XI. Ianis ora stare Innocentius! [ Ianis nu suporta fata ei prea inocenta ! ]

Issabella se intoarse in camera. Brianna statea in pat, adormise deja de doua ore aproape. Nu isi putea imagina cum e sa iubesti cu intensitatea cu care ea o facea. Lacrimile ei erau mai mult decat reale, te intepau, te faceau sa te doara pe tine, te intristau si te patrundeau intru totul. Se apropie de ea vrand sa o inveleasca, atunci cand isi dadu seama ca era alba. Sperietura o cuprinsese, ochii i se marira indeajuns de mult pentru a descrie o frica incredibila. Nu vroia sa creada ca avea ceva, ca patise ceva. Incercand din rasputeri sa o trezeasca, deja panica se instala. Speriata, panicata, Issabella nu stia incotro s-o ia. Normal ca se gandise sa se duca dupa Ella, dar din ceea ce ii povestise Brianna, aceasta niciodata nu fusese o mama buna, doar superficiala. Dupa insistentele interminabile parca ale “unei asistente care nu avea habar de ceea ce facea”, Brianna deschise ochii, era transpirata, avea frisoane, avea febra, era ca si cum ar fi fost pe moarte, insa cu ultim glas ii sopti Issabellei:
• El, Sergiu, el !
  Abia daca intelesese ceea ce Brianna incerca sa zica.
• Sergiu ? Spune-mi! Sergiu ? Il chem ?
  Brinna aproba din cap, usor si incet.
• Unde ? Unde il gasesc ?
  Acum tanara arata spre fereasta. Issabella fugi spre fereastra, unde avea imaginea perfecta a unei case imense, o casa care din cate citise ea, inainte fusese spital. Acum 200 de ani, pe cand stra-strabunica ei traise aici. Nici nu mai stia de unde cunostea atat, sau cand citise, nu mai era sigura nici ca citise. Se intoarse La Brianna.
• Ma duc ! Il chem aici. Sa nu iesi, sa nu faci nimic din ce ar putea provoca zgomote. Ramai aici, ma intorc cat de repede pot.
  Issabella isi lua doar o haina subtire pe ea si iesi indata pe usa. Brianna ramasese in pat, simtindu-se vinovata. Stia ca ceea ce se intampla era doar din vina ei, dar trebuia sa afle cine e Issabella, si daca era cine credea ea ca e, atunci avea de munca. Deschise larg ochii, se sterse de transpiratia care cu greu o cauzase, isi relua culoarea pielii, si se ridica in picioare ducandu-se spre fereastra si privind in gol spre casa unde se indrepta acum Issabella.
  Nu putea sa dea inapoi, nu se putea intoarce, nici vantul nici ploaia nu avea sa o dea inapoi. Haina care o luase pe ea acum si-o pusese deasupra capului, incercad sa se mai adaposteasca. Era deja la jumatatea drumului, alerga de 10 minute, simtea ca nu mai poate, insa imaginea Briannei o ajuta sa continue. Dupa cum se purtase cu ea, de ce era ea cea care intodeauna ii ajuta pe toti? Nu ii parea rau insa simtea ca ceva nu-i in regula si ca ceea ce facea nu era bine. Ploaia ii batea din fata, tunetele erau atat de puternice si atat de lungi, fulgerele erau cele care ii mai luminau calea. Strazile erau pusti. Cine se mai putea gandi sa iasa afara pe vremea asta. Ii reveni sentimentul acela de urmarire, acum simtea ca trebuie sa fie de doua ori mai atenta, la fiecare trei-patru pasi privea in imprejurimi. Simtea ca cineva o privea, simtea ca ceva o urmareste, simtea ca nu e singura. Tot drumul fusese la fel, intr-un final ajunsa la Sergiu batu in usa nerealizand cat de puternic o facuse. Cum neputinta se transforma in putere, si parca pumnul ii era topor, o facea inconstient si involuntar. Doua cuvinte auzi din spatele ei “Cine esti?” si se intoarse tremurand in directia din care veneau. Nu-l recunoscuse, nici pe el dar nici vocea lui. Se intoase si lesina, Ianis prinzand-o in brate.
• Ahh frate, asta imi mai lipsea!

Intrand in casa cu ea in brate, acesta in striga pe Sergiu. Acesta veni imediat, intampinat de reprosurile lui Ianis.

