XII. Da manum! [ Da-mi mana ! ]

• Ce s-a intamplat ? De ce am oprit ?
• Am oprit acum doua ore.
• Din ce cauza ?
• Am dat peste un trunchi de copac care ne bloca drumul. Am luat-o pe scurtatura si am ramas impotmoliti in noroi.
  Privirea Issabellei era pustie, insa parca energia ii revenea, somnul, chiar si de o ora, o ajutase sa-si mai revina.

• Si cand ne reluam drumul ?
• Cand vom putea ! Ar fi bine daca ai dormi putin.
• Dormi tu, stau eu de paza.
• N-am nevoie de somn, sunt odihnit.
  Privirea lui o ocolea, se simtea neputincioasa, insa amintindu-si de Brianna imediat reactiona.
• Brianna, ii era rau, e acasa singura, trebuie sa plec.
• Hey...
  Issabella cobora din masina grabita, incercand sa gaseasca drumul inapoi spre casa.
• Esti nebuna ? Treci inapoi nu ma face sa alerg dupa tine !
• E singura intelege !
• Nu e !
• Ba da !
  Tipetele lor rasunau pe drumul ingust si inoroiat. Marind pasul Issabella aluneca si cazu, ramanand in noroi, incercand sa se ridice, insa toate eforturile ei erau in zadar. Ianis o ajuse din urma.
• Imi place sa stau si sa te privesc plina de noroi !
• Poftim ? Ridica-ma !
  Rasul lui Ianis o enerva la culme. Ploaia ii intetosa privirea iar noroiul o imobiliza. Era dependenta de el acum.
• Era un ordin ?
• Ia-o cum vrei !
• Sti ca te pot lasa aici ?! Pana acum erai speriata acum esti nervoasa. Cine te mai intelege. Hai ! Da-mi mana!
  Aceasta ezita pana intr-un sfarsit cand ii intinse mana, il prinse bine insa cand acesta se pregatea sa o ridice, ea il trase in jos, in felul asta ajungand langa ea in noroi, imobilizat de asemenea.
• Acum ma simt mai bine !
  Zambetul ei il uimea pe Ianis. Simtea nevoia sa rada, dar nu, seriozitatea era pe primul loc. De mult nu mai era om, de mult nu mai exista, de mult era doar un zombi.

• Ridica-ma ! Ii ordona el, cu un zambet ascuns, recunoscut doar de el.
• Te ridic eu ? Vocea groasa a lui Sebastian intrerupse tot. Cu un zambet patetic reusi sa-l stearga pe al lui Ianis.

Privirea lui Issabella era indreptata acum catre Sebastian, asa cum ii era si toata atentia.

