XXVI. Nihil... [ Pentru nimic ... ]

• Unde e ?
• Sus la mine in camera...
  Sebastian statea pe scari privind in gol. Ianis era neincrezator in cuvintele lui, foarte. Urca scarile necugetand sa-l intrebe si altceva. Issabella dormea, atat de linistita. Cum putea ea, o copila, sa fie un asemenea monstru, care sa omoare cu atata sange rece ? Se duse langa ea, se aseza pe pat, ii dadu parul la o parte de pe frunte, si o privea lung.
  “Pacat de tine, esti atat de frumoasa, semeni cu ea, cu Karnia. Nu inteleg ce a vrut Sebastian sa zica, dar probabil si pe el l-ai marcat cu frumusetea ta, niciodata nu o sa afli ce insemni pentru noi trei, pentru mine de doua ori mai mult. Oare tu vei fi cea care ma va omora ? Eu pe tine ? Cert e ca unul dintre noi e sortit pieirii.”
  Ochii lui o masurau, mana lui o mangaia usor. Ar fi vrut ca niciodata sa nu o fi intalnit. Sau ar fi vrut sa o fi intalnit inainte sa fie un demon, poate soarta lor ar fi fost alta. Vedea in ea o fiinta pura, nu un vampir. Sebastian urca scarile dupa el, si il privea din prag.
• Te-a vrajit Ianis ? O copila ? Si pe tine ?
• Haha ! Tin sa te anunt ca nu eu sunt iubitul ei... zise acesta ridicandu-se si indepartandu-se de Issa. Ce ai vrut sa zici cu Karnia ?
• Nimic, cred ca doar am confundat lucrurile, habar n-am.
• Nu mai spune, si atunci cu indemnul “du-te si bea!” ce a fost ?
• Amandoi stim ca odata si odata o sa se intample...
• Dar nu acum, sa-ti fie clar, nu acum.
  Privirea lui te ingheta. Isi facea griji pentru ea...
• O iubesti ?
• Alta treaba n-am ? Mi-e mila de ea...
• Pe dracu...
  Ianis se apropie de el, soptindu-i la ureche:
• Am zis mila!
  Si iesi, lasandu-l pe Sebastian singur cu Issa. Acesta se apropie de ea, simtindu-i prezenta Karniei. Usor in soapta zise:
  - Esti aici ?
• Shhht ! Da sunt. Se auzi alta voce in soapta din dreptul ferestrei.
• Arata-te...
• Ca sa ma vada Ianis ? Doamne cat de mult gandesti...
• Seamana cu tine, zise acesta privind-o pe Issa.
• Poate prea mult, raspunse Karnia aratandu-se. Aripile ei albe o acoperi pe Issabella in totalitate.
• Ce-i faci ?
• Du-te la usa si tine de sase.
• Ce-i faci ?
• Du-te am zis ! Zise Karnia cu o privire infricosatoare.
  “Era noapte, luna stralucea cum nu o mai facuse niciodata. Era acolo, asteptand-o.
• Mama ?
  Lacul reflecta perfect forma lunii. Clara, nevalurita, cu pete gri.
• Da Issabella, mama ta!
  Imbratisarea dintre ele fusese cu adevarat simtita de ambele. Era mama ei, o simtea, o cunostea dintodeauna, dar nu asa cum o vedea. Era bruneta, ochii mari si negri, zambetul larg si inima mare. Simtea ceva atat de puternic pentru ea, nu stia de unde vine sentimentul, dar era prezent in adancul ei.
• Dar... de ce mama ?
• Pentru ca trebuie !
  Ochii Issabellei se inchise usor.”
  Karnia privea in adancul ei, o omora usor, in vis. Sebastian simtea asta.
• Ce-i faci Karnia ? Zise acesta privind din cand in cand in spate cu frica sa nu vina vreun nefilim si sa-i prinda.
• Ce trebuie !
  Ianis era jos, tornandu-si un pahar de wiskey. Deodata simti puterea si o simtea pe Issabella in pericol. Lasa paharul sa-i cada din mana spargandu-se si urca sus imediat, gasindu-l pe Sebastian lesinat in usa, iar pe Issabella pe jos, plina de sange.
• Issabella ! Zise acesta incercand sa o trezeasca. Issabella !
  Incerca sa-i deschida ochii, erau albi, era moarta.
• Nu nu nu ! Nu face asta copila, nu !
• Issa ! Se auzi tipatul Briannei acum intrata pe usa, urmata de Sergiu.
  Sergiu ramase in usa, verificandu-l pe Sebastian si observand ca este in viata.
• E in viata !
  Ochii Briannei erau acum indreptati spre Sebastian, facandu-se rosii. Intr-o fractiune de secunda era langa el muscandu-l de gat.
• Nu te apropia Sergiu ! Zise Ianis privind-o.
  Dupa cateva secunde, Brianna se opri.
• A fost Karnia !
• Karnia ? Rosti uimit Sergiu.
• Da ! Karnia. Inviati-o !
• O sa fie...
• Stiu ce-o sa fie Ianis, am zis sa o invi !
  Ianis isi dadu drumul la aripi si lua un fulg negru. Il puse pe pieptul Issei si apoi pune ambele maini peste el. Inchise ochii si se concentra asupra ei cateva secunde. Brianna astepta, ar fi vrut sa planga, stia ca exista riscul sa fie prea tarziu, dar nu inceta sa spere. Sergiu o privea, era prima data cand vedea ceea ce era in stare sa faca. Puterea ei nu avea limite, era un monstru. Ii vazuse ochii, erau rosii, erau culoarea sangelui, erau inspaimantatori. Isi dadea seama ca Brianna nu era asa cum o vedea el, si nu era pregatit sa o accepte asa, cel putin nu inca. Ianis deschise ochii, se ridica de langa Issabella.
• Poti s-o duci acasa !
• Multumesc, zise Brianna.
• Pentru nimic...
  Ianis iesi din camera. Isi consumase toata energia pentru ea. Acum nu mai era cale de intoarcere, nu o mai putea salva de nimic. Era vampir, si trebuia sa moara.