XXVIII. Hic ... ! [ Aici ... ! ]

• Dansezi draga mea ?
• Da tata !
  Mihai si Issabella atrageau atentia tuturor. La fel de eleganti la fel de frumosi. Semanau, sau mai bine spus Issabella ii semana. Pluteau pe ringul de dans din curtea casei. Iar pe rand li se alaturau cupluri dintre invitati.
• Azi...m-a sunat Adriana...
• Si ce vroia ?
• Sa vorbeasca cu tine, sa-ti spuna la multi ani...
• Nu cred ca am ce vorbi cu ea!
• Issabella...ii pare rau, intelege-o si iart-o!
• Nu!
  Issabella ii dadu drumul tatalui ei si se retrase printre invitati urcand in camera ei. Ajunsa acolo incepu sa planga, dandu-si seama ca Adriana semnifica ceva pentru ea. Intinsa pe pat isi aducea aminte momentul in care plecase de acasa, lasand-o plangand in pragul usii. Poate daca ar fi putut sa dea timpul inapoi, l-ar fi dat, si ar fi imbratisat-o, de ramas-bun, dar nu se putea, iar greselile facute in trecut nu mai puteau fi reparate, asa cum isi promisese ei insusi cand venise aici, avea sa o ia de la zero. Se duse langa fereastra usor, privind multimea de sus, cum dansau, zambetul de pe fetele lor. Nu era cumva ziua ei ? Nu ea trebuia sa zambeasca ? De ce ea e singura care plange ? Nervoasa isi strica coafura si sterse rujul de pe buze, intinzandu-l pe obraji, ramanandu-i si pe maini. Machiajul i se intinsese, ochii ii erau mai tristi ca niciodata. Gandul o ducea la ceea ce se intamplase acum cateva zile... Cum de lesinase, si cum de nu-si mai amintea nimic ? De ce simtea o sete sau foame in ea, nici nu stia cum sa o numeasca pe care nu o putea potoli deloc ? Atatea intrebari... intoarsa si rezemata de fereastra, nepasandu-i ca o murdarea de machiajul intins de pe mainile ei, privea pierduta incercand sa se regaseasca pe ea insasi, dar nu putea. Aluneca usor pe geam, incepand sa planga. Ianis era in camera, desi ea nu-l putea vedea, statea in fata ei privind-o cum plange. Ii pasa, dar nu trebuia, tinea la ea, si chiar nu avea voie. Insa o privea in continuare, ar fi vrut sa o atinga, dar ceva il retinea, ar fi vrut sa apara in fata ei, dar stia ca nu e posibil, in curand va trebui sa o vada nu ca pe o fetita, ci ca pe o aliata in razboiul cu ingerii, in care ea va fi victima. Un gand il coplesea, nu o putea vedea moarta, chiar nu putea. Se ridica, vrand sa plece, nu mai putea sa stea fara sa faca nimic.
• Stai ! Zise Issabella plangand. Mai stai te rog !
  Ianis se opri mai mult speriat. Cum de stia ca era acolo ? Il simtise ? Nu stia ce sa faca, ramase cu spatele. Vroia sa ramana... dar...
• Te rog... Doar putin... Stiu ca esti tu ! E ultima data cand iti mai cer ceva... Nu ma lasa singura, simt ca decad din ce in ce mai mult... Ce se intampla cu mine ? Raspunde-mi, stiu ca ai raspunsuri...
  Ar fi vrut sa stea... dar nu. Ianis isi continua drumul cu parere de rau, trecu prin usa si o lasa singura. Issabella incepu sa planga mai tare acum, stia ca e singura... Era a doua oara cand o lua de la capat, cum sa mai inceapa si acum ? Ridicandu-si privirea, vazu caietul Karniei, sub pat. Nestiind ce sa faca, se indrepta spre el. Luandu-l il deschise, incepand sa citeasca unde ramasese. Lacrimile ii cadeau pe pagini, se putea vedea ca si altcineva mai plansese acolo...
  "Sunt eu ? Am ramas eu ? Il iubesc ? Dar mama... n-o sa-l accepte niciodata, deja am auzit ca m-a promis cuiva... Oh Mihai... Te vreau, dar niciodata nu vom putea fi impreuna..."
  Privind mai indeaproape vazu ca undeva in josul paginii era o fituica infasurata de foarte multe ori. O deschise... era raspunsul lui.
