36. Hic sum ! [ Sunt aici ! ]

• Gata ! Sunt aici ! Zise Ianis zambind, cu o privire plina de neprevazut, o privire necunoscuta acum Issabellei.

Imediat isi trase mana dintr-a lui si se trase ghemuindu-se intr-un colt al canapelei.

• Ia-ti mana de pe mine, spuse ea pe un ton taios. Respiratia i-o luase razna, bataile inimii de asemenea.
• Imi pare rau, incepu Ianis, nu am vrut sa te omor aseara, am vrut...
• Sa ma ce ? Ce-ai patit omule ?

Mirarea de pe fata Issabellei ii dadu de inteles lui Ianis ca ceva nu era in regula. Dar inainte ca el sa spuna ceva ea continua.

• Nu stiu cine esti si ce vrei... dar daca te mai apropii de mine sa sti ca tip ! Auzi... cum sa ma omori ?

Vocea ii tremura, se putea observa, ochii mari, ochii ei galbeni erau aproape acoperiti de pupila neagra dilatata. Ii era frica. In gandul lui Ianis veneau doar cateva cuvinte : "Ce dracu s-a intamplat aici ?". "Calmeaza-te Issabella, calmeaza-te. Cine stie ce cauti aici, dar stai linistita." isi spuse ea. Ianis se ridica de langa ea, pe fata lui aparand din nou acea expresie neincrezatoare. De ce mereu cand era pe punctul de a face totul pentru ea, ea facea ceva si il intorcea din drum. Isi dadu seama ca ea nu mai stia cine e el, ce a facut sau... nici chiar ce e ea. Se intoarse serios din nou spre masuta de langa fotoliul din stanga, isi turna un pahar de coniac, apoi se intoarse spre Issabella care era in acelasi loc, la fel de ghemuita, la fel de speriata.

• Stai calma, spuse el zambind dar era ceva in neregula cu zambetul lui. N-o sa-ti fac nimic!
• Ai face bine sa te tii de cuvant, ridica tonul Issabella.
• Ntz ntz ntz ! Facu Ianis in timp ce scutura degetul aratator spre ea. Nu tipa la mine...
• Atunci explica-mi cum am ajuns aici ...
• Ha-bar nu am ! Ii raspunse foarte clar si calm Ianis, parand sa-si bata joc de ea. Dar vei pleca in curand.

Brianna cobora scarile, atragand asupra ei ambele priviri. Issabella se ridica imediat si ii sari in brate, spunandu-si in gand "cat de bine ca am scapat, multumesc Doamne!", apoi alte ganduri o cuprindeau, intrebandu-se de ce scapase ? Nu se mai intelegea, avea o frica in fata lui Ianis. Din bratele Issabellei isi intoarse privirea spre el. Statea tot acolo, cu paharul in mana, zambea si ridica paharul in cinstea ei. Intoarse capul rusinata. Cine era tipul asta brunet, cu ochi albastri, cu zambetul larg si amagitor ? Cu un ton ironic dar care te innebunea ? Arata exact ca un manechin din revistele renumite, lumina ii cadea pe fata in umbre. Era mai mult decat frumos... iti lua respiratia, iti inclesta cuvintele in gat, iti intensifica orice sentiment. O durea cat de frumos era. Stranse tare ochii inchisi, incercand sa se trezeasca la realitate, dar nu putea. "Nu nu nu !"isi spuse in gand. "Nu Issa nu el...!" apoi ii dadu drumul Briannei care era statuie. Nu intelegea ce se intampla, ce era cu ea de o imbratisa in halul ala? Ii facu semne de intrebare lui Ianis insa acesta ii raspunse dintr-o singura inclinare a buzelor ca habar nu avea.

• Ce e Issa ? Te simti mai bine ?

Issabella se uita iar dupa Ianis dar nu mai era acolo, intoarse capul cautandu-l in toata camera, dar nu-l mai gasi.

• Aaaa...da ! Isi intoarse privirea spre Brianna zambind.
• Oooo domnisoara ranita ! Se auzi vocea lui Sergiu coborand scarile. Cum te mai simti ?

Ochii ei se marira din nou. A doua persoana care o vedea si nu o recunostea.

