XXVIII. Hic ... ! [ Aici ... ! ]

• Dansezi draga mea ?
• Da tata !
  Mihai si Issabella atrageau atentia tuturor. La fel de eleganti la fel de frumosi. Semanau, sau mai bine spus Issabella ii semana. Pluteau pe ringul de dans din curtea casei. Iar pe rand li se alaturau cupluri dintre invitati.
• Azi...m-a sunat Adriana...
• Si ce vroia ?
• Sa vorbeasca cu tine, sa-ti spuna la multi ani...
• Nu cred ca am ce vorbi cu ea!
• Issabella...ii pare rau, intelege-o si iart-o!
• Nu!
  Issabella ii dadu drumul tatalui ei si se retrase printre invitati urcand in camera ei. Ajunsa acolo incepu sa planga, dandu-si seama ca Adriana semnifica ceva pentru ea. Intinsa pe pat isi aducea aminte momentul in care plecase de acasa, lasand-o plangand in pragul usii. Poate daca ar fi putut sa dea timpul inapoi, l-ar fi dat, si ar fi imbratisat-o, de ramas-bun, dar nu se putea, iar greselile facute in trecut nu mai puteau fi reparate, asa cum isi promisese ei insusi cand venise aici, avea sa o ia de la zero. Se duse langa fereastra usor, privind multimea de sus, cum dansau, zambetul de pe fetele lor. Nu era cumva ziua ei ? Nu ea trebuia sa zambeasca ? De ce ea e singura care plange ? Nervoasa isi strica coafura si sterse rujul de pe buze, intinzandu-l pe obraji, ramanandu-i si pe maini. Machiajul i se intinsese, ochii ii erau mai tristi ca niciodata. Gandul o ducea la ceea ce se intamplase acum cateva zile... Cum de lesinase, si cum de nu-si mai amintea nimic ? De ce simtea o sete sau foame in ea, nici nu stia cum sa o numeasca pe care nu o putea potoli deloc ? Atatea intrebari... intoarsa si rezemata de fereastra, nepasandu-i ca o murdarea de machiajul intins de pe mainile ei, privea pierduta incercand sa se regaseasca pe ea insasi, dar nu putea. Aluneca usor pe geam, incepand sa planga. Ianis era in camera, desi ea nu-l putea vedea, statea in fata ei privind-o cum plange. Ii pasa, dar nu trebuia, tinea la ea, si chiar nu avea voie. Insa o privea in continuare, ar fi vrut sa o atinga, dar ceva il retinea, ar fi vrut sa apara in fata ei, dar stia ca nu e posibil, in curand va trebui sa o vada nu ca pe o fetita, ci ca pe o aliata in razboiul cu ingerii, in care ea va fi victima. Un gand il coplesea, nu o putea vedea moarta, chiar nu putea. Se ridica, vrand sa plece, nu mai putea sa stea fara sa faca nimic.
• Stai ! Zise Issabella plangand. Mai stai te rog !
  Ianis se opri mai mult speriat. Cum de stia ca era acolo ? Il simtise ? Nu stia ce sa faca, ramase cu spatele. Vroia sa ramana... dar...
• Te rog... Doar putin... Stiu ca esti tu ! E ultima data cand iti mai cer ceva... Nu ma lasa singura, simt ca decad din ce in ce mai mult... Ce se intampla cu mine ? Raspunde-mi, stiu ca ai raspunsuri...
  Ar fi vrut sa stea... dar nu. Ianis isi continua drumul cu parere de rau, trecu prin usa si o lasa singura. Issabella incepu sa planga mai tare acum, stia ca e singura... Era a doua oara cand o lua de la capat, cum sa mai inceapa si acum ? Ridicandu-si privirea, vazu caietul Karniei, sub pat. Nestiind ce sa faca, se indrepta spre el. Luandu-l il deschise, incepand sa citeasca unde ramasese. Lacrimile ii cadeau pe pagini, se putea vedea ca si altcineva mai plansese acolo...
  "Sunt eu ? Am ramas eu ? Il iubesc ? Dar mama... n-o sa-l accepte niciodata, deja am auzit ca m-a promis cuiva... Oh Mihai... Te vreau, dar niciodata nu vom putea fi impreuna..."
  Privind mai indeaproape vazu ca undeva in josul paginii era o fituica infasurata de foarte multe ori. O deschise... era raspunsul lui.
  "Fugim iubita mea, hai sa fugim ! Fugi cu mine. Iti jur iubire vesnica !"
  Issabella rasfoi mai repede caietul, oprindu-se undeva la jumatate.
  "Ma cauta... ma va gasi, ce ma fac...!"
  Intoarse foaia.
  "Copilul meu, nu trebuie sa afle !"
  Inca o foaie.
  "Tot ce pot spera e ca nu ii va face rau... sa nu-mi transforme copilul in vampir...!"
