XXX. Quid? [ O ce ? ]

• Pleci ? Zise Brianna prinzandu-l de mana pe Sergiu.
  Acesta se opri si se intoarse spre ea.
• Da... pai nu mai am ce face.
• Sti ce ...
• Da stiu ! Spuse acesta intrerupand-o. Stiu... era si cazul sa afle. O saptamana era deja mult. Ingerii o sa ajunga dupa ea, si ar cam trebui sa fie pregatita.
  Acesta se apropie de Brianna, mangaind-o pe fata ii spuse :
• Tu ce mai faci ?
  Acesta puse o mana peste a lui.
• Contez ? Ridica privirea si Sergiu ii putea vedea lacrimile.
• Am stiut ca te foloseai de mine Brianna. Si m-a durut.
• Asta era ina...
• Shht ! Zise acesta acoperindu-i buzele cu mana cealalta.
  Brianna ii dadu mana la o parte cu mana ei.
• Era inainte Sergiu. Mi-am dat seama ca apasa atatea pe umerii mei. Mi-am dat seama ca mai mult vreau iubirea ta decat sa traiesc vesnic.
  Era frumoasa. Parul blond ii cadea pe umeri, ochii albastri si genele lungi il hipnotizau.
• Esti sigura ?
• Sigura iubitule...ursuletul meu micut, il alinta aceasta zambind. Iarta-ma, te rog... nu stiam ce sa fac...nu mai realizam ce gandeam.
• Nu-mi cere iertare scumpo... Am o idee mai buna !
• Da ? Care ?
• Sa o luam de la zero ?
• O idee mai buna de atat nici nu putea exista, raspunse aceasta zambind si sarutandu-l.
  Sarutul lor era atat de tandru, atat de dulce, atat de pasional. Brianna il simtea, stia ca acum il cucerise din nou, si mai stia ca trebuia sa actioneze repede, nu va dura mult pana ce acesta ii va citi din nou gandurile, si va vedea ca nu s-a schimbat nimic. Rolurile erau aceleasi, el victima si ea pradatorul. Ii parea rau de el, dar avea nevoie de sangele lui, si ... daca nu-i iesea planul cu Sergiu mai existau doi... Ianis si Sebastian. Inchise ochii zambind. 
  ***  
• De ce faci ce faci ? Zise Ianis aparand din spatele ei si ridicandu-i barbia.
• Pentru ca am fost mintita...
• Si vrei sa decazi la nivelul celor care te-au mintit ?
• Nu am nevoie de mila ta ! Raspunse acesta dandu-i mana la o parte brutal.
• Nu e mila, copila razgaiata, nu vezi ca te crezi din ce in ce mai importanta ? Cine esti tu sa omori oameni ?
• Eh nu mai spune ! Se incrunta Issa si il impinse. Vrei sa spui ca tu esti sfant ? Ca n-ai omorat pe nimeni ? Spune...hai spune ! Tipa aceasta continuand sa il impinga.
  Ianis se enerva si o impinse daramand-o la pamant. Apoi plin de ura ii spuse:
• Sti ce ? Te-am crezut altfel... dar mi-am dat seama ca esti doar o...
• O ce ? Tipa de jos Issa la el. O ce ? Spune ! O ce ?
• Nu meriti nici sa te jignesc...
  Privirea lui se simtea ca o mie de sageti infipte in acelasi timp in pieptul ei. Se abtinea sa nu planga, isi jurase ca nimeni nu avea sa o mai vada plangand. Tinea privirea sus, infruntandu-l pe Ianis. Acesta isi schimba privirea in una miloasa. Lasand capul intr-o parte se uita la ea si nu stia ce patise... apoi ii rosti:
• Unde e Issa pe care o stiu eu ?
  Si pleca. Issabella ramase pe loc, strangandu-si genuchii in brate. Simtea ca-l dezamagise si chiar daca nu vroia acesta era inca un lucru care o durea. Il stia de o saptamana, o saptamana si ceva, dar in zilele care nu-l vazuse ii simtise lipsa, stia ca ce simtea pentru el era complet diferit. Ianis plecase pana gasi o masina, se ascunse de partea cealalta, isi desfacu aripile si isi lua zborul. Era dezamagit si intr-un fel ususrat, acum stia ca nici ea nu era altfel . Se simtea usurat de sentimentele care le avea pentru ea, simtea cum dispar, si cum redevenea acel Ianis de dinainte. Issabella era doar un vampir, doar o alta fata parsiva care, spera el, sa aiba macar ceva bun de la mama ei.