  "Fugim iubita mea, hai sa fugim ! Fugi cu mine. Iti jur iubire vesnica !"
  Issabella rasfoi mai repede caietul, oprindu-se undeva la jumatate.
  "Ma cauta... ma va gasi, ce ma fac...!"
  Intoarse foaia.
  "Copilul meu, nu trebuie sa afle !"
  Inca o foaie.
  "Tot ce pot spera e ca nu ii va face rau... sa nu-mi transforme copilul in vampir...!"
  Acum Issabella era inspaimantata, inchise si arunca imediat caietul. Speriata acum intelegea totul... Setea care o simtea era sete de sange... foame de sange. Se ridica din pat si se privi in oglinda, nu semana deloc cu descrierea unui vampir... Si Mihai...intr-o clipa realiza ca Mihai, era Mihai, era tatal ei...tatal ei era vampir. Speriata, fugind si cu o mana tinandu-si rochia, iesi din camera, iesi din casa mai apoi ca sa iasa afara in curte, in mijlocul petrecerii. Era nervoasa. Prima care o vazu era Brianna care imediat ii iesi in cale.
• Ce-ai patit ?
• Ce-am patit ? Raspunse aceasta nervoasa, continuandu-si drumul. Brianna nu o putea opri, asa ca se tinu dupa ea.
• Da... ce-ai patit ? De ce plangi ?
• Nu mai plang !
• De ce ai plans ? Unde te duci ? Opreste-te odata !
  Issabella se opri, cu privirea inainte ii raspunse Briannei, ramasa la doi metri in spatele ei.
• Unde ma duc ? Sa vorbesc cu tatal nostru... vampirul... il cunosti ? Ce ? Si tu esti vampir nu ? Si eu... nu ? Si Ianis si Sergiu nu ?
• Nu ! Se auzi o voce din dreapta ei... Era Ianis. Le auzise, si acum era momentul sa intervina.
• Ah nu ! Stai... voi puteti sa fiti invizibili...sa ascultati ganduri... Voi sunteti... varcolaci ? Feti frumosi transformati in broaste ? Ce dracu sunteti ?
• Demoni ! Rosti Ianis calm.
  Nimic nu o mai uimea pe Issabella. Nu schita nicio reactie.
• Unde e tata ?
• Aici ! Spuse Mihai.
  Issabella se intoarse. Il privea pe Mihai langa Brianna.
• Foarte bine ! Cred ca avem ceva de discutat.
• Da... normal !
  Issabella se repezi in gatul lui, incercand sa-l sugrume.
• Ce i-ai facut mamei ??? Ce ? Spune ce ?
  Mihai nu era deloc afectat, dar o lasa, isi varsa furia. Putea vedea lacrimile in ochii ei.
• Am iubit-o !
• Ai iubit-o ? Cum ai iubit-o ? Omorand-o ?
• Am devenit vampir dupa ce am cunoscut-o pe ea.
• Serios ? Nu mai spune !
• Vorbesc serios Issabella.
  Ianis se apropie si isi puse mainile peste ale Issabellei. Apropiindu-si capul langa al ei, usor ii desfacu palmele din gatul tatalui ei. O simtea ca nu mai rezista. Ii putea simti durerea. Dupa ce ii dadu drumul ii strase palmele, soptindu-i la ureche : "Nu te mai las singura!". Imediat Issabella deschise ochii, si soptind ii spuse : "Acum nu mai am nevoie de ajutorul tau!" si ii dadu drumul intr-un mod brutal. Apoi se intoarse spre toti spunandu-le:
• Acum stiu ce sunt, stiu ce vreau, si stiu cum sa supravietuiesc. Nu mai am nevoie de ajutorul vostru !
  Brianna si Mihai o priveau speriati, iar Ianis nu stia cum sa-i mai vorbeasca. Langa el aparu si Alexia, luandu-l de mana, insa acesta si-o trase imediat, aruncandu-i o privirea urata. Issa se intoarse in camera ei, se dezbraca de rochie, o arunca pe jos, luandu-si blugii si un tricou. Prinzandu-si parul in coada la spate, stergandu-si machiajul intins de pe fata, iesi afara. Nu stia incotro, dar stia ca avea sa iasa.
  Ianis era inca la petrecere, invitatii se pregateau sa plece, dar el era inca pe acolo, privind urmele lasate de machiajul de pe mainile Issei pe geam.
• Ce e iubire ?
