sâmbătă, 16 februarie 2013

40. Sumus sororum! [ Suntem surori ! ]



Issabella se trezi ca dintr-un somn adanc, dintr-un cosmar de nedescris. Privi spre fereastra, se simtea atrasa, dar nu era nimic, decat un vant puternic care nu inceta sa bata. Oare erau remuscarile pentru ca mintise ? Puse mana pe frunte, era numai apa, si credea ca are si febra. Visase ca Ianis o omora... el si cu Karnia. "Oh Doamne!" gandi ea strangand din pumni. "Ce am facut sa ma pedepsesti asa ?" Privirea ii fugi spre ceasul din perete, care era 2:41. Se mai trezise la ora asta in noapte, dar nu cu acelasi sentiment de nesiguranta. Respira adanc, se dadu jos din pat si aprinse lumina in camera, apoi razgandindu-se o stinse. Intorcandu-se linistita spre fereastra, ii aparu in fata o lumina puternica. Ingheta pe loc, inima ii batea ca o bomba care era pe cale sa explodeze. Sentimentul care i-l dadea acea lumina era egal cu cel de frica, acea nesiguranta a ei acum se amplifica, acum nu era doar sentimetul de nesiguranta, ci siguranta ca era in pericol. Ochii nu i se puteau dezlipi din acea forma. Atat de luminata, atat de stralucitoare, apoi observand mai bine, isi dadu seama ca erau aripi. "E inger!" gandi ea intr-o fractiune de secunda. O atragea spre fereastra, o vroia... iar ea era atat de slaba incat simtea cum picioarele i se misca involuntar, indreptandu-se spre acea lumina.
     Issabella ! Se auzi vocea lui Brianna. Stai pe loc !
Si o prinse de mana, acoperindu-i ochii si imbratisand-o.
     Nu te misca, stai sa plece.
Simtea cum Issa ii tremura in brate.
     Dar... dar ai spus ca nu-nu va mai apa-pa-rea...
     Am spus stiu, zise aceasta cu vina in voce. Dar au revenit !
Soaptele lor abia puteau fi auzite de ele. Deodata camera se intuneca din nou. Amandoua stiau ca oricine ar fi fost plecase. Brianna isi intoarse privirea sa se asigure inainte sa-i dea drumul Issabellei. Da, nu mai era nimic.
     Esti bine ? O intreba ea strangand-o de umeri pentru a-i da putere.
     Cred ca da... zise aceasta retragandu-se din bratele ei.
Se saturase ca toti s-o priveasca si sa se comporte cu ea ca si cu un copil mic. Era "noua" in viata ei, insa singura avea s-o scoata la capat. Puse stapanire pe ea, si isi promis ca niciodata nu avea sa se mai sperie. Trebuia sa se descurce fara Brianna, fara Mihai si... fara Ianis. O urma de nervozitate o cuprinse, chiar nu putea doua secunde sa nu se gandeasca la el ? Isi privea sora ca si cum nimic nu se intamplase, apoi privind-o sigura pe ea o intreba:
     E cam tarziu ca sa vorbim mai multe ? Sau prea devreme ?
     Nu.. stai linistita.. e perfect ! Ne asezam ? Raspunse Brianna aratand spre pat.
     Da... dar ne putem aseza pe podea... ca sa incep o alta viata trebuie sa stiu cu ce se mananca nu ?
     Normal...
Issabella se aseza pe podea incrucisandu-si picioarele, iar Brianna o copia. Nu stia cu ce sa inceapa, ii era frica, ca la un moment dat sa nu i se distruga masca de putere pe care incerca s-o poarte, dar care insa nu i se potrivea, era prea mare, sau prea mica... ceva nu era in regula cu ea. Trase aer adanc in piept, stia ca era timpul sa isi ia curajul in brate si sa mearga prin aceasta padure intunecata care se afla la marginea unei prapasti adanci. Brianna avea privirea atintita in jos, nu stia de ce, dar simtea ca trebuie s-o tina acolo, Issabella ar fi privit-o cu atata ura. Era si logic, ea o transformase in vampir, ea ii ordonase lui Ianis s-o invie... ea n-o lasase sa moara uman.
