semn sa ii joace jocul. Incercand sa-i intoarca zambetul Issabellei, dar fara sa-i reuseasca, mai mult parea a un zambet scos cu clestele de pe fata lui, zise:

• Ce cearta draga mea ? Eu nu m-am certat cu tine, poate te-ai certat singura !

Issabella ramase nemiscata, privindu-l cu ochii ei galbeni mari. Parca mai auzise odata replica asta, dar nu stia cand si cum. Isi scutura capul si spuse strangandu-i mana:

• N-aveam cum sa ma cert cu mine... nu-s nebuna.

Ianis isi trase mana si adauga:

• Hmmm... cine stie !?

Issabella ramase nemiscata cu mana acolo unde el ii daduse drumul. Apoi usa se deschise iar Sebastian intra in camera.

• Iubitulee ! Rosti Issabella sarindu-i in brate.
• Iubitule ??? repeta aproape soptind Ianis, uitandu-se nedumerit si dezgustat la cei doi sarutandu-se. Brianna aparu din spate spuandu-i la ureche : "Ce dracu se intampla aici Ianis ? Ma simt ca ultimul om ajuns de pe luna, care habar n-are in ce consta lumea." Uitandu-se concentrat la ea Ianis ii raspunse : "Draga mea Brianna...sunt in aceiasi situatie... Dar trebuie sa subliniez, sora ta are niste gusturi...extrem de proaste!" Brianna incepu sa rada si adauga : "Sa nu uiti ca si tu esti printre gusturile ei..." Ianis o privi, ridica o spranceana si spuse "Aaaa... excluzandu-ma pe mine bineinteles."

Se simtea exclus, privea la cei doi si isi dadea seama ca niciodata n-ar putea fi in locul lui, si ce-i venise de se gandise la asta ? Isi inclesta buzele, il enerva asta, nu intelegea de ce. Vroia sa nu-i pese, dar ii pasa, se intreba cum de nu il citise Brianna. El nu era printre gusturile ei, altfel acum era el in locul lui Sebastian. Inchise ochii si se retrase, numai putea suporta atata...iubire.

***

• Vin acasa azi ? Intreba suspicioasa Ella.

Nu o mai vazuse pe Issabella de doua nopti si o zi, era normal sa se intrebe ce era cu ea, mai ales ca o rodea gandul ca putea fi cu Adriana, de fapt era sigura ca era cu ea, si nu suporta. Mihai statea pe scaun in bucatarie, cu privirea fixata pe ceasca de cafea, neluandu-si ochii de la ea ii raspunde:

• Probabil...

Era atat de vag incat o enerva pe Ella.

• Probabil ??? tipa aceasta.

Mihai facu ochii mari, niciodata nu o mai auzise pe Ella tipand.

• Ce e Ella ?
• Nimic... spuse ea calmandu-se. Vroiam doar sa... sa stau mai mult cu Issabella.
• Draga mea, e la noi de doua saptamani aproape, iar tu daca ai vorbit cu ea de patru ori.
• Stiu...spuse aceasta asezandu-se pe scaun langa el.
• Atunci ? Ce e cu tine ? Continua acesta mangaind-o pe obraz.

Ochii Ellei erau inlacrimati, dar nu cuteza sa si-i ridice. Ochii ei negri, si parul scurt blond, avea tunsoarea asta bob de ani de zile, aproape ca Mihai nu si-o mai amintea asa cum era cand a cunoscut-o prima data, cu parul lung, exact ca al Briannei. Puteai sa juri ca-i este mama, era exact ca ea, tandra, blanda orgolioasa si frumoasa.

• Nimic... simt ca-mi pierd copiii unul cate unul.
• Dar nu ai pierdut pe nimeni scumpa mea...
• Se apropie Mihai, se apropie clipa cand Brianna va afla cine e mama ei, si isi va da seama ca ii sunt o straina.
• Nu-mi esti straina mama...zise din pragul usii privindu-i pe amandoi Brianna. Cum sa-mi fii straina.

Si Mihai si Ella o priveau nedumeriti. Nu asa vroiau sa dea ochii cu ea. Repede Ella isi sterse lacrimile iar Mihai isi retrase mainile. Brianna zambi, ei erau parintii ei, si nu erau vinovati de ceea ce era ea, nu erau ei vinovata ca acum cativa ani se zgariase si ca sa nu-i vada cineva sangele si-l supse, iar de atunci era ceea ce era. Nu era mama ei vinovata, ci ea si... si mama ei adevarata, dar si Mihai. O durea sa recunoasca dar tatal ei era vinovat pentru tot... sau mama ei... Karnia... nici ea nu mai stia, prefera sa se trezeasca dintre atatea ganduri care o chinuiau si ii privi.

