33. Ianis Succurrite [ Ajuta-ma Ianis ! ]

"Ajuta-ma Ianis. Sunt cum vrei tu sa fiu, dar nu-mi lasa mama sa moara, te rog, te implor nu te gandi la mine, gandeste-te la ea! Ianis ! Ianis ma auzi ?"

Ianis se trezi imediat. Alexia dormea langa el. Spatele ei gol era superb invelit jumatate de cearsaful alb. Isi puse mainile la tample neintelegand ce se intampla.

"Ianis...Ianis ma auzi ???"

"Nu mai tipa Issabella ! Vrei sa-mi spargi timpanul sau ce ? Daca nu vrei sa ma auzi jignindu-te imi poti spune calm, nu sa ma molestezi in halul asta!"

"E mama !"

"Bravo ei !"

"Ianis... mama moare" zise aceasta fara speranta incepand sa planga. Ianis nu mai spunea nimic. Privea intr-un punct fix dandu-si seama ca ea chiar avea probleme, revenindu-si raspunse inchizand ochii.

"Vin acum!"

Se ridica imediat in pat, isi lua camasa de pe jos si pantalonii. Nemaiapucand sa-si inchida camasa, abia se grabi la pantaloni, isi lua haina pe el, si se inchise la aceasta. Cobora scarile mai mult sarind din 4 in 4. Se incalta repede si iesi in graba, dandu-si drumul la aripi si zburand spre ea. Issabella era tot pe alee in ploaie, plangand cu Adriana in brate. Ianis ajunse imediat privit fiind de ea. Niciodata nu il mai vazuse cu aripi, cu ochii negri, era dur, puternic, rau, dar undeva inauntru era bun. Acum ca stia adevarul, faptul ca era un simplu copil cand devenise demon. Ca se increzuse in Karnia ca intr-o mama... si el fusese pacalit, exact ca ea, fusese parasit exact ca ea. Atunci era in stare sa-l judece ? Il privea, ploaia ascunzandu-i lacrimile. Ochii ii devenira albastri din nou si aripile ii disparusera. De cand exista lumea asta plina de monstri ?

• Ridic-o de aici !
• Incerc... dar nu pot !
• Da-te la o parte, zise Ianis impingand-o si luand-o in brate pe Adriana.
• Unde o duci ?
  Ochii Issabellei il fixau. Nu isi putea da seama daca plangea, daca ii parea rau sau nu, dar ii putea citi furia.
• La cineva care poate avea grija de ea... in niciun caz n-o las pe mana ta.
• Dar e mama, hai s-o ducem acasa, sunt sigura ca Mihai stie de ea.
• Ce s-a intamplat aici ? De cand te-a apucat bunatatea si ai iertat-o pe...ea ? Intreba Ianis privind spre Adriana.
• Ea ar trebui sa ma ierte pentru tot ce i-am zis si tot ce i-am facut.
  Vroia s-o creada dar nu putea. Isi desfacu aripile dar inainte sa-si ia zborul Issa il opri spunandu-i:
• E prea tarziu sa mai repar raul facut ?
• Odata facut... da !
• Cum pot sa invii o persoana ?
• Cate ai facut in seara asta copila ?
• Cate n-am facut intr-o viata, zise aceasta lasand privirea in jos.
• Continui sa-mi arati ca...
• Nu vreau sa te mai aud Ianis,il intrerupse aceasta. Pleaca ! Plecati toti departe de mine ! Sunt un montru, nu merit nimic...pleaca !
• Asta si faceam.
  Si pleca. Lasand-o singura, asa cum o mai facuse o data. Se ridica de jos si isi relua pasii spre masina unde lasase copilul plangand si mama moarta, dar in loc de ceea ce lasa ea, gasi o salvare, un barbat cu copilul in brate, care de asemenea nu-ti puteai da seama daca plangea sau nu. Se fixa pe copil, care o privea... ii revazu ochii mari privind-o. Se simti atat de vinovata...se apropie si intreba ca un simplu cetatean :
• Ce s-a intamplat aici domnule ?
• Sotia mea... a fost omorata...
• Doamne fereste ! De cine ?
• Nu stiu, dar ii multumesc !
  Issa incremeni.
• Cum adica ii multumiti ? Intreba aceasta extrem de uimita.
• Ma aflam aici ca sa-i dau banii, recompensa pentru fiul meu. Il rapise. Castigasem custodia lui acum 1 an, iar acum o luna mi l-a rapit. A incercat sa-l omoare odata, cu mine la telefon. In fine...continua acesta ca si cum ar fi fost trezit dintr-un vis, nu mai conteaza. S-a terminat, iar copilul meu este din nou in siguranta langa mine.
  Issabella zambi fals, totusi nu se mai simtea atat de vinovata, si se intoarse, privii baiatul apoi drumul spre casa.