     Uita-te la mine, vreau sa-ti vad expresia...
Brianna isi ridica imediat privirea, ca si cum nu s-ar fi ascuns de ea, insa Issabella stia prea bine ca asta incerca sa faca.
     Nu te speria, continua ea, vreau doar sa aflu... mai multe despre ce inseamna vampir... si ce-a fost asta de mai devreme, si de ce imi poate controla mintea...
     Era inger Issa... sunt puternici, ei sunt singurii care ne pot omora. Se hranesc cu frica noastra, d-asta nu trebuie sa-ti fie frica. Ii atragem, ne simt ne miros... sunt niste pradatori.
     Niciodata nu mi-as fi imaginat ca ingerii vor fi ca niste demoni pentru mine...
     Hm...crezi ca eu da ?
     Si atunci de ce tot ma incurajezi sa luptam daca nu avem nicio sansa ? Nu-i putem lasa sa ne omoare si gata ? Spuse Issabella cu un dezgust ingrozitor, se vedea ca ii ajunse toata povestea asta si ca nu mai vroia sa continue.
     Hey... adauga Brianna luandu-i mainile intre-ale ei. Vrei sa mori inainte sa incepi sa lupti pentru tine ? Pentru ce iubesti ?
     Nu... nu vreau, spuse Issabella privind mainile Briannei peste ale ei.
     Sunt aici, suntem surori...
     Apropo de asta...
     Da...zise Brianna retragandu-si mainile. Suntem surori... Karnia a avut grija sa-mi intre in ganduri si sa-mi strige in fata ca Ella nu e mama mea adevarata, ca ea m-a nascut...bla bla bla.
     Stai calma... acelasi lucru mi l-a facut si mie.
     Stiu... dar schimband subiectul trebuie sa sti cate ceva despre ce inseamna sa fii vampir.
     Da... zambi Issabella.
     Trebuie sa te feresti de sange ca de dracu... Pentru ca te atrage, vrei sa bei din ce in ce mai mult, si e adevarat te face mai puternic insa nu putem sa devenim niste asasine. O sa trebuiasca sa minti, mult... si sa ai grija cu ce vorbesti sa nu te dai de gol cu pierderea memoriei. In timp o sa iti dai seama cand sunt ingeri sau demoni in preajma ta, ii vei putea mirosi. Fii cat mai naturala, eu am sa ma prefac ca te ajut sa iti recuperezi memoria.
     Am inteles...
Brianna observa durerea din ochii ei.
     Stiu ca-l iubesti Issa, dar iubirea voastra e imposibila.
     Dar tu ? Tu nu-l iubesti pe Sergiu ? Zise cu ochii mari Issabella.
     La inceput nu... doar il foloseam. Cand a ajuns in preajma mea, era dulce, ai vazut ce trasaturi are, e atat de frumos incat e inuman. Iar ochelarii lui... ii perfectiona latura serioasa. Zambea... atat de retras, atat de ... sexy.
Privirea ei era acum rusinata, cautand sa nu se ridice. Zambea, era zambetul acela pe sub mustati. Pe Issa o amuza, dar vedea ca Sergiu ii ajunse adanc in inima.
     Da... il vreau, tin la el, nu stiu daca e iubire, Brianna facu o pauza apoi continua, dar e imposibil Issabella. Eu sunt vampir iar el demon. Ce viitor am avea ? Hai sa alergam prin iad, hai sa zburam pe langa avioane...puiule mi-e foame !! Ah da scumpo vrei niste sange sau cateva suflete ? Rosti aceasta indurerata si ironica, vrand ca totul sa para o gluma, gesticuland si incercand sa para nepasatoare, insa toate aceste lucruri le facuse pe dos, iar Issabella ii putut citi durerea si nesiguranta.