• Buna ! Issabella, incantata, spuse aceasta intinzandu-i mana.
• Da ! Nu am avut ocazia sa ne cunoastem, Sebastian, incantat de asemenea.
  In momentul in care si-au dat mana Ianis simti ceva. Era ceva-ul mult mai adanc decat atunci cand Sebastian i-o furase pe Karnia. Era mai profund. Clatinandu-si privirea le rupse momentul celor doi spunand:
• Acum ridicati-ma !
  Tonul lui era schimbat, nici urma de zambet, nici urma de bunavoire, revenise la a fi acelasi Ianis, insensibil si serios. Sebastian ii intinse mana si il ridica pornind toti trei spre masina. Pe drum Issabella il lua de mana pe Ianis multumindu-i ca o facuse sa zambeasca, insa acesta ii refuza gestul spunandu-i rece sa nu il murdareasca. Aceasta il contrazise zicand ca deja era murdar, nestiind ca peste cateva clipe avea sa regrete totul, atunci cand Ianis ii arunca o privire rece, pustie, care o cuprinse in intreg. Ii simti raceala, ii simti ura. Resemnata isi retrase mana complet si isi lasa privirea in jos, marind pasul, lasandu-l in urma. Ii pasa ? Cine era el ? Cat de proasta era sa faca ceea ce tocmai facuse, de ce o ura ? Parca pentru o clipa il simtise... altfel....! Ce mai conta, era Ianis, inalt, brunet, cu o expresie care te fermeca dar si cu un comportament care te indeparta. Isi dorea sa fie ea cea care sa-l schimbe, dar nu ! Nu avea nevoie de o pacoste ca el. Isi indrepta capul spre inainte privind cum ploaia inceta. Sebastian ii dechise portiera. Uitandu-se imprejur dupa Ianis nu-l mai vedea nicaieri. Trase adanc aer in piept, lasand totul sa treaca. Lasase prea multe sa treaca pentru a-i pasa de unul. Urca in masina, isi puse centura si isi prelua acel zambet copilaresc care ii ascundea adevarata fiinta. Sebastian avea acelasi zambet, insa al lui era fals sau adevarat? Ajunse in casa lor cautandu-l pe Sergiu, fusese salvata si traise o mica parte de aventura cu Ianis si se intorcea acasa cu Sebastian. Totul revenise la normal, adica anormal. Isi rezema din nou capul pe geam, acum fiind sigura ca avea sa se intoarca acasa. Soarele isi facea aparitia in dreapta ei, rosul lui ii clatea privirea,o facea sa vada lumea altfel, se vedea atat de mica si neputincioasa cand existau atatea lucruri mai mari si mai puternice. Printre cuvintele ei se infiripau si ale lui Ianis... Daca era anormala ? De ce el o vedea asa ? . Isi indrepta privirea catre inainte, vazand cu coada ochiului cum Sebastian o privea putin cam insistent. Nu se impotrivea, lasa totul sa vina cum era, ea nu facea nimic, tot ceea ce isi dorea era sa dea timpul inapoi, iar aici avea doua optiuni: A) inapoi cu o saptamana, iar Adriana sa nu-i spuna nimic din ce i-a spus, nici sa nu existe acest adevar B) inapoi cu 10 minute, iar Sebastian sa nu mai apara. Balanta dintre cele doua dorinte continua sa existe... mintea vroia ceva, inima altceva, de ce nu putea sa decida doar unul ? Poate ca exista o solutie, cum amandoua erau imposibile, putea renunta la amandoua. Asta si facu.

• Si...nu te-am mai vazut pe aici!
• Pai nici nu aveai cum, am sosit ieri.
• Esti suparata ?
• Nu, de ce as fi ?
• Glasul te tradeaza.
• Chiar nu am nevoie sa ma analizezi.
• Nu te analizam, dar e un lucru care nu poate trece neobservat. Imi pare rau !
  Expresia fetei lui Sebastian era atat de misterioasa, aerul care il inconjura il facea al dracu de atragator. Ochii negri, buzele medii, perfecte, parul i se parea mai ciudat, era scurt in parti, lung la spate la care adaugai si o creasta, era moderna, insa acum dupa ploaia in care fusese nu mai era. Probabil ceea ce o distanta era faptul ca era prea previzibil, fata de Ianis. El blond, Ianis brunet, ambii inalti, unul zambaret altul tot timpul serios, unul previzibil unul misterios. De ce nu putea alege calea cea mai usoara si sa o atraga Sebastian. Se ura cand nu depindea de ea ceea ce simtea.
• E okay, nu-ti fa griji !
  Ajunsi, Issa cobora, ii multumi lui Sebastian si fugi in casa. Brianna dormea inca in camera ei. Apropiindu-se de ea observa ca nu mai avea febra, respira normal, nu mai era palida... Acum cand toate revenisera macar jumatate la normal se puse langa Brianna in pat si adormi imediat. Chiar daca soarele rasarise deja, aripile negre a lui Ianis ii acopereau razele in fereastra Issabellei. O privea, tocmai cand credea ca ura disparuse din el isi dadu seama ca mai mult se accentuase. Dandu-si seama ca putea deveni incontrolabil se ridica in aer si pleca spre casa, si asa deja oricine il putea vedea, nu avea motive sa riste, ea nu era in niciun caz niciun fel de motiv pentru el. Oare ?