• Nimeni n-ar putea sa te inlocuiasca mama... Zilele trecute am citit din jurnalul Karniei, stiu ca-s fiica ei... Dar, doar biologic...

Ella se ridica si o imbratisa, atat de tare, si plangea. Mihai le privea, erau aceasi picatura, era clar ca nimeni nu avea sa le desparta.

• Multumesc ! Reusi sa rosteasca Ella cu ochii strasi acoperiti de parul Briannei.
• Oh mama ! M-am maturizat mai devreme decat vroiam. Si am nevoie de voi langa mine, singura simt ca ma prabusesc...
• Suntem draga mea, adauga Mihai venind si imbratisandu-si cele doua fete, la care tinea mai mult decat ar fi vrut vreodata.

Brianna le zambi, zambetul ei spunand " va fi bine " , undeva inauntrul ei stia ca nu avea sa fie chiar asa de bine insa tot acolo simtea ca va face tot ce poate, si ca exista o speranta. Ii privea imbratisand-o, cu ei isi traise viata pana acum si nu avea sa-i lase la greu. Zambi asa cum nu mai zambise pana atunci, se simtea multumita de ceea ce iubea. Apoi isi dadu seama ca Issabella ramase in spatele casei, in leaganul pe care ea il folosise in copilarie, acel leagan care abia se mai tinea de ramura stejarului batran care ii fusese prieten ani la rand. Isi lasa parintii in bucatarie, dupa acea imbratisare nu mai aveau cuvinte ca sa poata descrie ce simteau asa ca se retrase usor, altcineva avea nevoie de ea mai mult.

Issabella era acolo, cu spatele, leganandu-se usor si plangand, Brianna ii putea simti durerea. Ajungand langa ea ii privea parul care ii acoperea fata in cadere. Apoi simtindu-se vinovata ii spuse:

• Imi pare rau ca trebuie sa treci prin asta...
• Ce mai conteaza Brianna, ceea ce sunt acum nu se va schimba niciodata, rosti incet Issabella.

36. Hic sum ! [ Sunt aici ! ]

• Gata ! Sunt aici ! Zise Ianis zambind, cu o privire plina de neprevazut, o privire necunoscuta acum Issabellei.

Imediat isi trase mana dintr-a lui si se trase ghemuindu-se intr-un colt al canapelei.

• Ia-ti mana de pe mine, spuse ea pe un ton taios. Respiratia i-o luase razna, bataile inimii de asemenea.
• Imi pare rau, incepu Ianis, nu am vrut sa te omor aseara, am vrut...
• Sa ma ce ? Ce-ai patit omule ?

Mirarea de pe fata Issabellei ii dadu de inteles lui Ianis ca ceva nu era in regula. Dar inainte ca el sa spuna ceva ea continua.

• Nu stiu cine esti si ce vrei... dar daca te mai apropii de mine sa sti ca tip ! Auzi... cum sa ma omori ?

Vocea ii tremura, se putea observa, ochii mari, ochii ei galbeni erau aproape acoperiti de pupila neagra dilatata. Ii era frica. In gandul lui Ianis veneau doar cateva cuvinte : "Ce dracu s-a intamplat aici ?". "Calmeaza-te Issabella, calmeaza-te. Cine stie ce cauti aici, dar stai linistita." isi spuse ea. Ianis se ridica de langa ea, pe fata lui aparand din nou acea expresie neincrezatoare. De ce mereu cand era pe punctul de a face totul pentru ea, ea facea ceva si il intorcea din drum. Isi dadu seama ca ea nu mai stia cine e el, ce a facut sau... nici chiar ce e ea. Se intoarse serios din nou spre masuta de langa fotoliul din stanga, isi turna un pahar de coniac, apoi se intoarse spre Issabella care era in acelasi loc, la fel de ghemuita, la fel de speriata.

• Stai calma, spuse el zambind dar era ceva in neregula cu zambetul lui. N-o sa-ti fac nimic!
• Ai face bine sa te tii de cuvant, ridica tonul Issabella.
• Ntz ntz ntz ! Facu Ianis in timp ce scutura degetul aratator spre ea. Nu tipa la mine...
• Atunci explica-mi cum am ajuns aici ...
• Ha-bar nu am ! Ii raspunse foarte clar si calm Ianis, parand sa-si bata joc de ea. Dar vei pleca in curand.

