Se simtea distrusa, nu ar fi vrut sa vorbeasca nimanui,
sa nu fie nevoita sa scoata vreun cuvant, se simtea jignita, vinovata,
mincinoasa. Nu-si putea opri lacrimile, de cand nu mai plansese asa... de cand
tatal ei venise intr-o vara in vizita, cu o multime de cadouri, erau familia
perfecta, apoi cearta dintre el si Adriana il facu sa plece. La fel de distrusa
se simtea acum, ca si cand totul se sfarama in jurul ei, tot ce iubea, toate
sentimentele frumoase si mai ales toti care o iubeau pe ea, acestia fiind cu
adevarat putini. Daduse cu piciorul sansei pe care o avuse cu Ianis. Nu-i venea
sa creada ca in sfarsit ar fi acceptat-o, Doamne il iubea atat incat o durea,
il vedea din ce in ce mai frumos si nu-si putea opri acest sentiment din a
creste, iar ea...il mintea. Oare cand va afla adevarul va putea s-o ierte ? Isi
scutura capul usor in semn de negatie, de resemnare si condamnare a ei in fata
greselilor. Lacrimile inca ii curgeau:
• Nu se va schimba... asa e... adauga Brianna. Dar trebuia s-o
faci...
• Trebuia ? Ridica tonul Issabella atintindu-si ochii catre
Brianna.
Fata ei era patata de machiajul scurs, buzele ii
tremurau, iar ochii i se inrosisera de la cate lacrimi pierduse. Brianna stia
ca nu era vina ei, si o durea ca trebuia sa treaca prin asta, si ea trecuse,
stia cum e, dar alta scapare nu aveau.
• Da... da Issa trebuia... spuse aceasta mangaind-o in crestetul
capului.
• Nu trebuia... ceea ce trebuie era sa ii cerem ajutorul...
• Il iubesti prea mult Issa, iubirea pentru el te poate omora !
• Atunci sa ma omoare, ce motiv mai frumos ar putea exista decat
sa mori din iubire ??? zise aceasta hotarata. L-am mintit, nu l-am lasat sa se
apropie de mine cand il vroiam atat de mult, l-am lasat sa ma priveasca
sarutandu-l pe Sebastian cand eu pe el il vroiam. CE ti-a venit cu aceasta
pierdere de memorie ? Ce Brianna, ce ? Singura mea sansa de a fi cu el, de a ma
iubi, de a ma accepta... Am distrus totul Brianna totul... Si doare.
• Stiu Issabella, dar trebuie sa ne sincronizam. Trebuie sa punem
la cale un plan, vrei sa fim omorate ? Vrei sa fim distruse ? Nici el nici
Sergiu nu ne vor putea salva, pot doar murii pentru noi, dar nu sa ne salveze,
trebuie sa ne salvam singure. Acum cu Repetitia de Apoi avem destul timp sa ne
punem la punct cu tot.
• Doare Brianna...
• Stiu ca doare, spuse aceasta in timp ce o tinea de maini,
aplecandu-se in fata ei. Dar promite-mi, promite-mi Issabella, ca nu vei ceda,
nu vei lasa ingerii sa ne omoare familia... pe mama, pe tata, pe Adriana,
Joseph... sau pe ei.
Issa se simtea neajutorata, era ceva ce trebuia sa faca,
ceva ce nu vroia dar trebuia. Durerea era insuportabila, trebuia sa-i minta pe
toti, sa se prefaca, sa-l "iubeasca" pe Sebastian. Fusese acolo cand
Karnia incerca s-o omoare, avea legatura cu ea, iar ea trebuia sa stea in
preajma lui din ce in ce mai mult. Dar cel mai mult o durea ca ii pierduse
increderea lui... Nu isi dadea seama cum fusese in stare sa-l imbratiseze si
sa-l sarute pe Sebastian de fata cu el. Dandu-si iar drumul la o lacrima,
aproba din cap decizia Briannei, avea s-o faca, doar pentru ca nu vroia ca el
sa sufere, o facea pentru toti...
***
Era
acasa, la el in camera. Adriana plecase de mult, aproape de cand plecase Issa
si Brinna. Nu-si putea scoate din minte ce se intamplase. Statea intins cu ochii
in tavan. Daca ar putea sa graveze cu privirea tot ce simtea nu-i ajungea
intregul cer. Vroia sa para puternic, era puternic, insa nu stia in ce fel. Nu
stia de ce avea o stare de neliniste. Nu contenea sa clipeasca, nu vroia sa
piarda nicio clipa din apusul soarelui. Il vazuse de atatea ori si totusi ar fi
vrut sa stea sa-l priveasca la infinit. Isi aducea aminte prima data cand il
privise, era cu Karnia, pe malul marii, cand ea il intrebase cum e sa fi
nefilim. Atunci ura ceea ce era, nu ca acum nu ar fi facut-o, dar nu-i
raspunse, apoi o intreba el acelasi lucru, iar ea la randul ei nu-i raspunse.