• Termina-te cu "iubire" ! Gata ! Las-o usor, ti-am zis, daca vrei relatie, sa fie cum zic eu, daca nu, nu ! Nu ma opresc la tine cu nimic.
• Dar te-ai oprit la ea ?
• Ha ? Care ea ?
• Issabella...
  Ianis o privi pe Alexia in ochi.
• Intelege odata, eu nu obisnuiesc sa iubesc... folosesc, dar nu iubesc !
• Nici pe ea ?
• Esti proasta ? Nu intelegi ca nu ? Tipa Ianis prinzand-o de umeri pe Alexia. Aceasta inspaimantata ii spuse:
• Te indragostesti de ea !
• Ar vrea ea ! Zise acesta impingand-o.
  Alexia ramase pe jos. Isi schimba fata de mironosita, se ridica si porni in cautarea Issabellei. Karnia avea sa o omoare daca nu o gasea, trebuia sa o gaseasca cat inca ii era foame si cat inca era nervoasa.

XXVII. Plurimos annos! [ La multi ani ! ]

• Neata !
• Neata Brianna, uite aparatul acolo, zise Issabella aratand spre noptiera.
  Era 9 dimineata. Issabella tocmai se trezi auzind-o pe Brianna cautand aparatul foto.
• Haii odata ! E ziua ta, crezi ca o sa stau eu sa iti aranjez totul ?
  Zambetul Briannei o acapara. Trecusera cateva zile de la acel incident. Cateva zile in care Ianis disparuse, Sergiu spunea ca nu avea sa-l mai vada niciodata, asta o intrista, dar poate asa era mai bine, mai mult rau isi facea altfel. Prefera sa se ridice din pat odata, si sa se pregateasca pentru petrecere. Rochia pe care Mihai i-o cumparase era splendida.
• Si... sti ceva de Ianis ? Zisea aceasta strangand cearsaful in brate.
• Nu.
• Nimic nimic ?
• Nimic. Am plecat !
• Dar Brianna...
  Usa se tranti, dar inainte ca Issabella sa clipeasca ea se deschise din nou.
• La multi ani ! Ii ura Joseph impreuna cu Ella si cu un cadou mare in brate.
• Multumesc, rosti dandu-se jos din pat si imbratisandu-i pe acestia.
  Apoi se puse pe podea si desfacu cadoul. In acea cutie era una si mai mica, apoi in cealalta inca una, inca una, inca una ajungand la una mica, aproximativ marimea unei palme. Deschise si scoase dinauntru un inel vechi, cu o piatra mare neagra in mijoc. Era atat de frumos, un negru atat de intens.
  - Speram ca iti place... a fost al mamei tale... zise Ella zambind.
• E perfect. Nu aveam nimic de-al ei.
  Privea inelul si il intorcea pe toate partile in mana ei. O hipnotiza, era frumos, deja simtea ca nu se mai poate desparti de el.
• Tatal tau l-a pastrat pentru momentul asta...
  Ella vazu ca Issabella simtea nevoie sa fie singura, asa ca se scuza si o lasa in camera ei. Trebuia sa probeze inelul, asta si facu, venea perfect, si se potrivea cu rochia rosie, care ii amintea de rochia de volanase din panza cu corset, in care pozase Kylie Minogue pentru Gucci.
  Peste cateva ore.
• Esti gata ???
• Daaaa !
  Era superba, rochia ii venea perfect, pantofii cu toc de 12 cm o scoteau in evidenta mai mult decat iesea ea de obicei, parul lung si indreptat perfect ii cadea pe spate, ca sa nu mai spunem de felul putin dur dar elegant in care era machiata, ochii galbeni pareau si erau perfecti. Cobora usor scarile, acolo fiind tatal ei sa o duca pana in curtea din spate, unde avea loc petrecerea, casa si curtea erau destul de mari, iar aranjamentele facute de Ella erau perfecte. In spate erau toti, de la familie la prieteni, de la prieteni la colegi si de la colegi la necunoscuti chiar. Minutele treceau repede. Totul era perfect, dar parca nimic nu era bine.

• Buna ! Se auzi o voce din spate. La multi ani si multa fericire.
  Issa se intoarse. Era o tanara, foarte frumoasa, cu ochii negri, parul negru si lung, era frumoasa.
• Buna! Multumesc, dar...ne cunoastem ?
• Ahh, nu cred. Dar eu sunt iubita lui Ianis, cu el am venit aici, rosti aceasta intinzandu-i mana pentru a face cunostinta.