Brianna cobora scarile, atragand asupra ei ambele priviri. Issabella se ridica imediat si ii sari in brate, spunandu-si in gand "cat de bine ca am scapat, multumesc Doamne!", apoi alte ganduri o cuprindeau, intrebandu-se de ce scapase ? Nu se mai intelegea, avea o frica in fata lui Ianis. Din bratele Issabellei isi intoarse privirea spre el. Statea tot acolo, cu paharul in mana, zambea si ridica paharul in cinstea ei. Intoarse capul rusinata. Cine era tipul asta brunet, cu ochi albastri, cu zambetul larg si amagitor ? Cu un ton ironic dar care te innebunea ? Arata exact ca un manechin din revistele renumite, lumina ii cadea pe fata in umbre. Era mai mult decat frumos... iti lua respiratia, iti inclesta cuvintele in gat, iti intensifica orice sentiment. O durea cat de frumos era. Stranse tare ochii inchisi, incercand sa se trezeasca la realitate, dar nu putea. "Nu nu nu !"isi spuse in gand. "Nu Issa nu el...!" apoi ii dadu drumul Briannei care era statuie. Nu intelegea ce se intampla, ce era cu ea de o imbratisa in halul ala? Ii facu semne de intrebare lui Ianis insa acesta ii raspunse dintr-o singura inclinare a buzelor ca habar nu avea.

• Ce e Issa ? Te simti mai bine ?

Issabella se uita iar dupa Ianis dar nu mai era acolo, intoarse capul cautandu-l in toata camera, dar nu-l mai gasi.

• Aaaa...da ! Isi intoarse privirea spre Brianna zambind.
• Oooo domnisoara ranita ! Se auzi vocea lui Sergiu coborand scarile. Cum te mai simti ?

Ochii ei se marira din nou. A doua persoana care o vedea si nu o recunostea.

• Unde suntem ? O intreba cu ochii la Sergiu pe Brianna.
• Unde suntem ? Repeta cu o privire neintelegatoare Brianna.
• Da...unde suntem ?

• Suntem...

Dar fu intrerupta de Ianis.

• Surioara ta iubita nu-si mai aminteste nimic... Ia-o usor. Iar tu domnule Homes, vino cu mine, dupa privirea care ti-a aintit nici pe tine nu te mai stie. Ceva frumos... credeam ca numai eu fusesem vizat sa nu am parte de memoria ei impreivizibila.

Rasul lui ironic rasuna in casa. Issabella il privea dezgustata. Era frumos, dar al naibii de neplacut. Brianna ofta, nu-i venea sa creada ca o lua de la capat cu Issabella, tocmai cand scapase de toata valmaseala de a incerca sa-i explice ce e, cine e, si multe altele, acum era totul zero.

• Vino cu mine, spuse ea autoritar.

O aseza pe comoda neagra din sufrageria mare a nefilimilor, apoi lasandu-se pe vine in fata ei o intreba.

• Ce sti tu ?

Neintelegand intrebarea Issabella se stramba.

• Ce stiu eu ? Adica ?
• Pfff... nu mai sti nimic asa e ?
• Ce tot incerci sa-mi explici Brianna ?

Brianna o privea neajutorata. Ca si Ianis se intreba ce dracu se intamplase acolo. Nu-i facuse nimic altceva Issabellei decat sa ii dea sangele ei pentru a nu murii. Insa statea in fata ei, neavand habar de ceea ce vorbea.

Ianis si Sergiu iesira afara, in spatele casei avea un teren mai mare plantat cu copaci. Ii adora, erau pomi fructiferi, iar in spate aveau patru stejari batrani. Cand trebuiau sa vorbeasca se duceau acolo, iar asta faceau si acum... i se paru ciudat lui Ianis ca se indreptau spre stejarii din spatele indepartat al casei.

• Unde mergem ?
• De parca nu sti Ianis...
• Dar...zise Ianis oprindu-se in loc. Nu am mai fost acolo de ani de zile...
• Decenii, il corecta Sergiu. Apoi isi ridica uimit sprancenele. Ce e ? Nu ai curaj sa mergi ?
• Ha, rosti Ianis amuzat. Nu... doar ca tu nu ai mai vrut sa vii aici... iti amintea de iubita ta Karnia.
• Si a ta...adauga Sergiu.

Expresia lui ar fi spus "Termina-te Ianis, in toata aceasta chestie ai fost si tu implicat nu doar eu sau Sebastian...."Sebastian... Nu il mai vazuse de...de mult.

• Apropo...unde e Sebastian?!

Ianis isi aduse aminte. Nu il mai vazuse de cand cu Karnia, de cand o omorase pe Issabella. Cel putin era mort, nu credea ca scapase cu viata din coltii Briannei. Ura cu care supse din el era incredibila.

• Probabil... mort, raspunse necrezand nici el ce spunea Ianis.
• Nu i-am gasit corpul...
• Poate adorata noastra Karnis s-a induiosat de modul in care a murit si s-a gandit sa-i faca si lui un... parastas.

Ianis glumea, Sergiu isi dadu seama, dar asta nu era moment de gluma. Trebuia sa aiba si el momente in care sa fie serios, iar el niciodata nu daduse de unu.