     Si... trecand peste, de unde o sa ne hranim ?
     Eu o am pe Emma, de care am cam uitat in ultima vreme, dar daca o bag de doua ori in seama imediat face ce-i spun eu, te poti hrani si tu din ea, sau iti poti gasii un "donator" care sa se indragosteasca de tine...
     Aha...inteleg.
     Imi pare rau ca-s asa directa, insa acum nu e timpul sa ne ascundem dupa deget. Sau... putem omora animale...
     Nu stiu, cred ca m-ar durea mai mult sa omor un animal nevinovat...
     Deci de maine o luam de la capat. Trebuie sa fii increzatoare... si o sa devenim divele liceului... zise Brianna fluturandu-si parul si razand.
     Da... iar in legatura cu Ianis... o sa-l am, il vreau si o sa-l am.
     In asta nu fi asa increzatoare, dar... voi face tot ce pot sa te ajut daca se merita !
Amandoua zambira, apoi se imbratisara. Poate ca acum simteau cu adevarat ca erau surori, simteau ca pot avea incredere una in alta.

39. Nunquam esset in illo! [ Niciodata nu avea sa mai fie a lui !]



Issabella statea in camera. Avea in fata ei un mic album de fotografi, iar Adriana o privea de langa fereastra.
     Care iti place cel mai mult draga mea ? O intreba aceasta trista.
     Cea in care aveam patru ani, cand mi-am sarbatorit ziua. Uite-o pe Viviana, zise aceasta mangaind imaginea Vivianei din poza. Cat de tare ma strangea in brate...
     Chiar... adauga Adriana scotand din buzunarul blugilor ei un biletel, care i-l intinse Issabellei. Uite, de la Viviana. Daca tot am venit eu aici nu l-a mai trimis prin posta, mi l-a dat mie sa ti-l aduc.
Ochii Issabellei straluceau. Chiar daca Viviana era mai copilaroasa, si putin geloasa pe ea uneori, era singura ei prietena, singura care o cunostea asa cum era cu adevarat. O privea pe Adriana, si ura sa o minta ca isi pierduse memoria. Ar fi vrut sa-i spuna adevarul dar nu, mai bine o stie in siguranta, chiar daca trebuia s-o minta. Lua biletelul si il stranse la piept.
     Mai bine te las sa il citesti in liniste... spuse sarutand-o pe obraz Adriana.
     Multumesc, zise zambind copilaros Issabella.
Era zambetul pe care Adriana il stia de ani de zile, si pe care nu il mai vazuse de cand Issa plecase de acasa, de cand zambise in sufrageria lor acasa, cand ii spuse adevarul. Zambetul de dinainte, cand inca se considera fiica ei. Acum parea iarasi acea Issabella. Iesi multumita din camera. Issabella se urca in varful patului imediat. Trecuse asa mult timp de cand nu mai vorbi cu Viviana, ii era atat de dor de ea. Biletul era mototolit si infasurat de mii se ori,facut mic mic mic. Era modul Vivianei, probabil era atat de entuziasmata cand ii scrisese incat uitase sa se mai opreasca din infasurat. Cand in sfarsit reusi sa-l deschida complet, vazu din nou scrisul dezordonat al prietenei ei.