  Issabella nu schita nicio reactie. La asta nu se astepta, sau poate nu asa de curand, tocmai ce spera sa nu-l mai vada niciodata, sau asa credea. Se dezmetici apoi si intinse si ea mana.
• Alexia !
• Issabella !
• Incantata.
• De asemenea... acum scuza-ma trebuie sa plec.
  Dar cum se intoase Issa dadu nas in nas cu Ianis.
• La multi ani domnisoara !
• Multumesc ! Raspunse aceasta lasand privirea in jos.
• Vad ca deja ai cunoscut-o pe iubita mea...
• Ahh... da! Tocmai ce am avut placerea...
  Alexia se apropia de Ianis si il saruta tandru, acesta raspunzandu-i la sarut, insa tinuse ochii deschisi atat incat s-o vada pe Issabella plecand. Trezise ceva in el...dar nimic mai mult. Avea de gand sa continue relatia cu Alexia, era frumoasa, desteapta si sexy, de ce ar schimba-o pe ea cu o copila nehotarata care mai presus de toate este si vampir, iar toti din jurul ei aveau sa moara odata si odata? Dintre toate motivele pentru care nu ar fi facut-o, exista unul care domina...era nebun dupa ea.
• Te iubesc dragule !
  Ianis zambi, fara insa sa-i raspunda la declaratie.

XXVI. Nihil... [ Pentru nimic ... ]

• Unde e ?
• Sus la mine in camera...
  Sebastian statea pe scari privind in gol. Ianis era neincrezator in cuvintele lui, foarte. Urca scarile necugetand sa-l intrebe si altceva. Issabella dormea, atat de linistita. Cum putea ea, o copila, sa fie un asemenea monstru, care sa omoare cu atata sange rece ? Se duse langa ea, se aseza pe pat, ii dadu parul la o parte de pe frunte, si o privea lung.
  “Pacat de tine, esti atat de frumoasa, semeni cu ea, cu Karnia. Nu inteleg ce a vrut Sebastian sa zica, dar probabil si pe el l-ai marcat cu frumusetea ta, niciodata nu o sa afli ce insemni pentru noi trei, pentru mine de doua ori mai mult. Oare tu vei fi cea care ma va omora ? Eu pe tine ? Cert e ca unul dintre noi e sortit pieirii.”
  Ochii lui o masurau, mana lui o mangaia usor. Ar fi vrut ca niciodata sa nu o fi intalnit. Sau ar fi vrut sa o fi intalnit inainte sa fie un demon, poate soarta lor ar fi fost alta. Vedea in ea o fiinta pura, nu un vampir. Sebastian urca scarile dupa el, si il privea din prag.
• Te-a vrajit Ianis ? O copila ? Si pe tine ?
• Haha ! Tin sa te anunt ca nu eu sunt iubitul ei... zise acesta ridicandu-se si indepartandu-se de Issa. Ce ai vrut sa zici cu Karnia ?
• Nimic, cred ca doar am confundat lucrurile, habar n-am.
• Nu mai spune, si atunci cu indemnul “du-te si bea!” ce a fost ?
• Amandoi stim ca odata si odata o sa se intample...
• Dar nu acum, sa-ti fie clar, nu acum.
  Privirea lui te ingheta. Isi facea griji pentru ea...
• O iubesti ?
• Alta treaba n-am ? Mi-e mila de ea...
• Pe dracu...
  Ianis se apropie de el, soptindu-i la ureche:
• Am zis mila!
  Si iesi, lasandu-l pe Sebastian singur cu Issa. Acesta se apropie de ea, simtindu-i prezenta Karniei. Usor in soapta zise:
  - Esti aici ?
• Shhht ! Da sunt. Se auzi alta voce in soapta din dreptul ferestrei.
• Arata-te...
• Ca sa ma vada Ianis ? Doamne cat de mult gandesti...
• Seamana cu tine, zise acesta privind-o pe Issa.
• Poate prea mult, raspunse Karnia aratandu-se. Aripile ei albe o acoperi pe Issabella in totalitate.
• Ce-i faci ?
• Du-te la usa si tine de sase.
• Ce-i faci ?
• Du-te am zis ! Zise Karnia cu o privire infricosatoare.
  “Era noapte, luna stralucea cum nu o mai facuse niciodata. Era acolo, asteptand-o.
• Mama ?