• E serioasa treaba Ianis, nu o mai lua in gluma.
• Nu o iau.
• Ba o iei.
• Chiar asa ? Zise razand Ianis, apoi amintindu-si de seara in care iesise cu Denisse adauga. Am omorat-o... s-a distrat. Ochii lui mari se largisera. Nu isi dadea seama cat de tampit fusese sa nu isi dea seama pana acum. O furie de neimaginat se afisa in comportamentul lui.
• Am zis sa fii serios nu creativ Ianis, spuse scuturand din cap Sergiu.
• Nu sunt creativ, zise strambandu-se Ianis. Auzi ce cuvant... creativ ?!!! Mai cresti Sergiu...
• Pai..."Am omorat-o...s-a distrat", spuse amuzat incercand sa-l imite pe tovarasul sau de-o viata.
• Pai da...
• Cine Ianis...cine ? Hai uimeste-ma...Cine ?

Apoi calm, lasandu-se luat in ras, Ianis incepu sa-i povesteasca seara in care iesise cu Denisse, de care Sergiu isi aducea aminte pentru ca inainte statuse de vorba cu el. Pasii lor continuau sa se indrepte spre stejarii din spate, parea atat de mult de mers, dar le convenea, era timpul, spatiul si modul perfect sa-si spuna tot ce aveau de spus, sa puna lucrurile cap la cap si sa rezolve puzzle-ul intortocheat in care se aflau si ei. Sergiu il asculta cu atentie, stia ca nu mintea, il cunostea pe Ianis de atatia ani, il citea cand mintea sau cand se amuza pe seama lui. Vinovatia lui nu era greu de vazut, ii parea rau, credea cu adevarat ca el era singurul vinovat pentru ceea ce i se intamplase Issabellei. Dupa ce ascultase totutul, Sergiu ii spuse zambind:

• Imi place atat de mult sa te vad ingrijorat...

Ianis se opri iarasi in loc.

• Nu e ingrijorare... Intelege !
• Adica nu o vrei ? Incepu Sergiu vorbind foarte apasat ca si cum l-ar interoga si vroia neaparat adevarul. Nu o vrei langa tine ? O viata sa te iubeasca ? O viata sa fie langa tine ? O viata sa o sti acolo, oriunde, asteptandu-te, sa fie ea tot ce ai ? Sa nu mai trebuiasca sa cauti in alta parte ceea ce are ea ? Sa fie copila care se maturizeaza langa tine ? Sa iubesti tot ce-ti da si tot ce nu-ti da, tot ce-ti spune si tot ce-ti ascunde ?

Privirea lui Sergiu era atintita in a lui Ianis. Se apropie de el in timp ce-i spunea aceste lucruri ajungand la mai putin de cinci cm distanta de el. Privirea lui te induiosa...Apoi Ianis ii spuse neafectat de ceea ce auzise:

• Cat dureaza o viata, Sergiu ? Si sti.. privirea lui era acum intoarsa, nu vroia sa-l mai priveasca, prefer sa nu o am decat sa o am si sa-i fac rau, decat sa o am sa o iubesc, apoi... ea sa ma raneasca. O duc foarte bine asa cum sunt acum, sunt perfect, ma distrez cand vreau, cu cine vreau, cum vreau...

Sergiu il asculta. Era atat de relaxat, parea sa nu tina deloc la Issabella dar el stia prea bine ca tinea. Masca pe care o purtase de-a lungul anilor devenise atat de grea incat nu si-o mai putea da jos.

• De ce renunti asa usor, Ianis, de ce ? Vocea lui Sergiu era joasa, ceea ce tocmai spunea era doar pentru el, insa Ianis il auzise.
• Nu renunt la ceva ce nu am avut niciodata.

Ii zambi cinic apoi se intoarse in casa. Nu-i pasa, nici in adancul sufletului nu-i pasa. Se obisnuise asa cum era, nepasator, calm. Nu era el cel care iubea, care era afectat, era rolul lui Sergiu sa iubeasca, sa lase totul pentru iubirea lui... Ii parea rau ca era asa, puteau petrece o vesnicie amandoi distrandu-se, caci de-asta era viata, sa te distrezi. Zambi in continuare, bine ca nu facuse ceea ce era pe cale sa faca, sa se lase cuprins in mrejele Issabellei. Nu il merita, nici el pe ea. Erau ca doua stele, una in dreapta lunii iar cealalta in stanga. Mersul lui era apasat si lent, privi inapoi cum Sergiu ramase privind inainte cu mainile in buzunar. Ii parea rau si pentru el, ca nu era ceea ce isi dorea, insa niciodata nu avea sa uite de ce devenise nefilim, cine ii distruse viata... Daca tot avea viata lunga, atunci de ce sa nu faca ceea ce ceilalti nu aveau sa faca niciodata ? Isi lua privirea de la el si isi continua drumul.