• Unde suntem ? O intreba cu ochii la Sergiu pe Brianna.
• Unde suntem ? Repeta cu o privire neintelegatoare Brianna.
• Da...unde suntem ?

• Suntem...

Dar fu intrerupta de Ianis.

• Surioara ta iubita nu-si mai aminteste nimic... Ia-o usor. Iar tu domnule Homes, vino cu mine, dupa privirea care ti-a aintit nici pe tine nu te mai stie. Ceva frumos... credeam ca numai eu fusesem vizat sa nu am parte de memoria ei impreivizibila.

Rasul lui ironic rasuna in casa. Issabella il privea dezgustata. Era frumos, dar al naibii de neplacut. Brianna ofta, nu-i venea sa creada ca o lua de la capat cu Issabella, tocmai cand scapase de toata valmaseala de a incerca sa-i explice ce e, cine e, si multe altele, acum era totul zero.

• Vino cu mine, spuse ea autoritar.

O aseza pe comoda neagra din sufrageria mare a nefilimilor, apoi lasandu-se pe vine in fata ei o intreba.

• Ce sti tu ?

Neintelegand intrebarea Issabella se stramba.

• Ce stiu eu ? Adica ?
• Pfff... nu mai sti nimic asa e ?
• Ce tot incerci sa-mi explici Brianna ?

Brianna o privea neajutorata. Ca si Ianis se intreba ce dracu se intamplase acolo. Nu-i facuse nimic altceva Issabellei decat sa ii dea sangele ei pentru a nu murii. Insa statea in fata ei, neavand habar de ceea ce vorbea.

Ianis si Sergiu iesira afara, in spatele casei avea un teren mai mare plantat cu copaci. Ii adora, erau pomi fructiferi, iar in spate aveau patru stejari batrani. Cand trebuiau sa vorbeasca se duceau acolo, iar asta faceau si acum... i se paru ciudat lui Ianis ca se indreptau spre stejarii din spatele indepartat al casei.

• Unde mergem ?
• De parca nu sti Ianis...
• Dar...zise Ianis oprindu-se in loc. Nu am mai fost acolo de ani de zile...
• Decenii, il corecta Sergiu. Apoi isi ridica uimit sprancenele. Ce e ? Nu ai curaj sa mergi ?
• Ha, rosti Ianis amuzat. Nu... doar ca tu nu ai mai vrut sa vii aici... iti amintea de iubita ta Karnia.
• Si a ta...adauga Sergiu.

Expresia lui ar fi spus "Termina-te Ianis, in toata aceasta chestie ai fost si tu implicat nu doar eu sau Sebastian...."Sebastian... Nu il mai vazuse de...de mult.

• Apropo...unde e Sebastian?!

Ianis isi aduse aminte. Nu il mai vazuse de cand cu Karnia, de cand o omorase pe Issabella. Cel putin era mort, nu credea ca scapase cu viata din coltii Briannei. Ura cu care supse din el era incredibila.

• Probabil... mort, raspunse necrezand nici el ce spunea Ianis.
• Nu i-am gasit corpul...
• Poate adorata noastra Karnis s-a induiosat de modul in care a murit si s-a gandit sa-i faca si lui un... parastas.

Ianis glumea, Sergiu isi dadu seama, dar asta nu era moment de gluma. Trebuia sa aiba si el momente in care sa fie serios, iar el niciodata nu daduse de unu.

• E serioasa treaba Ianis, nu o mai lua in gluma.
• Nu o iau.
• Ba o iei.
• Chiar asa ? Zise razand Ianis, apoi amintindu-si de seara in care iesise cu Denisse adauga. Am omorat-o... s-a distrat. Ochii lui mari se largisera. Nu isi dadea seama cat de tampit fusese sa nu isi dea seama pana acum. O furie de neimaginat se afisa in comportamentul lui.
• Am zis sa fii serios nu creativ Ianis, spuse scuturand din cap Sergiu.
• Nu sunt creativ, zise strambandu-se Ianis. Auzi ce cuvant... creativ ?!!! Mai cresti Sergiu...
• Pai..."Am omorat-o...s-a distrat", spuse amuzat incercand sa-l imite pe tovarasul sau de-o viata.
• Pai da...
• Cine Ianis...cine ? Hai uimeste-ma...Cine ?