  Lacul reflecta perfect forma lunii. Clara, nevalurita, cu pete gri.
• Da Issabella, mama ta!
  Imbratisarea dintre ele fusese cu adevarat simtita de ambele. Era mama ei, o simtea, o cunostea dintodeauna, dar nu asa cum o vedea. Era bruneta, ochii mari si negri, zambetul larg si inima mare. Simtea ceva atat de puternic pentru ea, nu stia de unde vine sentimentul, dar era prezent in adancul ei.
• Dar... de ce mama ?
• Pentru ca trebuie !
  Ochii Issabellei se inchise usor.”
  Karnia privea in adancul ei, o omora usor, in vis. Sebastian simtea asta.
• Ce-i faci Karnia ? Zise acesta privind din cand in cand in spate cu frica sa nu vina vreun nefilim si sa-i prinda.
• Ce trebuie !
  Ianis era jos, tornandu-si un pahar de wiskey. Deodata simti puterea si o simtea pe Issabella in pericol. Lasa paharul sa-i cada din mana spargandu-se si urca sus imediat, gasindu-l pe Sebastian lesinat in usa, iar pe Issabella pe jos, plina de sange.
• Issabella ! Zise acesta incercand sa o trezeasca. Issabella !
  Incerca sa-i deschida ochii, erau albi, era moarta.
• Nu nu nu ! Nu face asta copila, nu !
• Issa ! Se auzi tipatul Briannei acum intrata pe usa, urmata de Sergiu.
  Sergiu ramase in usa, verificandu-l pe Sebastian si observand ca este in viata.
• E in viata !
  Ochii Briannei erau acum indreptati spre Sebastian, facandu-se rosii. Intr-o fractiune de secunda era langa el muscandu-l de gat.
• Nu te apropia Sergiu ! Zise Ianis privind-o.
  Dupa cateva secunde, Brianna se opri.
• A fost Karnia !
• Karnia ? Rosti uimit Sergiu.
• Da ! Karnia. Inviati-o !
• O sa fie...
• Stiu ce-o sa fie Ianis, am zis sa o invi !
  Ianis isi dadu drumul la aripi si lua un fulg negru. Il puse pe pieptul Issei si apoi pune ambele maini peste el. Inchise ochii si se concentra asupra ei cateva secunde. Brianna astepta, ar fi vrut sa planga, stia ca exista riscul sa fie prea tarziu, dar nu inceta sa spere. Sergiu o privea, era prima data cand vedea ceea ce era in stare sa faca. Puterea ei nu avea limite, era un monstru. Ii vazuse ochii, erau rosii, erau culoarea sangelui, erau inspaimantatori. Isi dadea seama ca Brianna nu era asa cum o vedea el, si nu era pregatit sa o accepte asa, cel putin nu inca. Ianis deschise ochii, se ridica de langa Issabella.
• Poti s-o duci acasa !
• Multumesc, zise Brianna.
• Pentru nimic...
  Ianis iesi din camera. Isi consumase toata energia pentru ea. Acum nu mai era cale de intoarcere, nu o mai putea salva de nimic. Era vampir, si trebuia sa moara.

XXV. Quid nunc? [ Ce am ? ]

• Ai fost nesimtita !
• Brianna ce tot ai !?
  Ochii lui Sergiu si ai lui Joseph incercau sa nu priveasca cele doua surori in cearta.
• Ce am ? Trebuie sa purtam o discutie serioasa.
• Ma uimesti, pai atunci s-o purtam.
• Nu aici si nu acum, adauga Sergiu cu privirea atintita spre drum.
  Joseph se uita cu mila la Issabella, iar ea simtea ca ceva nu era deloc in regula. Ceea ce se intampla, din cauza unui singur jurnal, totul lua o intorsatura groaznica in mintea ei, sentimente ciudate, vise ciudate, ganduri ciudate, persoane ciudate si intamplari ciudate. Ce se intamplat ? Privea pierduta la privelistea neclara de afara. Ce culori trebuia sa distinga in viata ei? Totul se acoperea usor de negru. Sarutul lui Ianis ii ramasese intiparit in minte, dar si sentimentul neplacut care i-l provoaca pe langa. Mama ei... Adriana... mama ei din nou. De ce trebuise sa moara ? Poate ca vroia sa o cunoasca... o poza, orice. Dintr-o data se trezi la realitate si ii ceru lui Sergiu sa opreasca masina, sa coboare. Uimit Sergiu opri, aceasta cobora, si porni usor spre parcul in care fusese si zilele trecute. Singura forma de a se relaxa era probabil fotografia. Cobora cateva trepte, in fata avand un barbat cu spatele, stand si privind coroana unui copac neinflorit, abia scapat de nea. De la spate se putea vedea intensitatea spiritului acestuia...un click si gata, poza era facuta, dar simtea nevoia sa-i faca mai multe, si din fata. Usor isi indrepta pasul spre el, cand un tanar cu skateboardul facu o schema si cazu, lovindu-se foarte tare la genuchi.