32. Frustras! [ Ma dezamagesti ! ]

Issabella ramase singura in urma lui. Deodata o ploaie incepu, era rece dar ea n-o mai simtea, era puternica, insa nici asta nu simtea. Stand in mijlocul aleii din parc incepu sa planga si sa priveasca cerul negru. Cerul care nu lasa soarele sa apara. Apoi privi inelul... Nici acum nu-l intelegea, nu putea sa-l dea jos... era lipit parca de ea.
• Buna Issabella ! Se auzi o voce din spatele ei.
  Issabella se intoarse dar nu era nimeni.
• Aici ! Rosti vocea.
  Aceasta iarasi se intoarse, dar tot nimeni.
• Ai chef de glume ? Zise ea cu vocea tremuranda.
• Nu... acum vocea venea din toate partile.
• Cine esti ? Tipa Issa.
• Mama ta scumpo, nu ma recunosti ?
  Era speriata, dar nu o arata.
• Te-am cunoscut vreodata ca sa te recunosc ?
• Ma dezamagesti !!!
• Eu ? Eu te dezamagesc ??? Hai sa-ti reamintesc ca tu m-ai parasit .
• Hahaha ! Tatal tau te-a inrait impotriva mea, nu?
• Ce tot spui... ?
• Ti-a pierit increderea scumpo ? Hai sa-ti spun o mica povestioara.
  Karnia aparu in fata ei. Era alba, stralucitoare, cu aripile uriase. Issabella privea cu ochii mari uimiti.
• Tu si Brianna sunteti surori... Sunteti... fiicele mele. Mihai mi v-a luat pe amandoua, si pe mine m-a transformat intr-un demon al mortii. Asa e corect ?
• Brianna...
• Da... Brianna.
• Nu inteleg !
• Acum... 120 de ani ? Cam asa ceva... m-am indragostit. Indragostit lulea chiar... de... Mihai. Zambi aceasta. Si... cand lumea imi era mai draga, eram insarcinata cu voi chiar si vroiam sa fug departe cu el, ma iubea sunt sigura, a venit si mi-a spus calm si nepasator " Eu nu mai pot sa merg iubita mea, fugi singura !". Fugi singura ? Unde sa fug singura ??? Insarcinata si fara bani, fara nimic ? Am fugit, eram mica, proasta... si am fugit insa nu mult. M-au prins ingerii... si au vrut sa ma omoare din cauza voastra, din cauza ca aveam sa nasc doi vampiri. Am aflat atunci ca tatal vostru fusese deja transformat in vampir si ca eu voi murii cand voi va veti naste. Am scapat, plina de ura, cu dorinta de razbunare, dupa aproximativ zece ani, observand ca in lumea reala trecuse doar...o luna. Atunci l-am cunoscut pe Ianis, si pe Sergiu, si pe Sebastian. Sergiu si Sebastian erau deja adolescenti, nu a durat mult sa se indragosteasca de mine, dar Ianis era un copil, asa ca m-a vazut ca pe o mama. La el am tinut si tin cel mai mult. Dar ura mea... dorinta de razbunare... i-am manipulat, vrand doar sa ma razbun pe Mihai, trimitandu-i in mana ingerilor, care i-au transformat in demoni care nu-si gasesc niciodata linistea, care nu pot muri si care nu pot simtii absolut nimic. Le-am vandut sufletele. Erau slabi... si n-au putut sa ma apere, si iarasi am fost capturata, scapand acum 18 ani. Atunci v-am nascut pe voi, iar tatal tau mi v-a luat pe amandoua. A dat de mine si mi v-a luat. De atunci nu mai stiu nimic de voi, de tine, de sora ta. Deci ? Cine e vinovat ?
• Lasa fata in pace !
  Era vocea Adrianei, Issabella o recunoscu indata.
• Ce faci aici ? O intreba ea.
• Am venit sa-ti urez la multi ani scumpa mea, spuse zambind aceasta. Te rog nu ma refuza.
  Issabella ii raspunse la zambet si o imbratisa, incepand sa planga.
• Mama... mami... mamico ! Mie mi s-a furat dreptul la acest cuvant !!! tipa Karnia. Cum eu nu am avut dreptul la el, nici ea nu va avea !
  Si arunca asupra Adrianei o sageata alba de foc care o lovi din plin. Issabella intepeni, incercand sa-si tina in picioare mama. Nervoasa si neputincioasa tipa la Karnia.
• Esti geloasa ? Crezi ca asa imi castigi catusi de putin din dragoste ?
  Ii cadeau lacrimile Issabellei, insa pe Karnia nu o induiosa deloc.
• M-au transformat in inger, ca pedeapsa, sa fiu eu cea care trebuie sa va omoare. De ce nu as face-o ?
• Pentru ca suntem copilele tale !
• Sunteti demoni, monstri...
• Macar noi nu omoram !
  Nervoasa isi desprinse aripile si isi lua zborul. Issabella ramanand plangand si cu Adriana in brate.
• Nu trebuia sa plec mama, iarta-ma !
• Tot-totdeauna am facut in asa fel, in-in-incat sa nu te vad plan-an-gand...
  Cuvintele ii ieseau injumatatite. Respiratia ii disparea usor usor. Fortele o lasasera de mult, cazand in bratele Issabellei si Issabella cu ea jos.
• Mai rezista putin mama... te rog.
• Rezist...
  Spaima si furia puneau acum stapanire pe Issa. Nu stia ce sa faca, la cine sa apeleze. Stia ca daca nu anunta pe cineva Adriana avea sa moara.