35. Non habeo Anima! [ Eu nu am suflet !]

  

Usa se deschise cu brutalitate. Era Brianna. Grabita ajunse langa Issabella, il impinse aruncandu-l la podea pe Ianis, se musca de incheietura, apoi ii dadu Issei sa bea. Intre timp isi intoarce privirea spre Sergiu...

• Nu vreau sa va mai apropiati de ea... Da? Gata ! Am eu grija de ea.
• Imi pare rau...
• Ba nu ne pare rau, il intrerupse Ianis suparat si nervos. Am incercat sa o ajutam, am incercat sa o fac sa nu mai sufere... Nici nu vroiam sa ma apropii de ea, dar ea apeleaza la noi... De ce nu a apelat la tine ? Hmm ? Ia zi ? De ce ?

Brianna isi lua privirea de la el si o axa pe Issabella care bea tot mai mult sange, nu se mai oprea, iar ea era din ce in ce mai slabita. Vazand-o Sergiu se apropie si o prinse in brate. Privindu-i Ianis se simtea dezgustat, nu-i placea sa faca fapte bune, dar cand facea ura si mai mult sa nu-i fie recunoscute, asa ca isi desfacu manecile sumecate si urca sus, luandu-si paharul cu coniac de unde il lasase si indreptandu-se spre camera Adrianei neavand de gand sa o mai ajute pe tanara Issabella, nici macar sa mai dea ochii cu ea. Ajuns in dreptul usii se opri, auzind-o pe Alexia. Tonul vocii ei era calm iar Ianis se cam chinuia sa o auda.

• Cum e sa sti ca fiica ta e un vampir ?

Alexia era foarte cinica. Rareori o prindeai in toane bune, amabila, si cand era probabil persoana in vizor ii era una foarte placuta. Asta ii si placea lui Ianis la ea, imprevizibilitatea. Era rea si buna, dura si blanda, frumoasa si... In momentul acela ii veni in minte chipul, corpul, caracterul Issabellei. Subconstientul lui o considera mult superioara altora. Isi aminti parca retraind momentul in care o saruta. Doamne de cand nu se mai gandise la sarutul ala. Parca saruta frica din ea, parea un intreg cutremur in bratele lui. Clatina din cap parca trezindu-se dintr-o fantastica reverie, concentrandu-se la discutia Adrianei cu... "iubita" lui, ii venea a rade dar se abtinu, nu vroia sa fie auzit.

• Dar cum e sa sti ca omul pe care il iubesti e indragostit de fiica mea ?

Alexia storcea nervoasa pansamentul inmuiat in apa. Apoi punandu-l cu o tenta de agresivitate pe fruntea Adrianei ii raspunse zambind, vrand sa para neafectata.

• Ianis ma iubeste pe mine, suntem impreuna, nu considerati ca asta e un motiv destul de bun ca sa ma iubeasca ?
• Nu !

Iarasi Alexia inlemni, pupilele i se dilatara. Adriana o infrunta intr-un mod direct, ceea ce o cutremura, si nu stia ce sa-i raspunda, dar Ianis o salva. Intra in camera mergand alene si sigur pe el, amuzat parca de replica Adrianei. Zambind si luand-o in brate pe Alexia spuse:

• O iubesc doamna... Imi pare rau sa va spulber visele de a va iubi fiica. Ianis se intoarse si ii lua pansamentul de pe frunte, bagandu-l in apa. Stiu ca va doriti sa aveti un ginere asa ca mine, stoarse pansamentul si il puse pe frunte, apoi continua, dar... e imposibil. Nu exista nimic care sa ma lege de fiica dumneavoastra.

Adriana privi spre Alexia si o ruga sa iasa din camera. Evident ca Alexia refuza insa curios de ceea ce vroia sa-i spuna Ianis o incuraja, chiar o ruga sa iasa, in cele din urma aceasta iesind.

• Aseaza-te ! Spuse Adriana serioasa.
• Uhh... ne asezam ! Inseamna ca imi dati vreo bomba aici, rasul lui ironic facand sa apara pe fata Adrianei un dezgust. Insa vazand asta, imediat Ianis isi lua expresia de om serios, care parea inca mai ironica decat rasul de mai devreme si se uita atent la ea, trase un scaun, il puse cu spatarul in fata si se aseza rezemandu-se cu mainile pe marginea spatarului si cu barbia peste maini, ceea ce ii dadea de inteles ca vroia sa spuna mai repede ce avea de zis, nu prea putea sta la discutii, mai ales la genul de discutii care nu incepeau, asta il plictisea inainte sa ajunga sa-l intereseze vreun punct.
• Uite ce e Ianis... niciodata nu mi-am apreciat fiica, iar Issabella are atatea de apreciat. Tu nu ii sti povestea, insa ti-o voi spune eu !
• Si daca nu...
• Ba te intereseaza.