Daca l-ar intreba cineva acum, acum ar sti ce sa raspunda. Ar spune exact
"Nu stiu daca a-ti trait vreodata o asemenea stare. Nu esti nici mort,
nici viu. Te simti ca un foc care deabia mai palpaie, gata sa se stinga. Stai
cu ochii deschisi si te uiti intr-un punct fix, dar nu vezi nimic. Si nici nu
te gandesti la nimic decat la propria ta oboseala de-a trai si de-a muri.
Rastignit undeva intre viata si moarte, nu esti bun pentru niciuna dintre ele.
Parca plutesti in deriva si astepti sa fi aruncat pe un mal, ori al vietii ori
al mortii, ti-e egal." Dar nimeni nu-l intreba nimic. Venise de cateva ori
Alexia la el sa-l intrebe daca ar vrea sa iasa undeva, insa o ignora completa,
ceea ce ii dadea de inteles ca nu, si de fiecare data se retrase la fel cum
venise, nesigura si fara niciun raspuns la miile de intrebari care i se
invarteau in cap. Dar se intorcea, din nou si din nou, sperand ca el sa-i
acorde putina atentie.
• Iubitule ?
Statea in prag, asteptand un raspuns dar pe care nu-l
primea. Ianis privea in acelasi punct fix, aceasi privire debusolata, ca si
cand el la randul lui astepta raspuns, dar nu de la ea.
• Scumpule, raspunde-mi te rog... Cum sa ajung la tine ?! Zise
aceasta, sperand sa nu primeasca niciun raspuns, doar incerca sa se descarce.
Dar spre suprinderea ei, Ianis isi intoarse privirea spre ea, tot cu mainile
sub cap si intins pe spate, doar cu ochii spre ea.
• Ai face orice pentru mine ? Vocea lui era calma, si nepasatoare.
• Orice !! raspunse parca fiind cea mai fericita de pe pamant,
asta citindu-i-se in ochi.
• E bine de stiut, rosti el, retragandu-si privirea si
intorcandu-si capul.
Alexia nu mai spuse nimic, stia ca iarasi va astepta ore
ca sa mai primeasca un raspuns, daca il mai primea si p-ala.Iesi din camera,
stiind ca singura vinovata pentru asta era Issabella, si avea sa i-o plateasca,
si numai ea stia cat de rau avea. Se opri in timp ce cobora scarile. O prezenta
mai era acolo, malefica si buna in acelasi timp, dar nu semana nici cu prezenta
lui Ianis, nici cu a Issabellei. Speriata Alexia se uita imprejur, dar nu vedea
nimic. Puteai citi frica in ochii ei, apoi auzi o voce :
• Nu-ti fie frica Alexia, vreau doar sa te ajut s-o distrugi,
nimic altceva. Si te asigur ca vei avea nevoie... apoi vocea rase.
Rasul o inspaimanta mai mult decat facuse prezenta care
o simtise mai devreme. Era aceasi, insa vocea o intrecea cu mult. Era cruda,
dar parca indurerata. Fara sa vrea, Alexia avu un sentiment ca si cum ar fi cea
mai buna ocazie de a scapa de Issabella, apoi zambind parsiv ii raspunse:
• Arata-te , si spune-mi planul tau. Am o dispozitie atat de buna,
incat as putea fi de acord cu orice... chiar orice...
Acum cobora din nou scarile, dar mult mai sigura pe ea,
si fara nicio frica. Acum prezenta aceea malefica chiar o linistea, era ceva
puternic, iar Alexia simtea cum puterea se transmitea si la ea, era perfect si
totusi atat de imposibil. Ajunse in mijlocul sufrageriei de jos, privea imprejur,
vocea parea sa se auda din toate partile, nu putea tine pasul cu ea.
• Vrei sa ai destula putere s-o omori... ?spuse vocea.
• Da ! Raspunse hotarata Alexia.
• Vrei sa devii inger ?
Alexia tresari. Apoi respira usor si se calma.
• Inger... zise acum aceasta schimbandu-si atitudinea. Nu mai era
atat de sigura.
• Da...inger ? Puternica ! Iar Ianis te va iubi.
• Cum sa ma iubeasca daca ii voi deveni dusman ?
• Nu sti ca intodeauna partile negative se atrag ?