"Deja ai dat de un baiat ? Oh Doamne cat de rapida esti, vezi ? Nu degeaba ti-am spus eu ca o sa iti trebuiasca un look nou acolo, pentru cuceriri. In Romania.. aceasi vreme de rahat, inca n-a trecut iarna, imagineaza-ti ca au fost -10 grade in mijlocul zilei. Mi-e dor de tine, si te asigur ca si Adrianei. Ma suna aproape zilnic ca sa ma intrebe daca am vorbit cu tine in primele zile cand plecasei. Chiar imi faceam griji pentru ea, credeam ca n-o sa poata sa treaca peste. Cat despre Ovidiu... m-a inselat amiga, cu zurlia de Tania. Si-a facut un look nou si ea, nu mai e blonda e roscata, si umbla mai mult dezbracata. Ahh ! Sti ca mereu am urat-o, cel putin eu, iar acum ea a castigat in fata mea, nu pot sa cred. Am nevoie de tine aici, mereu ai stiut cum sa le dai rasplata tuturor, pe tine ma puteam baza mereu. Pana acum nu mi-am dat seama cat tin la tine, vino inapoi Issa (stiu ca e tampenie ce spun, dar trebuia sa scriu tot ce simt, numai asa mai pot comunica cu tine). A intrebat Catalin de tine aproape in fiecare zi, se vede ca iti duce dorul...dar lasa-l pe Catalin, cum e tipul nou ? De fapt... cum e Ianis. Intodeauna te-au atras cei care nu-i puteai avea, este ? Ahhh am uitat, trebuia sa incep cu LA MULTI ANII ! Cum e sa ai 18 ani ? Abia astept sa-i fac si eu, vii la mine nu ? Ai grija cu Ianis al tau, sa nu te indragostesti si sa raman fara nicio sansa de a te mai vedea... Hmm.. cred ca am scris cam mult, astept raspunsul tau, sa nu uiti ca mi-e tare dor de tine... Ooops, am uitat sa scriu sus "Draga prietena" ( rad ) . Abia astept sa-mi scri si sa te vad, si da, este mai distractiv asa, deja imi exersez scrisul, la scoala nu prea am mai facut asta ( iar rad ). Te pup si te imbratisez, pa-pa."
Issabella plangea, inca ceva care ii lipsea. Nici macar Vivianei nu-i putea povesti nimic. Cum sa-i spuna ca e vampir, ca baiatul pe care il iubeste este un demon, ca sora ei vitrega este tot vampir, ca mama ei adevarata nu-i moarta ci este inger, si mai ales, ca incearca s-o omoare. Probabil Viviana ar fi spus ca e cu adevarat nebuna. Privea cum pe foaie erau desenate inimioare si diferite smile-uri. Exact genul Vivianei. Isi lua o foaie si-un pix de pe noptiera din dreapta ei si-i scrise:
"Draga prietena,

Si mie mi-e tare dor de tine, si eu vreau sa te vad. Inca nu-mi pot da seama cum a indraznit Ovidiu sa te insele, nesimtitul. Ma enerveaza, dar sti prea bine ca trebuie sa ai incredere in tine si demnitate, sa nu te intorci la el da ? Nu conteaza ce va face, sa nu te intorci. Cat despre Ianis... sti cand iti povesteam eu ca vreaun un baiat, inalt, brunet, increzator si care sa ma atraga la nebunie ? Pai, l-am gasit. Dar n-am stiut ca va fi atat de orgolios. Nu ma vrea, si nu am de gand sa-l oblig sa ma accepte. Are iubita, o fata bruneta, slaba, zici ca-i fotomodel. Ochii negri si cu un comportament model. Niciodata n-as putea fi asa, deci niciodata n-as putea fi demna de el. El e atat de serios si matur, iar eu atat de copilaroasa. Dar il vreau, sti... de cate ori sunt in preajma lui inima imi bate ca biciul, simt ca vrea sa iasa din piept si sa se duca la el, sa ramana langa el. E dragoste ? Niciodata n-am simtit asta pentru Catalin, si sti cat am crezut ca sufeream cand ne-am despartit... Ehh, cum sufar acum e acea durere inmultita de mii de ori. Doare, dar nu e durere obisnuita, nu e o durere care o pot plange... e durerea aceea care nu dispare, care persista si in loc sa dispara se inrautateste. Intr-una din seri, fiind la o petrecere m-am cam imbatat, iar el a avut grija de mine... m-a adus acasa, unde... ei bine, m-a sarutat, si... sarutul lui m-a trezit din toata betia in care ma aflam, avea buzele atat de reci, atat de moi, am simtit ca si cum as fi electrocutata. Sunt atat de slaba in fata lui, il vreau mai mult decat vreau sa traiesc, il iubesc mai mult decat ma iubesc pe mine, si asta in doar doua saptamani. Sunt multe de povestit si stiu ca nu mi-ar ajunge pagini si pagini sa-ti descriu tot ce simt cand sunt in preajma lui, tot ce simt cand ma ignora, tot ce as vrea de la el si tot ce urasc la el... Urasc faptul ca-l iubesc. Propozitia asta cred ca spune totul... Si eu am nevoie de tine, emani atata fericire incat nu as putea sa plang langa tine. Normal ca am sa vin cand implinesti 18 ani...