31. Ubi eras? [ Unde ai fost ? ]

Ajuns acasa regreta ca o lasase singura, dar nu era el in preajma ei. Il schimbase si din punctul lui de vedere schimbarea era in rau. Intra in casa unde il astepta Alexia.
• Ce faci iubire ? Zise aceasta intorcandu-se spre el.
  Inainte statea si privea pe fereastra norul negru care acoperea rasaritul soarelui.
• Sar calul...raspunse acesta dandu-si jos geaca.
• Grosolan...!
• Mersi...tu mereu asa o dulce ! Adauga Ianis schitand un zambet cinic.
• Unde ai fost !
  Alexia se intoarse spre fereastra.
• Sa ma plimb...
• In plimbarea ta ai dat si de Issabella ?
• Ma faci sa rad iubire...
  Ianis se apropie de ea si o imbratisa.
• Te joci cu mine Ianis, spuse aceasta raspunzandu-i la imbratisare.
• Si tie iti place deci suntem chit.
• Nu suntem... continua aceasta incercand sa-l impinga acum.
• Ba da...insista Ianis pana cand castiga lupta cu ea. O saruta pasional, o lua in brate si urca scarile pana in camera lui. Ajunsi acolo, Alexia din nou parea nesigura si ii sopti in timp ce acesta o saruta si incerca sa.i deschida bluza inchisa la spate.
• Nu ma iubesti Ianis...
• Nici nu trebuie ! Raspunse acesta cu respiratia intretaiata.
• Ba trebuie...
• Ba nu !
• Pentru mine da !
  Si il opri.
• Ce vrei Alexia... eu nu iubesc... daca nu vrei distractie cu mine nu poti altceva. Acestea fiind spuse te poti ridica si pleca.
  Ianis se ridica si isi lua camasa inapoi. Alexia ramase pe pat privindu-l. Cu privirea trista isi dadu seama ca il vrea, ea il iubeste si nu ar suporta sa-l piarda, asa ca se ridica si se duse dupa el in baia de alturi. Il vedea cum statea aplecat peste chiuveta rezemat in maini, se apropie de el si il imbratisa. Ianis zambi parsiv, stia ca nu putea sta fara el.
• Te accept asa cum esti... spuse aceasta sarutandu-l pe spate.
• Stiu !
  Ianis se intoarse si o saruta la randul sau. Mersera sarutandu-se pana dadura de pat, apoi Alexia incepu sa-i deschida din nou camasa.

XXX. Quid? [ O ce ? ]

• Pleci ? Zise Brianna prinzandu-l de mana pe Sergiu.
  Acesta se opri si se intoarse spre ea.
• Da... pai nu mai am ce face.
• Sti ce ...
• Da stiu ! Spuse acesta intrerupand-o. Stiu... era si cazul sa afle. O saptamana era deja mult. Ingerii o sa ajunga dupa ea, si ar cam trebui sa fie pregatita.
  Acesta se apropie de Brianna, mangaind-o pe fata ii spuse :
• Tu ce mai faci ?
  Acesta puse o mana peste a lui.
• Contez ? Ridica privirea si Sergiu ii putea vedea lacrimile.
• Am stiut ca te foloseai de mine Brianna. Si m-a durut.
• Asta era ina...
• Shht ! Zise acesta acoperindu-i buzele cu mana cealalta.
  Brianna ii dadu mana la o parte cu mana ei.
• Era inainte Sergiu. Mi-am dat seama ca apasa atatea pe umerii mei. Mi-am dat seama ca mai mult vreau iubirea ta decat sa traiesc vesnic.
  Era frumoasa. Parul blond ii cadea pe umeri, ochii albastri si genele lungi il hipnotizau.
• Esti sigura ?
• Sigura iubitule...ursuletul meu micut, il alinta aceasta zambind. Iarta-ma, te rog... nu stiam ce sa fac...nu mai realizam ce gandeam.
• Nu-mi cere iertare scumpo... Am o idee mai buna !
• Da ? Care ?
• Sa o luam de la zero ?
• O idee mai buna de atat nici nu putea exista, raspunse aceasta zambind si sarutandu-l.
  Sarutul lor era atat de tandru, atat de dulce, atat de pasional. Brianna il simtea, stia ca acum il cucerise din nou, si mai stia ca trebuia sa actioneze repede, nu va dura mult pana ce acesta ii va citi din nou gandurile, si va vedea ca nu s-a schimbat nimic. Rolurile erau aceleasi, el victima si ea pradatorul. Ii parea rau de el, dar avea nevoie de sangele lui, si ... daca nu-i iesea planul cu Sergiu mai existau doi... Ianis si Sebastian. Inchise ochii zambind. 
  ***  
• De ce faci ce faci ? Zise Ianis aparand din spatele ei si ridicandu-i barbia.
• Pentru ca am fost mintita...
• Si vrei sa decazi la nivelul celor care te-au mintit ?
• Nu am nevoie de mila ta ! Raspunse acesta dandu-i mana la o parte brutal.
• Nu e mila, copila razgaiata, nu vezi ca te crezi din ce in ce mai importanta ? Cine esti tu sa omori oameni ?
• Eh nu mai spune ! Se incrunta Issa si il impinse. Vrei sa spui ca tu esti sfant ? Ca n-ai omorat pe nimeni ? Spune...hai spune ! Tipa aceasta continuand sa il impinga.
  Ianis se enerva si o impinse daramand-o la pamant. Apoi plin de ura ii spuse:
• Sti ce ? Te-am crezut altfel... dar mi-am dat seama ca esti doar o...
• O ce ? Tipa de jos Issa la el. O ce ? Spune ! O ce ?
• Nu meriti nici sa te jignesc...
  Privirea lui se simtea ca o mie de sageti infipte in acelasi timp in pieptul ei. Se abtinea sa nu planga, isi jurase ca nimeni nu avea sa o mai vada plangand. Tinea privirea sus, infruntandu-l pe Ianis. Acesta isi schimba privirea in una miloasa. Lasand capul intr-o parte se uita la ea si nu stia ce patise... apoi ii rosti:
• Unde e Issa pe care o stiu eu ?
  Si pleca. Issabella ramase pe loc, strangandu-si genuchii in brate. Simtea ca-l dezamagise si chiar daca nu vroia acesta era inca un lucru care o durea. Il stia de o saptamana, o saptamana si ceva, dar in zilele care nu-l vazuse ii simtise lipsa, stia ca ce simtea pentru el era complet diferit. Ianis plecase pana gasi o masina, se ascunse de partea cealalta, isi desfacu aripile si isi lua zborul. Era dezamagit si intr-un fel ususrat, acum stia ca nici ea nu era altfel . Se simtea usurat de sentimentele care le avea pentru ea, simtea cum dispar, si cum redevenea acel Ianis de dinainte. Issabella era doar un vampir, doar o alta fata parsiva care, spera el, sa aiba macar ceva bun de la mama ei.

XXIX. Fuit ilia ! [ Nu mai era ea ! ]

Mergea pierduta. Nu mai plangea dar nici nu stia cum se simte daca nu dezastruos. Privea oamenii din parc trecand pe langa ea. Era aproape patru dimineata, inca se plimba, probabil facea asta de doua ore, dar pierduse deja notiunea timpului, nu mai conta. Observa la cateva banci distanta un cuplu. Privea cum el o tinea strans in brate, aratandu-i spre stele, iar ea..se uita la el, il iubea... Ura ceea ce vedea, din invidie posibil...
• Nu-ti place ceea ce vezi ? Omoara-i, nu poate fi greu pentru tine.
  Issabella se intoarse. In spate statea Alexia zambind.
• De ce as face-o ?
• Ca sa-i gusti ! Uite asa!
  Apoi se repezi in gatul lui. Fata speriata incepu sa tipe si sa strige "Opreste-te ! Gata ! Te rog !" insa Alexia continua sa-i suga tot sangele, fara sa-i pese de rugamintile iubitei lui. Issabella privea sangele, o multumea rugamintile acelei tinere, luand exemplul Alexiei se infipse in gatul ei, luandu-i fiecare strop de viata. Nu se mai satura, si tot continua. Privea cum ochii tinerei erau lipsiti de lumina acum.
• Au murit amandoi ! Ai facut un gest frumos !
• Posibil ! Dar acum lasa-ma singura !
• Desigur ! Rosti zambind multumita de ceea ce facuse Alexia.
  Issabella lasa corpurile celor doi acolo, si isi continua drumul. Putin mai in fata gasi o mama cu un copilas in carucior. Aceasta astepta pe cineva rezemata de masina, iar copilul era in masina, dormea. Inca ii mai era foame, asa ca se infipse si in gatul acesteia. Tipetele ei trezi copilul care o privea pe Issa. Lasand-o sa cada, aceasta deschise usa, privi copilul si il mangaie pe fata.
• Imi pare rau...spuse aceasta.
  Apoi inchise usa, auzind cum copilul incepuse sa planga, insa asta nu o induiosa deloc. Isi continua drumul cu gandul sa mai "manance" ceva in seara aceea. Un zambet cinic ii aparu pe fata, nu mai era ea, dar ii placea cine era acum . 
  ***  
• Ce s-a intamplat dragule ?
  Era Ella privindu-l pe Mihai stand pe canapea ingandurat.
• Doarme Joseph ?
• Da... a adormit acum !
• N-am nimic, vino si imbratiseaza-ma.
  Ella se apropie de el, se aseza pe canapea si il imbratisa.
• A aflat nu ?
• Da...
• Si ce-ai de gand sa faci ?
• Nimic...
• Are nevoie de ajutor... ma tem pentru viata mea si a lui Joseph !
• N-o sa va faca niciun rau... insa Brianna va afla in curand ca nu eu sunt tatal ei...
• Stiu dragule... nu stiu cum o sa-i explic si asta.
  Mihai se juca acum prin parul scurt al Ellei. Deja ii daduse si ei starea lui de ingrijorare. Brianna avea sa afle ca Mihai nu era tatal ei, ca fusese transformata din cauza lui, ca sa se razbune, ceea ce patise si Issabella. Cate secrete se aflau in casa aia, si cate erau pe cale sa se descopere. In linistea dintre ei, se auzi un ciocanit la usa.
• Ma duc sa deschid eu ! Odihneste-te ! Cine stie cine a uitat ceva pe aici, zise Ella ridicandu-se usor si sarutandu-l pe obraz pe Mihai. Ajunsa la usa ramase uimita cand vazu persoana care tocmai ajunse.
• Buna seara ! Adriana Benfil. Zise aceasta zambind si intinzandu-i mana Ellei.
• Buna...aa...buna ! Raspunse aceasta incercand sa zambeasca.
• Mihai e acasa...?
• Da, sunt acasa, nu e nevoie sa ma cauti Adriana ! Bine ai venit ! Rosti acesta inainte de a o imbratisa. Ellei nu-i placea situatia, dar nu putea face nimic. Ca sa intervina intre ei spuse:
• O cafea ? Doriti ?
• Da sigur, multumesc ! Raspunse Adriana. Avem o multime lucruri de povestit.
  Isi ridica bagajele si intra in casa, ajutata mai apoi de Mihai. Acesta era cu adevarat entuziasmat de venirea ei, se putea observa asta, iar Ellei nu-i cazuse deloc bine. Asezandu-se pe canapea, Mihai o servi cu cateva prajituri.
• Cu friscaaa !
• Da... sa nu crezi ca am uitat ca sunt preferatele tale !
• Esti atat de dulce !
  Zambetul ei il fascina. Inca o iubea, trebuia sa recunoasca, o adora... Niciodata nu intelesese de ce o parasise, trebuia sa-i spuna adevarul despre ceea ce e, nu sa o lase singura, si cu Issabella pe capul ei. Se folosise de ea, dar o iubea, si toate fusesera spre binele ei...sau asta vroia el sa creada.
• Si ? Povesteste-mi, ce ai mai facut ?
• Ce sa fac... in afara de emisiunea care o prezint mai nimic. M-am dedicat total carierei mele. Tu ? Vad ca ai o familie fericita, copii...o ai pana si pe Issabella.
• Imi pare rau pentru asta...spuse acesta asezandu-se langa ea.
• Nu nu nu ! Stai linistit... de asta avea nevoie pentru a-mi da seama cat tin la ea. E copilul tau, dar as face orice pentru ea.
• Te inteleg.
  Ella statea in pragul bucatariei, de unde avea o imagine perfecta a celor doi stand pe canapea, si povestindu-si lucruri, zambind, razand, si cu priviri amoroase chiar intre ei. O rodea... De ce o privea asa ? De ce ii zambea asa ? Pana acum era suparat, iar acum ? Dar sunetul scos de spuma cafelei data in clocot si curgand pe ochiul de aragaz o facu sa reactioneze. Se intoarse si turna cafelele. Uitandu-se la cele doua cesti, isi dadu seama ca nu are de gand sa stea fara sa faca nimic, asa ca mai lua o ceasca din raft, si o puse langa celelalte doua. Acum parea perfect.