  Ochii ei erau atintiti asupra sangelui. Ce Dumnezeului se intampla ? Nevoia era atat de mare si diabolica incat incerca sa fuga, dar nu putea, privea cu o sete imensa, speriata de simturile ei.
• Du-te si bea!
  Issabella se intoarse, in spatele ei fiind Sebastian. El era tipul din fata copacului, el era cel care ii spunea sa se duca si sa bea. Sa bea ce ?
• Ce....ce tot spui ? Ochii ei ricosau intre sange si Sebastian. Incerca sa-i inchida dar ii deschidea automat, simtea cum usor usor se sufoca.
• Du-te si bea ! Ce mai astepti ?
  Stia ce trebuie sa faca, stia la ce se referea Sebastian, dar nu intelegea.
• Hai acasa !
  Acum simti o mana care o tragea departe de corpul baiatului insangerat. Era Ianis nervos.
• Da-mi drumul !
• Da ? De ce ? Ca sa devii un zombi ? Nu multumesc, esti deja o paguba, cum ai fi daca ai deveni si zombi.
• Ce zombi... ce.... ce dracu !
• Nu incerca sa intelegi !
• Dar las-o sa inteleaga Ianis... zise Sebastian prinzand-o de cealalta mana. Este ceea ce este !
• Ce...sunt ?
  Privirea lui Ianis il strafungera pe Sebastian, in secunda urmatoare acesta fiind cu mana infipta in gatul lui.
• Daca ii zici ceva, te omor ! Si pe tine si pe ea ! Ii sopti Ianis.
  Mica lor discutie fiind intrerupta de caderea din picioare a Issabellei. Sebastian o prinse si o ridica in brate.
• O iau acasa, nu ii spun nimic...
• Nu prea cred !
• O duc la Karnia !
  Ianis il privea inmarmurit. Cum Karnia ? Dar nu apuca sa mai zica nimic si asa Issabella nu avea sa moara cinci minute cat lipsea el. Stia ca nu se putea increde in Sebastian, asa ca il lasa sa o ia pentru ca el sa il urmareasca. Nu credea chestia cu Karnia, si cu siguranta trebuia sa afle ce ascundea. Opri timpul in loc. Toate persoanele din jurul lui erau acum statui, iar victima se misca. Cu puterea lui printr-o singura miscare de mana il trase in fata lui imediat. Privindu-l superior il intreba:
• Cine te-a pus ?
• Un inger...
• Inger ? Unde ?
• M-au trimis inapoi... ca sa indeplinesc misiunea... sa ajut...
• Mai taci ! Zise Ianis privindu-l adanc in ochi, pana cand ochii acestuia au inceput sa se albeasca, dupa ce s-au albit total, clipind, lasandu-l sa se odihneasca in pace. Se intoarse, clipi si timpul se scurgea din nou acum. Stia ca trebuia sa se duca acasa, dar inainte trebuia sa vorbeasca cu Sergiu.
  “I-au dat nevoile animalice !”
  “Ianis ? “
  “Hai Sergiu, nici dupa 90 de ani nu ma cunosti...”
  “Ce nevoi ? “
  “Reginei Elisabeta...are pofta ce sange!”
  “CE?”
  “Pffff ce vocabular, se zice poftim...”
  “E cu tine ?”
  “Nu, e cu iubitelul ei...”
  “Venim acum...”
  Sergiu intoarse masina imediat, intra in mintea Briannei si ii povesti tot, aceasta intelegand ca momentul in care trebuia sa-i spuna Issabellei adevarul se apropia.

XXIV. Non ! [ Nu ! ]

• Asa ca ? Imi explici si mie ...
  Cuvintele Issabellei se oprira cand masina lui Sergiu se opri in fata lor. Brianna foarte fericita urca in fata, Issa trebuind sa urce in spate. Geamul din spate usor usor se deschidea, Ianis dandu-si ochelarii de la ochi jos, zambindu-i ironic si spunandu-i:
• Nu ai de gand sa urci ?