Apropo, acum sunt cu Sebastian, macar stiu ca nu-s singura si neajutorata in fata lui Ianis. Nu-i perfect, nu-i ceea ce caut, dar tine la mine. Poate e mai bine sa tina el si nu eu... O sa iti mai scriu cat de curand promit. Acum insa... o sa incerc sa ma odihnesc, am trecut prin multe zilele astea. Te pup si scrie-mi si tu... repejooor da ? Pa-pa."

Infasura usor scrisoarea si o lasa pe noptiera, avea s-o puna maine la posta. Acum se intinse usor, avea nevoie sa-si odihneasca ochii. Nu ii trebui mult timp pana sa adoarma.
De cand nu mai facuse asta, statea si o privea dormind. Parea aceasi Issabella de dinainte dar schimbata. Tenul ei masliniu nu mai era asa intens, devenea din ce in ce mai alba. Nu-si putea da seama cum isi pierduse memoria. Isi lua ochii de la ea, privind spre usa. Isi aminti cand o lasa dormind in seara cand o saruta. Geamul il retinea sa nu se duca sa o inveleasca din nou. Statuse acolo de cateva ori, dar niciodata nu se simtise atat de neajutorat cum se simtea acum. Poate acum simtea ca niciodata nu avea sa mai fie a lui, atunci probabil avea o sansa, insa acum ceva il asigura ca nu mai are. Un sentiment de singuratate il cuprinse, sentiment care il facu sa se cutremure, si sa se retraga. Nu avea rost sa stea s-o priveasca.

38. Habebat? [Trebuia ?]



Se simtea distrusa, nu ar fi vrut sa vorbeasca nimanui, sa nu fie nevoita sa scoata vreun cuvant, se simtea jignita, vinovata, mincinoasa. Nu-si putea opri lacrimile, de cand nu mai plansese asa... de cand tatal ei venise intr-o vara in vizita, cu o multime de cadouri, erau familia perfecta, apoi cearta dintre el si Adriana il facu sa plece. La fel de distrusa se simtea acum, ca si cand totul se sfarama in jurul ei, tot ce iubea, toate sentimentele frumoase si mai ales toti care o iubeau pe ea, acestia fiind cu adevarat putini. Daduse cu piciorul sansei pe care o avuse cu Ianis. Nu-i venea sa creada ca in sfarsit ar fi acceptat-o, Doamne il iubea atat incat o durea, il vedea din ce in ce mai frumos si nu-si putea opri acest sentiment din a creste, iar ea...il mintea. Oare cand va afla adevarul va putea s-o ierte ? Isi scutura capul usor in semn de negatie, de resemnare si condamnare a ei in fata greselilor. Lacrimile inca ii curgeau:
     Nu se va schimba... asa e... adauga Brianna. Dar trebuia s-o faci...
     Trebuia ? Ridica tonul Issabella atintindu-si ochii catre Brianna.
Fata ei era patata de machiajul scurs, buzele ii tremurau, iar ochii i se inrosisera de la cate lacrimi pierduse. Brianna stia ca nu era vina ei, si o durea ca trebuia sa treaca prin asta, si ea trecuse, stia cum e, dar alta scapare nu aveau.
     Da... da Issa trebuia... spuse aceasta mangaind-o in crestetul capului.