Seriozitatea Adrianei ii inclesta buzele nefilimului. Vru sa spuna spuna ceva, deschise buzele dar le inchise la loc.

• Copilaria ei nu e asa cum o vezi pe dinafara. Masca pe care o poarta crede-ma ca e greu de purtat. Uneori chiar ma intreb cum de reuseste. E puternica, iar tot ce faci tu e sa o slabesti, iar faza proasta e ca reusesti !
• Vaai ! Regina Elisabeta este urata de popor... iar eu nu sunt poporul. Va multumesc ca imi acordati atata importanta, dar...
• Nu iti acord mai mult decat esti... Si asta esti pentru ea. Era sa mor in bratele ei, o durea, puteai simtii asta, inima ii batea de mii de ori mai tare decat i-a batut vreodata. Adesea cand era mica obisnuiam sa o privesc dormind si sa stau cu , capul pe pieptul ei, ascultandu-i bataile inimii. Ajunsesem sa ii stiu perfect ritmul cardiac... Acum urmeaza partea care pe mine m-a durut mai mult decat m-ar fi durut moartea...

Privirea ironica a lui Ianis se transforma intr-una blanda, plina de mila, trista. O asculta involuntar atent pe Adriana, privind in gol.

• Oricat de mult ar fi durut-o moartea mea, a durut-o mai mult indiferenta ta... privirea ta... daca ai fi fost atent la ea ai fi vazut cum te privea, cum o durea, cum incerca sa-si potoleasca lacrimile... iar tu ?! Tu te-ai intors, continuand sa o jignesti, sa o distrugi.

Ochii albastri ai lui Ianis erau acum atintiti in jos. Parul lui negru ii cadea pe frunte. Era drept, si negru, iar orice mica lumina isi gasea reflectia in el. Frumusetea lui era ideala, era aratos, intunecat, inalt, zvelt si cu un zambet care te hipnotiza. Adriana il privea si intelegea perfect ce simtea Issabella pentru el, asta simtise si ea cu ani in urma pentru Mihai, iar pentru ca ea nu stiuse sa pastreze sa lupte pentru ce iubea, n-avea sa o lase si pe fiica ei sa faca asta, pentru ca da ! Realizase ca Issabella era fiica ei, simtea si stia asta.

• Stiti care e problema ? Ianis isi ridica privirea. Eu nu iubesc, nu-mi sta in fire...
• Aici nu e fire... aici e suflet !

Razand fals, nefilimul se ridica de pe scaun, si cu o voce scazuta spuse calm dar cu o parere de rau incredibila:

• Eu...eu nu am suflet !

Vazand ca nu rezolva nimic, nu-l induioseaza mai mult decat trebuie pe Ianis continua:

• Atunci, daca tu nu o s-o protejezi si nu o sa-i aduci fericirea... O s-o iau de aici ! Macar eu sa-i fac viata frumoasa.

Ianis o privi, apoi isi intoarse capul spre fereastra din stanga, nevrand sa ii gaseasca privirea Adrianei.

• Luati-o !

Apoi se intoarse si iesi pe usa.

"O s-o duc in casa de langa lacul Toluca... Trebuie sa o scot de aici !" gandi Adriana, inchizand apoi ochii.

Era dimineata, zorii zilei aparusera prea devreme. Ianis era jos privind-o pe Issabella cum dormea pe canapea. Habar nu avea cand Brianna terminase sa o readuca la viata, stia doar ca aseara fusese sa se plimbe, iar cand ajunse acasa, se opri sa o priveasca. Uitase de cand statea acolo pe un fotoliu privind parca prin ea, mult in ea, vrand sa intre in visele ei, sa o controleze, sa poata sa se deschida in fata ei. Fata ei parea a exprima oboseala, era alba, iar in jurul ochilor era inchisa spre un maro usor. Acum insa era in regula, doua luni dura pana ingerii aveau sa se intoarca iar in cautarea ei, acum aveau de facut Repetitia de Apoi, adica judecata ingerilor, a ceea ce au facut pentru Ceruri, si unde au gresit, iar la ei asta dura mult, chiar foarte mult putem spune, asa ca Issabella avea destul timp sa se odihneasca.