  Acum Issabella era inspaimantata, inchise si arunca imediat caietul. Speriata acum intelegea totul... Setea care o simtea era sete de sange... foame de sange. Se ridica din pat si se privi in oglinda, nu semana deloc cu descrierea unui vampir... Si Mihai...intr-o clipa realiza ca Mihai, era Mihai, era tatal ei...tatal ei era vampir. Speriata, fugind si cu o mana tinandu-si rochia, iesi din camera, iesi din casa mai apoi ca sa iasa afara in curte, in mijlocul petrecerii. Era nervoasa. Prima care o vazu era Brianna care imediat ii iesi in cale.
• Ce-ai patit ?
• Ce-am patit ? Raspunse aceasta nervoasa, continuandu-si drumul. Brianna nu o putea opri, asa ca se tinu dupa ea.
• Da... ce-ai patit ? De ce plangi ?
• Nu mai plang !
• De ce ai plans ? Unde te duci ? Opreste-te odata !
  Issabella se opri, cu privirea inainte ii raspunse Briannei, ramasa la doi metri in spatele ei.
• Unde ma duc ? Sa vorbesc cu tatal nostru... vampirul... il cunosti ? Ce ? Si tu esti vampir nu ? Si eu... nu ? Si Ianis si Sergiu nu ?
• Nu ! Se auzi o voce din dreapta ei... Era Ianis. Le auzise, si acum era momentul sa intervina.
• Ah nu ! Stai... voi puteti sa fiti invizibili...sa ascultati ganduri... Voi sunteti... varcolaci ? Feti frumosi transformati in broaste ? Ce dracu sunteti ?
• Demoni ! Rosti Ianis calm.
  Nimic nu o mai uimea pe Issabella. Nu schita nicio reactie.
• Unde e tata ?
• Aici ! Spuse Mihai.
  Issabella se intoarse. Il privea pe Mihai langa Brianna.
• Foarte bine ! Cred ca avem ceva de discutat.
• Da... normal !
  Issabella se repezi in gatul lui, incercand sa-l sugrume.
• Ce i-ai facut mamei ??? Ce ? Spune ce ?
  Mihai nu era deloc afectat, dar o lasa, isi varsa furia. Putea vedea lacrimile in ochii ei.
• Am iubit-o !
• Ai iubit-o ? Cum ai iubit-o ? Omorand-o ?
• Am devenit vampir dupa ce am cunoscut-o pe ea.
• Serios ? Nu mai spune !
• Vorbesc serios Issabella.
  Ianis se apropie si isi puse mainile peste ale Issabellei. Apropiindu-si capul langa al ei, usor ii desfacu palmele din gatul tatalui ei. O simtea ca nu mai rezista. Ii putea simti durerea. Dupa ce ii dadu drumul ii strase palmele, soptindu-i la ureche : "Nu te mai las singura!". Imediat Issabella deschise ochii, si soptind ii spuse : "Acum nu mai am nevoie de ajutorul tau!" si ii dadu drumul intr-un mod brutal. Apoi se intoarse spre toti spunandu-le:
• Acum stiu ce sunt, stiu ce vreau, si stiu cum sa supravietuiesc. Nu mai am nevoie de ajutorul vostru !
  Brianna si Mihai o priveau speriati, iar Ianis nu stia cum sa-i mai vorbeasca. Langa el aparu si Alexia, luandu-l de mana, insa acesta si-o trase imediat, aruncandu-i o privirea urata. Issa se intoarse in camera ei, se dezbraca de rochie, o arunca pe jos, luandu-si blugii si un tricou. Prinzandu-si parul in coada la spate, stergandu-si machiajul intins de pe fata, iesi afara. Nu stia incotro, dar stia ca avea sa iasa.
  Ianis era inca la petrecere, invitatii se pregateau sa plece, dar el era inca pe acolo, privind urmele lasate de machiajul de pe mainile Issei pe geam.
• Ce e iubire ?
• Termina-te cu "iubire" ! Gata ! Las-o usor, ti-am zis, daca vrei relatie, sa fie cum zic eu, daca nu, nu ! Nu ma opresc la tine cu nimic.
• Dar te-ai oprit la ea ?
• Ha ? Care ea ?
• Issabella...
  Ianis o privi pe Alexia in ochi.
• Intelege odata, eu nu obisnuiesc sa iubesc... folosesc, dar nu iubesc !
• Nici pe ea ?
• Esti proasta ? Nu intelegi ca nu ? Tipa Ianis prinzand-o de umeri pe Alexia. Aceasta inspaimantata ii spuse:
• Te indragostesti de ea !
• Ar vrea ea ! Zise acesta impingand-o.
  Alexia ramase pe jos. Isi schimba fata de mironosita, se ridica si porni in cautarea Issabellei. Karnia avea sa o omoare daca nu o gasea, trebuia sa o gaseasca cat inca ii era foame si cat inca era nervoasa.