Apoi calm, lasandu-se luat in ras, Ianis incepu sa-i povesteasca seara in care iesise cu Denisse, de care Sergiu isi aducea aminte pentru ca inainte statuse de vorba cu el. Pasii lor continuau sa se indrepte spre stejarii din spate, parea atat de mult de mers, dar le convenea, era timpul, spatiul si modul perfect sa-si spuna tot ce aveau de spus, sa puna lucrurile cap la cap si sa rezolve puzzle-ul intortocheat in care se aflau si ei. Sergiu il asculta cu atentie, stia ca nu mintea, il cunostea pe Ianis de atatia ani, il citea cand mintea sau cand se amuza pe seama lui. Vinovatia lui nu era greu de vazut, ii parea rau, credea cu adevarat ca el era singurul vinovat pentru ceea ce i se intamplase Issabellei. Dupa ce ascultase totutul, Sergiu ii spuse zambind:

• Imi place atat de mult sa te vad ingrijorat...

Ianis se opri iarasi in loc.

• Nu e ingrijorare... Intelege !
• Adica nu o vrei ? Incepu Sergiu vorbind foarte apasat ca si cum l-ar interoga si vroia neaparat adevarul. Nu o vrei langa tine ? O viata sa te iubeasca ? O viata sa fie langa tine ? O viata sa o sti acolo, oriunde, asteptandu-te, sa fie ea tot ce ai ? Sa nu mai trebuiasca sa cauti in alta parte ceea ce are ea ? Sa fie copila care se maturizeaza langa tine ? Sa iubesti tot ce-ti da si tot ce nu-ti da, tot ce-ti spune si tot ce-ti ascunde ?

Privirea lui Sergiu era atintita in a lui Ianis. Se apropie de el in timp ce-i spunea aceste lucruri ajungand la mai putin de cinci cm distanta de el. Privirea lui te induiosa...Apoi Ianis ii spuse neafectat de ceea ce auzise:

• Cat dureaza o viata, Sergiu ? Si sti.. privirea lui era acum intoarsa, nu vroia sa-l mai priveasca, prefer sa nu o am decat sa o am si sa-i fac rau, decat sa o am sa o iubesc, apoi... ea sa ma raneasca. O duc foarte bine asa cum sunt acum, sunt perfect, ma distrez cand vreau, cu cine vreau, cum vreau...

Sergiu il asculta. Era atat de relaxat, parea sa nu tina deloc la Issabella dar el stia prea bine ca tinea. Masca pe care o purtase de-a lungul anilor devenise atat de grea incat nu si-o mai putea da jos.

• De ce renunti asa usor, Ianis, de ce ? Vocea lui Sergiu era joasa, ceea ce tocmai spunea era doar pentru el, insa Ianis il auzise.
• Nu renunt la ceva ce nu am avut niciodata.

Ii zambi cinic apoi se intoarse in casa. Nu-i pasa, nici in adancul sufletului nu-i pasa. Se obisnuise asa cum era, nepasator, calm. Nu era el cel care iubea, care era afectat, era rolul lui Sergiu sa iubeasca, sa lase totul pentru iubirea lui... Ii parea rau ca era asa, puteau petrece o vesnicie amandoi distrandu-se, caci de-asta era viata, sa te distrezi. Zambi in continuare, bine ca nu facuse ceea ce era pe cale sa faca, sa se lase cuprins in mrejele Issabellei. Nu il merita, nici el pe ea. Erau ca doua stele, una in dreapta lunii iar cealalta in stanga. Mersul lui era apasat si lent, privi inapoi cum Sergiu ramase privind inainte cu mainile in buzunar. Ii parea rau si pentru el, ca nu era ceea ce isi dorea, insa niciodata nu avea sa uite de ce devenise nefilim, cine ii distruse viata... Daca tot avea viata lunga, atunci de ce sa nu faca ceea ce ceilalti nu aveau sa faca niciodata ? Isi lua privirea de la el si isi continua drumul.