Mainile ei erau subtiri si parca seci de puteri. Tenul ei atat de alb, te facea sa crezi ca e din portelan, buzele la fel ca si in jurul ochilor erau inchise, parea acea papusa incredibil de frumoasa, dar care insa nu era reala. Ea era, si totusi era un monstru. In gandul lui Ianis o multime de cuvinte veneau pentru a o descrie, insa niciunul parca nu era "perfect". Toate si niciunul. Nu intelegea cum ea, o tanara de abia 18 ani, blanda si frumoasa putea fi in stare sa omoare fara a clipi si mai ales fara voia ei. Vazu pe mana ei stanga un inel, pus pe degetul mare. Ceva il atragea la inelul acela, dar nu stia ce. Pierdut in ea se trezi vazand-o cum incepe sa se miste. Vroia sa se duca la ea, sa ii spuna ca ii pare rau pentru aseara, insa nu..prefera sa se indeparteze si sa o lase sa se trezeasca singura.

• Ianis...sopti aceasta. Ianis...

Ianis o privea, inca dormea. Ii striga numele in somn... Simtea ceva pentru ea, poate ca inca mai avea si el un suflet. Apropiindu-se ii stranse mana:

• Sunt aici iu...ar fi vrut sa zica "iubita mea" insa nu o facu si repeta,sunt aici !

Zambetul Issabellei linistit si atat de adevarat era incredibil. Erau legati impotriva vointei lor.

Apoi expresia Issabellei se schimba. Incepu sa se zvarcoleasca. Ianis era tot acolo, tinand-o de mana.

• Ianis, Ianis repeta ea cu vocea din ce in ce mai ridicata.
• Da... raspunsul lui era vag, nu intelegea ce se intampla dar stia ca trebuia s-o lase pe ea sa se trezeasca, poate era o parte de recuperare.
• Ianis... Ianis nu ! NU IANIS NUU! Tipa ea incercand sa scape parca de ceva.

Acum Ianis era panicat, incerca sa o trezeasca.

• Issa ! Issa trezeste-te e doar un cosmar, Issa ??? !!!

34. Illam occidere! [ Omoar-o !]

   - Unde sunt ? 

Vocea ragusita si slaba a Adrianei atrase atentia Alexiei.

• La iubitul meu acasa ...
• Ce caut aici ?
• Asta ma intreb si eu, v-a lasat aici si mi-a ordonat chiar sa am grija de dumneavoastra.
• Imi place sa fac pe eroul draga mea, ai uitat ? Veni acesta cu raspunsul si cu o patura pentru Adriana.
• O sa mor ?
• Nicio sansa sa ramana Issabella orfana.
• Multumesc...
• Mda...
• Dar Issa unde e ?
• Aici m-ati cam pierdut. E adevarat ca eu le stiu pe toate, dar nu si pe cele care nu ma intereseaza.
• Ha... !

Sunetul ironic scos de Alexia il enerva pe Ianis. Se apropie de ea, si zambind ii spuse :

• Tu chiar nu sti sa taci ? Sti... e lucru mare sa inveti... apuca-te !

Se intoarse apoi spre Adriana, o acoperi cu patura, si iesi din camera, coborand jos. Acolo era Sergiu la un pahar de...ceva tare.

• Baiatul bun bea ? Nu pooot sa creeed ! Incredibil !

Ianis se indrepta apoi spre masuta cu tarii.

• Iti mai torn unul ?

Sergiu ii intinse paharul.

• Hai spune-mi mie ce te apasa ?
• Termina Ianis !
• Incercam sa fac pe dulcele poate asa iti mai apare zambetul pe fata. Nu prea sunt obisnuit sa te vad pe tine ala serios...

Dupa cateva secunde.

• De fapt...era invers. Eh ce mai conteaza! Uite !

Zise Ianis intinzandu-i paharul plin. Apoi asezandu-se langa el statea si privea cum Sergiu era undeva inchis in lumea necuvantatoare.

• Am venit sa-ti tin companie, ti-am pus un nou pahar de coniac, m-am asezat chiar langa tine sa pierd vremea, si sa pierd distractia de sus, interviul pe care Alexia i-l va lua Adrianei pentru a se convinge ca nu ma tin dupa fundul fiicei sale, si tu... nici macar nu ma observi...
• Crezi ca poti trece neobservat Ianis ?
• Multumesc, o s-o iau ca pe un compliment.
• Cu placere !
• Vreau sa plec...
• Unde ?
• La ferma noastra... unde mergeam cu Karnia...
• De ce acolo ?
• Vreau sa ma relaxez !
• Si Issabella ?
• Ce-i cu ea ?
• Vrei sa ma ocup eu de ea ?
• Stie sa omoare, deci se va descurca, poti sta linistit .
• Ianis nu cred ca esti in masura sa vorbesti ! Nu tu ! Cati nu ai omorat tu ? Si cati inca nu omori cand nu te poti controla ? Cate fete folosesti iar apoi le smulgi sufletul ?