O tenta atat de mult sa devina inger, dar ceva n-o lasa.
Stia ca trebuia sa aleaga, iar daca spunea nu risca sa fie omorata de vocea
aceea. Se asezape fotoliu, trebuia sa gandeasca, si repede. Tot ce-i trecea
prin cap era ca putea fi in sfarsit iubita de Ianis, zambi. Ianis... de ce il
iubea atat de mult, iubea un demon, si un demon care nici nu-i pasa de ea, doar
de...doar de Issabella. Da, vroia sa devina inger, vroia sa omoare ca sa ia
suflete, vroia sa detina ea puterea nu Issabella. Reusise ca fiinta umana s-o
faca sa bea sange, dar daca era inger, o putea nimici, se putea razbuna pe ea
pentru cate indurase din partea lui Ianis, si... il putea face pe Ianis s-o
iubeasca... da, s-o iubeasca. Un zambet i se afisa pe fata, apoi ridica barbia
si spuse hotarat:
• Da ! Vreau sa devin inger, vreau sa detin puterea, vreau sa simt
frica altora, vreau sa absorb umanitate...
Vocea radea, insa Alexia nu stia ca radea de prostia ei.
Apoi ii infipse mana in piept. Atunci Issabella o putea vedea. Simtise o durere
incredibila, ceva ii lua sufletul, se simtea slabita, dar nu fizic ci intru
totul. Simtea cum devenea inumana, devenea o fantoma pas cu pas. Simturile ii
dispareau, respira cat mai putea usor pe gura. Cadea pe spate fiind tinuta doar
de mana Karniei ca o ancora aruncata in ocean. Privea in gol, asteptand doar
nemurirea. Mainile nu mai aveau nicio putere, atarnau pe langa ea, picioarele
ii tremurau, dar rezista. Karnia o privea murind, ii simtea puterea, se hranea
cu ura ei, dar si cu bunatatea ei, cu iubirea fata de Ianis. O folosea acum,
dar si mai tarziu. Alexia avea sa fie arma cu care o va omora pe Issabella.
Privind
in gol simti nevoia urgenta s-o vada. Apoi puterea din casa ii atrase atentia.
Era o putere pe care o simtea numai cand Karnia ii intra in cap. Agitat fugi
imediat jos, unde o gasi pe Alexia incaltandu-se.
• Unde pleci ? Intreba el oprindu-se in loc.
• Sa ma plimb... raspunse aceasta uitandu-se o clipa la el, apoi
continuandu-si activitatea de a se incalta, care dupa expresie o binedispunea.
• Aha... ok !
Ochii i se invarteau in camera, nu stia de unde venea
sursa asta de putere, nici prin cap nu-i trecea ca putea venii dinspre Alexia.
O vedea altfel, era mai sigura pe ea, acum ochii ei negri inconjurati de parul
negru si lung erau mai stralucitori. Acum cateva minute in camera lui erau
lipsiti de vlaga, cum se schimbara in cateva minute, ce facuse Alexia ca sa
obtina stralucirea asta ? Simti o dorinta s-o sarute, asa ca se indrepta spre
ea.
• Si daca merg cu tine ? Zise acesta prinzand-o in brate atat de
tare incat ii lua respiratia.
• Si daca nu... i-o intoarse ironic Alexia, punandu-i degetul pe
buze pentru a-l impiedica in a o saruta.
• Ce ? Adica ?
Acum Ianis ii dadu drumul. Apoi continua:
• Okay, hai pleaca !
Alexia il privea, nu trebuia sa-l refuze. Ce vroia sa
demonstreze ? Ca poate fara el ? Pai uite bine isi demonstrase, nu putea. Parca
se trezi la realitate si se duse dupa el, cand acesta ii intoarse spatele.
• Iarta-ma iubire, doar ca m-ai suparat sus.
Incerca sa-l imbratiseze, Ianis se lasa imbratisat. Vru
sa-l sarute insa Ianis ii atinse buzele mintind-o ca pare interesat, apoi o
impinse de langa el cativa centimetri si zambind ii spuse:
• Acum nu mai vreau eu, pleaca !
Zambetul nu-i disparea. Se simtea bine cand o jignea. De
fapt, el se simtea bine cand jigneste in general, asta n-o mai uimea. Nervoasa
isi lua fularul din cuierul de langa usa si iesi, trantind usa in urma ei.
Ianis inca zambea, stia cand o ranea, si ii placea sentimentul, se simtea atat
de bine. Nu putea nega ca se simtea si mai bine cand o durea pe Issabella...
Issabella isi aminti el, vroia s-o vada.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu