32. Frustras! [ Ma dezamagesti ! ]

Issabella ramase singura in urma lui. Deodata o ploaie incepu, era rece dar ea n-o mai simtea, era puternica, insa nici asta nu simtea. Stand in mijlocul aleii din parc incepu sa planga si sa priveasca cerul negru. Cerul care nu lasa soarele sa apara. Apoi privi inelul... Nici acum nu-l intelegea, nu putea sa-l dea jos... era lipit parca de ea.
• Buna Issabella ! Se auzi o voce din spatele ei.
  Issabella se intoarse dar nu era nimeni.
• Aici ! Rosti vocea.
  Aceasta iarasi se intoarse, dar tot nimeni.
• Ai chef de glume ? Zise ea cu vocea tremuranda.
• Nu... acum vocea venea din toate partile.
• Cine esti ? Tipa Issa.
• Mama ta scumpo, nu ma recunosti ?
  Era speriata, dar nu o arata.
• Te-am cunoscut vreodata ca sa te recunosc ?
• Ma dezamagesti !!!
• Eu ? Eu te dezamagesc ??? Hai sa-ti reamintesc ca tu m-ai parasit .
• Hahaha ! Tatal tau te-a inrait impotriva mea, nu?
• Ce tot spui... ?
• Ti-a pierit increderea scumpo ? Hai sa-ti spun o mica povestioara.
  Karnia aparu in fata ei. Era alba, stralucitoare, cu aripile uriase. Issabella privea cu ochii mari uimiti.
• Tu si Brianna sunteti surori... Sunteti... fiicele mele. Mihai mi v-a luat pe amandoua, si pe mine m-a transformat intr-un demon al mortii. Asa e corect ?
• Brianna...
• Da... Brianna.
• Nu inteleg !
• Acum... 120 de ani ? Cam asa ceva... m-am indragostit. Indragostit lulea chiar... de... Mihai. Zambi aceasta. Si... cand lumea imi era mai draga, eram insarcinata cu voi chiar si vroiam sa fug departe cu el, ma iubea sunt sigura, a venit si mi-a spus calm si nepasator " Eu nu mai pot sa merg iubita mea, fugi singura !". Fugi singura ? Unde sa fug singura ??? Insarcinata si fara bani, fara nimic ? Am fugit, eram mica, proasta... si am fugit insa nu mult. M-au prins ingerii... si au vrut sa ma omoare din cauza voastra, din cauza ca aveam sa nasc doi vampiri. Am aflat atunci ca tatal vostru fusese deja transformat in vampir si ca eu voi murii cand voi va veti naste. Am scapat, plina de ura, cu dorinta de razbunare, dupa aproximativ zece ani, observand ca in lumea reala trecuse doar...o luna. Atunci l-am cunoscut pe Ianis, si pe Sergiu, si pe Sebastian. Sergiu si Sebastian erau deja adolescenti, nu a durat mult sa se indragosteasca de mine, dar Ianis era un copil, asa ca m-a vazut ca pe o mama. La el am tinut si tin cel mai mult. Dar ura mea... dorinta de razbunare... i-am manipulat, vrand doar sa ma razbun pe Mihai, trimitandu-i in mana ingerilor, care i-au transformat in demoni care nu-si gasesc niciodata linistea, care nu pot muri si care nu pot simtii absolut nimic. Le-am vandut sufletele. Erau slabi... si n-au putut sa ma apere, si iarasi am fost capturata, scapand acum 18 ani. Atunci v-am nascut pe voi, iar tatal tau mi v-a luat pe amandoua. A dat de mine si mi v-a luat. De atunci nu mai stiu nimic de voi, de tine, de sora ta. Deci ? Cine e vinovat ?
• Lasa fata in pace !
  Era vocea Adrianei, Issabella o recunoscu indata.
• Ce faci aici ? O intreba ea.
• Am venit sa-ti urez la multi ani scumpa mea, spuse zambind aceasta. Te rog nu ma refuza.
  Issabella ii raspunse la zambet si o imbratisa, incepand sa planga.
• Mama... mami... mamico ! Mie mi s-a furat dreptul la acest cuvant !!! tipa Karnia. Cum eu nu am avut dreptul la el, nici ea nu va avea !
  Si arunca asupra Adrianei o sageata alba de foc care o lovi din plin. Issabella intepeni, incercand sa-si tina in picioare mama. Nervoasa si neputincioasa tipa la Karnia.
• Esti geloasa ? Crezi ca asa imi castigi catusi de putin din dragoste ?
  Ii cadeau lacrimile Issabellei, insa pe Karnia nu o induiosa deloc.
• M-au transformat in inger, ca pedeapsa, sa fiu eu cea care trebuie sa va omoare. De ce nu as face-o ?
• Pentru ca suntem copilele tale !
• Sunteti demoni, monstri...
• Macar noi nu omoram !
  Nervoasa isi desprinse aripile si isi lua zborul. Issabella ramanand plangand si cu Adriana in brate.
• Nu trebuia sa plec mama, iarta-ma !
• Tot-totdeauna am facut in asa fel, in-in-incat sa nu te vad plan-an-gand...
  Cuvintele ii ieseau injumatatite. Respiratia ii disparea usor usor. Fortele o lasasera de mult, cazand in bratele Issabellei si Issabella cu ea jos.
• Mai rezista putin mama... te rog.
• Rezist...
  Spaima si furia puneau acum stapanire pe Issa. Nu stia ce sa faca, la cine sa apeleze. Stia ca daca nu anunta pe cineva Adriana avea sa moara.