     Nu trebuia... ceea ce trebuie era sa ii cerem ajutorul...
     Il iubesti prea mult Issa, iubirea pentru el te poate omora !
     Atunci sa ma omoare, ce motiv mai frumos ar putea exista decat sa mori din iubire ??? zise aceasta hotarata. L-am mintit, nu l-am lasat sa se apropie de mine cand il vroiam atat de mult, l-am lasat sa ma priveasca sarutandu-l pe Sebastian cand eu pe el il vroiam. CE ti-a venit cu aceasta pierdere de memorie ? Ce Brianna, ce ? Singura mea sansa de a fi cu el, de a ma iubi, de a ma accepta... Am distrus totul Brianna totul... Si doare.
     Stiu Issabella, dar trebuie sa ne sincronizam. Trebuie sa punem la cale un plan, vrei sa fim omorate ? Vrei sa fim distruse ? Nici el nici Sergiu nu ne vor putea salva, pot doar murii pentru noi, dar nu sa ne salveze, trebuie sa ne salvam singure. Acum cu Repetitia de Apoi avem destul timp sa ne punem la punct cu tot.
     Doare Brianna...
     Stiu ca doare, spuse aceasta in timp ce o tinea de maini, aplecandu-se in fata ei. Dar promite-mi, promite-mi Issabella, ca nu vei ceda, nu vei lasa ingerii sa ne omoare familia... pe mama, pe tata, pe Adriana, Joseph... sau pe ei.
Issa se simtea neajutorata, era ceva ce trebuia sa faca, ceva ce nu vroia dar trebuia. Durerea era insuportabila, trebuia sa-i minta pe toti, sa se prefaca, sa-l "iubeasca" pe Sebastian. Fusese acolo cand Karnia incerca s-o omoare, avea legatura cu ea, iar ea trebuia sa stea in preajma lui din ce in ce mai mult. Dar cel mai mult o durea ca ii pierduse increderea lui... Nu isi dadea seama cum fusese in stare sa-l imbratiseze si sa-l sarute pe Sebastian de fata cu el. Dandu-si iar drumul la o lacrima, aproba din cap decizia Briannei, avea s-o faca, doar pentru ca nu vroia ca el sa sufere, o facea pentru toti...
***
Era acasa, la el in camera. Adriana plecase de mult, aproape de cand plecase Issa si Brinna. Nu-si putea scoate din minte ce se intamplase. Statea intins cu ochii in tavan. Daca ar putea sa graveze cu privirea tot ce simtea nu-i ajungea intregul cer. Vroia sa para puternic, era puternic, insa nu stia in ce fel. Nu stia de ce avea o stare de neliniste. Nu contenea sa clipeasca, nu vroia sa piarda nicio clipa din apusul soarelui. Il vazuse de atatea ori si totusi ar fi vrut sa stea sa-l priveasca la infinit. Isi aducea aminte prima data cand il privise, era cu Karnia, pe malul marii, cand ea il intrebase cum e sa fi nefilim. Atunci ura ceea ce era, nu ca acum nu ar fi facut-o, dar nu-i raspunse, apoi o intreba el acelasi lucru, iar ea la randul ei nu-i raspunse. Daca l-ar intreba cineva acum, acum ar sti ce sa raspunda. Ar spune exact "Nu stiu daca a-ti trait vreodata o asemenea stare. Nu esti nici mort, nici viu. Te simti ca un foc care deabia mai palpaie, gata sa se stinga. Stai cu ochii deschisi si te uiti intr-un punct fix, dar nu vezi nimic. Si nici nu te gandesti la nimic decat la propria ta oboseala de-a trai si de-a muri. Rastignit undeva intre viata si moarte, nu esti bun pentru niciuna dintre ele. Parca plutesti in deriva si astepti sa fi aruncat pe un mal, ori al vietii ori al mortii, ti-e egal." Dar nimeni nu-l intreba nimic. Venise de cateva ori Alexia la el sa-l intrebe daca ar vrea sa iasa undeva, insa o ignora completa, ceea ce ii dadea de inteles ca nu, si de fiecare data se retrase la fel cum venise, nesigura si fara niciun raspuns la miile de intrebari care i se invarteau in cap. Dar se intorcea, din nou si din nou, sperand ca el sa-i acorde putina atentie.
