35. Non habeo Anima! [ Eu nu am suflet !]

  

Usa se deschise cu brutalitate. Era Brianna. Grabita ajunse langa Issabella, il impinse aruncandu-l la podea pe Ianis, se musca de incheietura, apoi ii dadu Issei sa bea. Intre timp isi intoarce privirea spre Sergiu...

• Nu vreau sa va mai apropiati de ea... Da? Gata ! Am eu grija de ea.
• Imi pare rau...
• Ba nu ne pare rau, il intrerupse Ianis suparat si nervos. Am incercat sa o ajutam, am incercat sa o fac sa nu mai sufere... Nici nu vroiam sa ma apropii de ea, dar ea apeleaza la noi... De ce nu a apelat la tine ? Hmm ? Ia zi ? De ce ?

Brianna isi lua privirea de la el si o axa pe Issabella care bea tot mai mult sange, nu se mai oprea, iar ea era din ce in ce mai slabita. Vazand-o Sergiu se apropie si o prinse in brate. Privindu-i Ianis se simtea dezgustat, nu-i placea sa faca fapte bune, dar cand facea ura si mai mult sa nu-i fie recunoscute, asa ca isi desfacu manecile sumecate si urca sus, luandu-si paharul cu coniac de unde il lasase si indreptandu-se spre camera Adrianei neavand de gand sa o mai ajute pe tanara Issabella, nici macar sa mai dea ochii cu ea. Ajuns in dreptul usii se opri, auzind-o pe Alexia. Tonul vocii ei era calm iar Ianis se cam chinuia sa o auda.

• Cum e sa sti ca fiica ta e un vampir ?

Alexia era foarte cinica. Rareori o prindeai in toane bune, amabila, si cand era probabil persoana in vizor ii era una foarte placuta. Asta ii si placea lui Ianis la ea, imprevizibilitatea. Era rea si buna, dura si blanda, frumoasa si... In momentul acela ii veni in minte chipul, corpul, caracterul Issabellei. Subconstientul lui o considera mult superioara altora. Isi aminti parca retraind momentul in care o saruta. Doamne de cand nu se mai gandise la sarutul ala. Parca saruta frica din ea, parea un intreg cutremur in bratele lui. Clatina din cap parca trezindu-se dintr-o fantastica reverie, concentrandu-se la discutia Adrianei cu... "iubita" lui, ii venea a rade dar se abtinu, nu vroia sa fie auzit.

• Dar cum e sa sti ca omul pe care il iubesti e indragostit de fiica mea ?

Alexia storcea nervoasa pansamentul inmuiat in apa. Apoi punandu-l cu o tenta de agresivitate pe fruntea Adrianei ii raspunse zambind, vrand sa para neafectata.

• Ianis ma iubeste pe mine, suntem impreuna, nu considerati ca asta e un motiv destul de bun ca sa ma iubeasca ?
• Nu !

Iarasi Alexia inlemni, pupilele i se dilatara. Adriana o infrunta intr-un mod direct, ceea ce o cutremura, si nu stia ce sa-i raspunda, dar Ianis o salva. Intra in camera mergand alene si sigur pe el, amuzat parca de replica Adrianei. Zambind si luand-o in brate pe Alexia spuse:

• O iubesc doamna... Imi pare rau sa va spulber visele de a va iubi fiica. Ianis se intoarse si ii lua pansamentul de pe frunte, bagandu-l in apa. Stiu ca va doriti sa aveti un ginere asa ca mine, stoarse pansamentul si il puse pe frunte, apoi continua, dar... e imposibil. Nu exista nimic care sa ma lege de fiica dumneavoastra.

Adriana privi spre Alexia si o ruga sa iasa din camera. Evident ca Alexia refuza insa curios de ceea ce vroia sa-i spuna Ianis o incuraja, chiar o ruga sa iasa, in cele din urma aceasta iesind.

• Aseaza-te ! Spuse Adriana serioasa.
• Uhh... ne asezam ! Inseamna ca imi dati vreo bomba aici, rasul lui ironic facand sa apara pe fata Adrianei un dezgust. Insa vazand asta, imediat Ianis isi lua expresia de om serios, care parea inca mai ironica decat rasul de mai devreme si se uita atent la ea, trase un scaun, il puse cu spatarul in fata si se aseza rezemandu-se cu mainile pe marginea spatarului si cu barbia peste maini, ceea ce ii dadea de inteles ca vroia sa spuna mai repede ce avea de zis, nu prea putea sta la discutii, mai ales la genul de discutii care nu incepeau, asta il plictisea inainte sa ajunga sa-l intereseze vreun punct.
• Uite ce e Ianis... niciodata nu mi-am apreciat fiica, iar Issabella are atatea de apreciat. Tu nu ii sti povestea, insa ti-o voi spune eu !
• Si daca nu...
• Ba te intereseaza.

Seriozitatea Adrianei ii inclesta buzele nefilimului. Vru sa spuna spuna ceva, deschise buzele dar le inchise la loc.

• Copilaria ei nu e asa cum o vezi pe dinafara. Masca pe care o poarta crede-ma ca e greu de purtat. Uneori chiar ma intreb cum de reuseste. E puternica, iar tot ce faci tu e sa o slabesti, iar faza proasta e ca reusesti !
• Vaai ! Regina Elisabeta este urata de popor... iar eu nu sunt poporul. Va multumesc ca imi acordati atata importanta, dar...
• Nu iti acord mai mult decat esti... Si asta esti pentru ea. Era sa mor in bratele ei, o durea, puteai simtii asta, inima ii batea de mii de ori mai tare decat i-a batut vreodata. Adesea cand era mica obisnuiam sa o privesc dormind si sa stau cu , capul pe pieptul ei, ascultandu-i bataile inimii. Ajunsesem sa ii stiu perfect ritmul cardiac... Acum urmeaza partea care pe mine m-a durut mai mult decat m-ar fi durut moartea...