Ianis privea inainte fara sa clipeasca.

• Nu imi sta bine sa fac pe tipul cuminte si dragastos si iubitor si bland, zise acesta facand semne ironice la fiecare adjectiv.
• Da ? Pai in cazul Issabellei nu as spune asta !
• Termina-te cu Issabella, ridica tonul acesta. Issabella in sus, Issabella in jos.
• De ce esti agitat Ianis ? Te supara adevarul ?

Calmitatea lui Sergiu il enerva la culme. Arunca paharul cu coniac in perete, dar nici asa nu reusi sa smulga un semn de nervozitatea din partea lui.

• Sti ca o pot omora oricand, nu ?
• Fa-o !

Ochii mari ai lui Ianis ii atrase atentia.

• S-o fac ?
• Fa-o, omoar-o !

Dar bataia in usa le intrerupse discutia. Sergiu puse paharul pe masuta si se duse sa deschida. In fata usii era cineva cu spatele si cu o gluga in cap.

• Buna...
• Te pot ajuta ?
• Da...
• Cu ce ? Spuse mira Sergiu.

Issabella se intoarse. Avea ochii rosii, buzele vinete iar parul ud, plouat.

• Ajuta-ma Sergiu...
• Ce-ai patit ? Intreba acesta intorcandu-se dupa usa luand din cuier o haina de-a lui Ianis si acoperind-o, apoi conducand-o in casa.
• Sunt agitata, nu pot sa ma controlez... Mi-e frica...
• Sa sti ca am sa cer taxa pentru haina aia... mi-o murdaresti cu pacate...rosti amuzat Ianis aratand cu degetul haina lui.
• Taci Ianis...

Ramase si ii privea cu sticla si paharul in mani.

• Vrei putin coniac draga mea ?
• Ianis n-auzi sa taci ? Tipa Sergiu privindu-l infuriat.
• Gata tac ! Dar sa nu spuneti ca nu i-am oferit ceva, ca oaspete nu de alta.

Apoi isi turna singur coniac in pahar si urca scarile, parand a se duce in camera la Adriana si Alexia, insa se opri sus, privind si auzind discutia dintre Issabella si bunul sau prieten.

• Inchide ochii Issa, zise acesta cu mila.
• Mi-e frica...
• Din cauza sangelui...Inchide-i !

Ianis privea incercand sa-si dea seama ce avea Issabella. Apoi o durere ingrozitoare de cap ii lua toata atentia. In gand acesta zise :

"Cine esti ! Ce vrei sa-mi spui... ?"

"Ajut-o !"

"Ce sa ajut ? Pe cine ?"

"Pe ea ! Ajut-o !"

"Issabella ?"

"Da !"

"Cine esti ?"

"Lumina ta o va ajuta !"

Inainte ca el sa afle cine era, vocea disparu, la fel si durerea de cap. Il enerva la culme grija care si-o faceau toti pentru ea. Ce avea atat de special. Mama ei vroia sa o omoare dar tot ezita. Sora ei o ura, dar o ajuta tot timpul. Ea este problema in toate si toti o ocrotesc... Ce naiba ? Nervos lasa paharul jos si cobora scarile. Se indrepta spre cei doi, isi sumeca manecile si ii spuse lui Sergiu sa se dea la o parte. Apoi o aseza pe spate pe Issa si o puse sa deschida ochii. Pentru o secunda se sperie de ei. Erau atat de rosii, nici urma de umanitate. Dintii i se puteau observa chiar daca ea incerca sa tina buzele lipite. Se uita la el si el la ea, apoi intinse mainile deasupra ochilor ei, inchise ochii se concentra, dupa care o lumina neagra iesea din palmele lui, acoperindu-i tot corpul aproape Issabellei. Aceasta deodata trase adanc aer in piept ca si cum cineva ar fi folosit un defibrilator pe ea, cazand mai apoi lesinata. Ianis se trezi parca din transa si deschise usor ochii.

• Ianis...Ianis...rosti speriat Sergiu in timp ce-i verifica pulsul Issabellei.
• Da... raspunse acesta asezandu-se pe fotoliu. Era total lipsit de energie si rasufla greu.
• Nu mai respira.... ! Continua acesta uitandu-se cu ochii mari la el.
• Cum nu mai...si il dadu la o parte pe Sergiu, incercand sa-i deschida ochii, zgaltaind-o brutal ca sa se trezeasca. Era speriat si el si Sergiu.
• Ce-ai facut Ianis ?
• Ce-am facut ? Am incercat sa o salvez... asa mi-a spus !

O secunda se facu liniste, dupa care fara nicio speranta se auzi glasul lui Sergiu.

• Cine ti-a spus ?

Lasand ochii in pamant Ianis raspunse:

• Karnia !