     Iubitule ?
Statea in prag, asteptand un raspuns dar pe care nu-l primea. Ianis privea in acelasi punct fix, aceasi privire debusolata, ca si cand el la randul lui astepta raspuns, dar nu de la ea.
     Scumpule, raspunde-mi te rog... Cum sa ajung la tine ?! Zise aceasta, sperand sa nu primeasca niciun raspuns, doar incerca sa se descarce. Dar spre suprinderea ei, Ianis isi intoarse privirea spre ea, tot cu mainile sub cap si intins pe spate, doar cu ochii spre ea.
     Ai face orice pentru mine ? Vocea lui era calma, si nepasatoare.
     Orice !! raspunse parca fiind cea mai fericita de pe pamant, asta citindu-i-se in ochi.
     E bine de stiut, rosti el, retragandu-si privirea si intorcandu-si capul.
Alexia nu mai spuse nimic, stia ca iarasi va astepta ore ca sa mai primeasca un raspuns, daca il mai primea si p-ala.Iesi din camera, stiind ca singura vinovata pentru asta era Issabella, si avea sa i-o plateasca, si numai ea stia cat de rau avea. Se opri in timp ce cobora scarile. O prezenta mai era acolo, malefica si buna in acelasi timp, dar nu semana nici cu prezenta lui Ianis, nici cu a Issabellei. Speriata Alexia se uita imprejur, dar nu vedea nimic. Puteai citi frica in ochii ei, apoi auzi o voce :
     Nu-ti fie frica Alexia, vreau doar sa te ajut s-o distrugi, nimic altceva. Si te asigur ca vei avea nevoie... apoi vocea rase.
Rasul o inspaimanta mai mult decat facuse prezenta care o simtise mai devreme. Era aceasi, insa vocea o intrecea cu mult. Era cruda, dar parca indurerata. Fara sa vrea, Alexia avu un sentiment ca si cum ar fi cea mai buna ocazie de a scapa de Issabella, apoi zambind parsiv ii raspunse:
     Arata-te , si spune-mi planul tau. Am o dispozitie atat de buna, incat as putea fi de acord cu orice... chiar orice...
Acum cobora din nou scarile, dar mult mai sigura pe ea, si fara nicio frica. Acum prezenta aceea malefica chiar o linistea, era ceva puternic, iar Alexia simtea cum puterea se transmitea si la ea, era perfect si totusi atat de imposibil. Ajunse in mijlocul sufrageriei de jos, privea imprejur, vocea parea sa se auda din toate partile, nu putea tine pasul cu ea.
     Vrei sa ai destula putere s-o omori... ?spuse vocea.
     Da ! Raspunse hotarata Alexia.
     Vrei sa devii inger ?
Alexia tresari. Apoi respira usor si se calma.
     Inger... zise acum aceasta schimbandu-si atitudinea. Nu mai era atat de sigura.
     Da...inger ? Puternica ! Iar Ianis te va iubi.
     Cum sa ma iubeasca daca ii voi deveni dusman ?
     Nu sti ca intodeauna partile negative se atrag ?
O tenta atat de mult sa devina inger, dar ceva n-o lasa. Stia ca trebuia sa aleaga, iar daca spunea nu risca sa fie omorata de vocea aceea. Se asezape fotoliu, trebuia sa gandeasca, si repede. Tot ce-i trecea prin cap era ca putea fi in sfarsit iubita de Ianis, zambi. Ianis... de ce il iubea atat de mult, iubea un demon, si un demon care nici nu-i pasa de ea, doar de...doar de Issabella. Da, vroia sa devina inger, vroia sa omoare ca sa ia suflete, vroia sa detina ea puterea nu Issabella. Reusise ca fiinta umana s-o faca sa bea sange, dar daca era inger, o putea nimici, se putea razbuna pe ea pentru cate indurase din partea lui Ianis, si... il putea face pe Ianis s-o iubeasca... da, s-o iubeasca. Un zambet i se afisa pe fata, apoi ridica barbia si spuse hotarat:
     Da ! Vreau sa devin inger, vreau sa detin puterea, vreau sa simt frica altora, vreau sa absorb umanitate...