Privirea ironica a lui Ianis se transforma intr-una blanda, plina de mila, trista. O asculta involuntar atent pe Adriana, privind in gol.

• Oricat de mult ar fi durut-o moartea mea, a durut-o mai mult indiferenta ta... privirea ta... daca ai fi fost atent la ea ai fi vazut cum te privea, cum o durea, cum incerca sa-si potoleasca lacrimile... iar tu ?! Tu te-ai intors, continuand sa o jignesti, sa o distrugi.

Ochii albastri ai lui Ianis erau acum atintiti in jos. Parul lui negru ii cadea pe frunte. Era drept, si negru, iar orice mica lumina isi gasea reflectia in el. Frumusetea lui era ideala, era aratos, intunecat, inalt, zvelt si cu un zambet care te hipnotiza. Adriana il privea si intelegea perfect ce simtea Issabella pentru el, asta simtise si ea cu ani in urma pentru Mihai, iar pentru ca ea nu stiuse sa pastreze sa lupte pentru ce iubea, n-avea sa o lase si pe fiica ei sa faca asta, pentru ca da ! Realizase ca Issabella era fiica ei, simtea si stia asta.

• Stiti care e problema ? Ianis isi ridica privirea. Eu nu iubesc, nu-mi sta in fire...
• Aici nu e fire... aici e suflet !

Razand fals, nefilimul se ridica de pe scaun, si cu o voce scazuta spuse calm dar cu o parere de rau incredibila:

• Eu...eu nu am suflet !

Vazand ca nu rezolva nimic, nu-l induioseaza mai mult decat trebuie pe Ianis continua:

• Atunci, daca tu nu o s-o protejezi si nu o sa-i aduci fericirea... O s-o iau de aici ! Macar eu sa-i fac viata frumoasa.

Ianis o privi, apoi isi intoarse capul spre fereastra din stanga, nevrand sa ii gaseasca privirea Adrianei.

• Luati-o !

Apoi se intoarse si iesi pe usa.

"O s-o duc in casa de langa lacul Toluca... Trebuie sa o scot de aici !" gandi Adriana, inchizand apoi ochii.

Era dimineata, zorii zilei aparusera prea devreme. Ianis era jos privind-o pe Issabella cum dormea pe canapea. Habar nu avea cand Brianna terminase sa o readuca la viata, stia doar ca aseara fusese sa se plimbe, iar cand ajunse acasa, se opri sa o priveasca. Uitase de cand statea acolo pe un fotoliu privind parca prin ea, mult in ea, vrand sa intre in visele ei, sa o controleze, sa poata sa se deschida in fata ei. Fata ei parea a exprima oboseala, era alba, iar in jurul ochilor era inchisa spre un maro usor. Acum insa era in regula, doua luni dura pana ingerii aveau sa se intoarca iar in cautarea ei, acum aveau de facut Repetitia de Apoi, adica judecata ingerilor, a ceea ce au facut pentru Ceruri, si unde au gresit, iar la ei asta dura mult, chiar foarte mult putem spune, asa ca Issabella avea destul timp sa se odihneasca.

Mainile ei erau subtiri si parca seci de puteri. Tenul ei atat de alb, te facea sa crezi ca e din portelan, buzele la fel ca si in jurul ochilor erau inchise, parea acea papusa incredibil de frumoasa, dar care insa nu era reala. Ea era, si totusi era un monstru. In gandul lui Ianis o multime de cuvinte veneau pentru a o descrie, insa niciunul parca nu era "perfect". Toate si niciunul. Nu intelegea cum ea, o tanara de abia 18 ani, blanda si frumoasa putea fi in stare sa omoare fara a clipi si mai ales fara voia ei. Vazu pe mana ei stanga un inel, pus pe degetul mare. Ceva il atragea la inelul acela, dar nu stia ce. Pierdut in ea se trezi vazand-o cum incepe sa se miste. Vroia sa se duca la ea, sa ii spuna ca ii pare rau pentru aseara, insa nu..prefera sa se indeparteze si sa o lase sa se trezeasca singura.

• Ianis...sopti aceasta. Ianis...

Ianis o privea, inca dormea. Ii striga numele in somn... Simtea ceva pentru ea, poate ca inca mai avea si el un suflet. Apropiindu-se ii stranse mana:

• Sunt aici iu...ar fi vrut sa zica "iubita mea" insa nu o facu si repeta,sunt aici !

Zambetul Issabellei linistit si atat de adevarat era incredibil. Erau legati impotriva vointei lor.

Apoi expresia Issabellei se schimba. Incepu sa se zvarcoleasca. Ianis era tot acolo, tinand-o de mana.

• Ianis, Ianis repeta ea cu vocea din ce in ce mai ridicata.
• Da... raspunsul lui era vag, nu intelegea ce se intampla dar stia ca trebuia s-o lase pe ea sa se trezeasca, poate era o parte de recuperare.
• Ianis... Ianis nu ! NU IANIS NUU! Tipa ea incercand sa scape parca de ceva.

Acum Ianis era panicat, incerca sa o trezeasca.

• Issa ! Issa trezeste-te e doar un cosmar, Issa ??? !!!