  Issabella il privea uimita, schita un zambet identic cu al lui si ii raspunse :
• Nu !
• Bine, atunci ai sa mergi pe jos.
• Bine !
• Foarte bine !
• Extrem de bine !
• Exceptional !
• Incredibil de bine !
• Mai taceti odata, tipa Brianna indignata. Si tu, privi catre Issabella, treci in masina odata, inca nu am terminat cu tine.
• Brianna, nu iti face iluzii ca as asculta de tine !
• A-ha-ha-haaa ! Acum intelegi cat ma enervezi tu cand iti imaginezi ca imi poti da ordine ??? adauga Ianis amuzandu-se de fata uimita a Issabellei.
• Merg pe jos... adauga aceasta privindu-l sigura pe ea. Si porni la drum. Sergiu continua sa mearga pe langa ea.
• Urci ? Striga Brianna nervoasa.
• Nu! Nu! Nu!
  Ianis se dadu jos din masina, se apropie de ea, ii zambi si o pofti in masina, spunandu-i ca va scapa de el. Intelege cand nu este dorit. Issabella il privi respingator si urca in masina, trantind usa dupa ea si ridicand geamul. Ianis ramase afara, dandu-si seama ca fata asta chiar il atragea... si trebuia sa faca ceva in privinta asta. Nu ii era mila de ea... dar ceva distractie de la ea vroia, asta inainte sa moara, macar atat. Ganduri negre il cuprindeau din nou, trecuse ceva timp de cand nu mai omorase pe cineva, doar ca sa o pazeasca pe ea, sa nu atraga atentia ingerilor, deci o recompensa merita.

XXIII. Dico ... [ Adica...]

• Issa !
  Vocea lui Mihai rasuna in toata casa. Erau toti stransi la masa, in afara de Brianna si Issabella.
• Brianna !
  Vocile fetelor se auzira in acelasi timp “ Da, cobor imediat ! ”. Primul mic dejun in familie si liniste. Poate mult mai linistit.
• Ce faceti azi ?
  Ochii lui Mihai oscilau intre Brianna si Issabella.
• Probabil... Adica, vroiam sa mergem la biblioteca.
• Ah ! Buna idee Brianna. Tu Issa te duci cu ea ?
• Cred ca...
• Normal ca vine cu mine, il luam chiar si pe Joseph.
• Foarte bine, ma bucur ca va intelegeti !
  Zambetul lui Mihai era evident, Brianna si Issabella insa nu erau la fel de zambarete. Frica Briannei si nelinistea Issabellei erau inca undeva ascunse. Gandurile lor nu-si gaseau locul dar in niciun caz nu aveau sa spuna ceva, crezand ca ceea ce stiu si detin le apartine in totalitate.
• Eu am terminat, astept sa termine si Issa, apoi plecam. Joseph te rog sa fi gata in 5 minute, Sergiu n-o sa stea sa ne astepte, Ianis cu atat mai putin.
• Ianis ? Ce legatura are Ianis ?
• Vorbim afara Issabella !
  Issabella se ridica imediat de la masa luandu-si geaca, grabindu-se sa o ajunga pe Brianna, alergand dupa ele si Joseph.
• Heei ! Asteptati-ma.
  Brianna era nervoasa, starea ei se schimbase pe moment.
• Ce-ai citit aseara Issabella ?
• Adica...
• Nu te face ca nu sti, ce-ai citit te-am intrebat.
  Usa se tranti in spatele lor atragand atentia celor doi parinti, insa uimirea lor trecu repede, dandu-si seama ca acestia sunt adolescentii din ziua de azi, nepasatori.

XXII. Angeli... [Ingerii...]

• Ai venit mr lover ?
• Ce faci Ianis ?
• Bine, nu se vede ? Stau si beau !
• Ce ?
• Ceai... ti-am ascultat sfatul si ma dau pe ceaiuri, am cam luat-o razna de ceva vreme din cauza bauturii. Vreau sa vorbesc cu tine, te rog, ia un loc aici langa mine.
  Sergiu se puse pe al doilea fotoliu. Zambea vazandu-l pe Ianis incercand sa bea un ceai care evident era fierbinte, nu prea ii iesea asa ca il puse deoparte.
• Asa, deci, cum ziceam !