Vocea radea, insa Alexia nu stia ca radea de prostia ei. Apoi ii infipse mana in piept. Atunci Issabella o putea vedea. Simtise o durere incredibila, ceva ii lua sufletul, se simtea slabita, dar nu fizic ci intru totul. Simtea cum devenea inumana, devenea o fantoma pas cu pas. Simturile ii dispareau, respira cat mai putea usor pe gura. Cadea pe spate fiind tinuta doar de mana Karniei ca o ancora aruncata in ocean. Privea in gol, asteptand doar nemurirea. Mainile nu mai aveau nicio putere, atarnau pe langa ea, picioarele ii tremurau, dar rezista. Karnia o privea murind, ii simtea puterea, se hranea cu ura ei, dar si cu bunatatea ei, cu iubirea fata de Ianis. O folosea acum, dar si mai tarziu. Alexia avea sa fie arma cu care o va omora pe Issabella.
Privind in gol simti nevoia urgenta s-o vada. Apoi puterea din casa ii atrase atentia. Era o putere pe care o simtea numai cand Karnia ii intra in cap. Agitat fugi imediat jos, unde o gasi pe Alexia incaltandu-se.
     Unde pleci ? Intreba el oprindu-se in loc.
     Sa ma plimb... raspunse aceasta uitandu-se o clipa la el, apoi continuandu-si activitatea de a se incalta, care dupa expresie o binedispunea.
     Aha... ok !
Ochii i se invarteau in camera, nu stia de unde venea sursa asta de putere, nici prin cap nu-i trecea ca putea venii dinspre Alexia. O vedea altfel, era mai sigura pe ea, acum ochii ei negri inconjurati de parul negru si lung erau mai stralucitori. Acum cateva minute in camera lui erau lipsiti de vlaga, cum se schimbara in cateva minute, ce facuse Alexia ca sa obtina stralucirea asta ? Simti o dorinta s-o sarute, asa ca se indrepta spre ea.
     Si daca merg cu tine ? Zise acesta prinzand-o in brate atat de tare incat ii lua respiratia.
     Si daca nu... i-o intoarse ironic Alexia, punandu-i degetul pe buze pentru a-l impiedica in a o saruta.
     Ce ? Adica ?
Acum Ianis ii dadu drumul. Apoi continua:
     Okay, hai pleaca !
Alexia il privea, nu trebuia sa-l refuze. Ce vroia sa demonstreze ? Ca poate fara el ? Pai uite bine isi demonstrase, nu putea. Parca se trezi la realitate si se duse dupa el, cand acesta ii intoarse spatele.
     Iarta-ma iubire, doar ca m-ai suparat sus.
Incerca sa-l imbratiseze, Ianis se lasa imbratisat. Vru sa-l sarute insa Ianis ii atinse buzele mintind-o ca pare interesat, apoi o impinse de langa el cativa centimetri si zambind ii spuse:
     Acum nu mai vreau eu, pleaca !
Zambetul nu-i disparea. Se simtea bine cand o jignea. De fapt, el se simtea bine cand jigneste in general, asta n-o mai uimea. Nervoasa isi lua fularul din cuierul de langa usa si iesi, trantind usa in urma ei. Ianis inca zambea, stia cand o ranea, si ii placea sentimentul, se simtea atat de bine. Nu putea nega ca se simtea si mai bine cand o durea pe Issabella... Issabella isi aminti el, vroia s-o vada.