• Ce ziceam ?
• Ingerii or sa vina.
• Stiu...
• Brianna o sa moara, Issabella o sa moara, zise Ianis parand totul ceva obisnuit.
• Multumesc ca-mi amintesti.
• Deci ce-i de facut ? Ahh da, si fara sa te implici tu emotional...
• Sa le protejam...
• Crezi ca mie imi convine sa mor pentru ea ? N-ai sa vezi !
  Telefonul lui Ianis vibra. Era Denissa, o blonda cu care se mai distra din cand in cand.
• E Denissa !
• Raspunde-i !
• Da draga mea . Da ! Ne vedem acolo in 10 minute. Te ador printeso !
• Nu iti pare rau cand minti pe cineva ?
• Eu... nu sunt atat de bun ca tine... imi place sa fiu cum sunt ! Acum scuza-ma, trebuie sa plec, ma asteapta...cineva ! Zise Ianis luandu-si geaca si indreptandu-se spre usa.
• Ahh cum ziceai ca o cheama ?
• Ce conteaza... !? Raspunse Ianis putin mirat de intrebarea lui Sergiu. Nu obisnuia sa tina minte lucruri care pentru el erau neinteresante.
  Ianis se urca in masina si porni la drum. Denissa se afla la 3 km de el, ajungea imediat, mai ales cum mergea el cu peste 160 / h. Nu o mai vazuse pe Denissa de 4 zile chiar, era destul incat sa-i simta lipsa, asa cat de cat. In gandul lui statea altcineva, iar asta nu-i convenea deloc. Nu era el tipul baiatului care se indragostea, nu era el cel care iubea ca nebunul, nu era el Sergiu. Insa nu avea timp de gandire, ajunse la Denissa. Imbracata, mai mult dezbracata, acesta o invita in masina, in care urca fara sa clipeasca. De cum urca Denissa vru sa il sarute, insa Ianis se feri.
• He-e-e ! Ce faci ?
• Cum adica ce fac ? Te sarut.
• Mai tarziu !
• Mai tarziu ?! Ce-i cu tine iubire.
• Unde mergem ?
• La mine ! Lipsesc ai mei.
• Bine.
• Mi-a fost dor de tine, zise Denissa mangaindu-i fata. Tinea la el, de fapt cine nu s-ar fi indragostit de el. Era... superb in ochii tuturor fetelor.
• Unde ai fost ? Rosti el fara sa-si ia ochii de la drum.
• La o petrecere.
  Acum Denissa era agitata, stragandu-si haina pe ea, agitata.
• Si... nu ti-e frig ? Te vad cam dezbracata... continua acesta privind-o cu sila.
• Ce vrei ? Tipa Denissa.
• Ai tras ? Raspunse Ianis calm.
• Da !
  Ochii Denissei se umplura de lacrimi.
• De ce plangi ?
  Privirea lui era acum atintita asupra ei. Ii era mila de ea. O biata fata care se refugia in droguri si in noptile petrecute cu el. O folosea, iar aici nu-i era mila de ea. Revenind cu privirea la drum, vazu o silueta direct in fata, neavand timp sa o evite, o lovi din plin. Tipatul Denissei il asurzi. Imediat ce opri masina se intoarse dupa victima. Aceasta era cazuta pe burta, parul acoperindu-i fata. Denissa era speriata, tipand la Ianis ca omorase un om, si ca vor afunda puscaria, ca sunt doi ucigasi. Neluand-o in seama Ianis se indrepta spre fata cazuta. Isi dadu seama ca era fata, pentru ca era imbracata in... pijama, iar silueta i se vedea perfect. Intr-o secunda isi aminti ca pijamale ca ale ei avea si Issabella, atunci mari pasul spre ea. Era speriat, respira greu. Stia exact ca daca era Issabella, se terminase totul si de asemenea incepea totul. Parul lung saten, pielea maslinie, mainile lungi... era aproape sigur ca era Issabella. Cand ajunse si vru sa o atinga, corpul disparu, in locul lui aparand un bilet “ Asta va pati, in curand ! O vei omora chiar tu ! Inainte ne mai distram putin !”
  Agitat, se intoarse la masina, unde Denissa dormea. Nu mai intelegea nimic. Se urca la volan, porni motorul si se indrepta spre Denissa. Nu isi lasa treaba oricine avea chef de glume. Pe de alta parte ce rezolva daca incepea sa-si faca mai multe griji. Nimic.