• Spune-mi ca nu-i opera ta ! Spune-mi ca nu am bagat in casa pe cineva pe cale sa moara. Sti ce-i afara ? E potop. N-o vad pe tipa asta sa mai o duca mult, are febra, este... pregatita.
• Pregatita pentru ce Ianis ? Zise acesta cautand cateva prosoape pentru comprese.
  Issabella era intinsa pe canapeaua din sufrageria lor. Era neajutorata in casa a trei demoni.
• Pentru a muri Sergiu ! Oare pentru ce ? Doar n-o trimitem la disco acum !
• Daca ai de gand sa-mi stai pe cap acum cu replicile tale “haioase”, sa sti ca nu-i un moment bun. Si nu te mai plimba de colo colo, ma agiti mai mult decat sunt deja.
• Lasa-ma s-o omor. S-ar termina repede.
  In urmatoarea clipa Issabella se trezi ca si cum tocmai i se terminase cel mai mare cosmar. Cei doi demoni ramasera inmarmuriti.
• Tu iti bati joc de mine... zise Ianis nevenindu-i sa creada. Tu chiar iti bati joc de mine ? Domnisoara erai aproape moarta.
• Nu nu nu, nu eu. Brianna !
• Ba nu, tu !
  Ianis se apropia de ea ca si cum se apropia de o fantoma. Nu ii era frica dar nu-si putea imagina ce se intamplase. Nu era loc de gandire ca tipa ar fi fost demon, sau sa aiba vreo putere supranaturala, cum sa invie asa ? Ii placea sa le stie pe toate.
• Nu eu ! Sergiu... te rog du-te la ea, te cheama.
• Pe mine ? Dar am vorbit cu ea acum 5 minute la telefon.
• Brianna ?
• Da !
• Ha ha ha ! Deci tu esti Elisabeta.
• Cine sunt ?
• Nu conteaza, explica-mi cum tocmai ai inviat.
• Esti nebun ? Cine a inviat ?
• Tu ! Tu esti cea care tocmai a inviat, deci tu esti cea nebuna, nu eu !
  Issabella nu intelegea ce se intampla. Nu isi mai amintea nimic de cand se intoarse sa vada a cui era vocea. Nici macar nu recunoscuse persoana. Nu isi aminti nici cum ajunsese in casa, dar parea sa fi trecut ani de cand lesinase. Uimita si cu lacrimi in ochi acesta se uita la Sergiu.
• Ce mi s-a intamplat !?
• Neataaa ! Perfect, acum suntem trei in ceata nu doar doi. Si se pare ca tu esti mai rau decat noi.
• Taci Ianis. Hai sa te ducem acasa Issa. Te conduc eu !
• Merg si eu, adauga Ianis luandu-si haina. Nu de alta dar nu as putea pierde nimic din acest episod “Supernatural”.
  Sergiu o ajuta pe Issabella sa se ridice insa parea ca aceasta nu avea nevoie de ajutor. Parul cret si ochii verzi a lui Sergiu ii aminti fetei de cum il descria Brianna. Cum ii adora onduleurile si culoarea ochilor, verdele acela aprins. Era parca opusul lui Ianis. Era saten cu ochii verzi, si o alura de om bun, vedea sentimente in ochii lui, vedea gesturi umane si cuvinte gandite,ochelarii cu rama dreptunghiulara si subtiri, delicati pe care ii purta, poate vedea si putina ingrijorare, ceea ce in niciun caz nu vedea in colegul lui de “camera”. Cand se pregatea sa deschida usa, aceasta se deschise singura de partea cealalta fiind Sebastian.
• Salut tuturor si... buna tie ! Zise acesta coborandu-si ochii de la cei doi colegi la Issabella.
  Se pare ca nu erau doar doi baieti, asa cum ii credea ea, atragatori, acum aparuse si al treilea. Intodeauna se preocupase de felul cum arata, si primul lucru care i-ar fi intrebat acum 1 luna ar fi fost “Arat bine ?”, insa acum nu mai era asa. Ce o schimbase ? Cert era ca trebuia sa-si alunge gandurile astea, si multe altele care ii impaienjenau mintea complet.
• Brianna Sergiu ! Il privea speriata, ochii ei mari de nuanta unei frunze de toamna pe moarte erau fascinanti.
  Ianis nu suporta fata ei prea inocenta, caracterul ei prea puternic si fiinta ei mult prea normala. Era toata contrara. Alura ei aducea cu una pe care el o iubise si admirase extrem de mult. Puternica, buna si frumoasa.
• Ne cerem mii de scuze Sebastian, dar nu avem timp de predicile tale acum !
• Nu e cazul sa fi grosolan in fata unei domnisoare Ianis !
• Nu fi asa sigur... ! Trebuie sa plecam.
  Sergiu se uita la Issabella. Ii era frica sa se miste sau poate doar dadea impresia. Nu avea cum sa nu-i observe caracterul exact in modul in care il observase si Ianis. Mintea lui o luase razna din nou, ceva nu se lega, nu se simtea in stare sa se miste. Il ruga pe Ianis sa o conduca pe Issabella si sa vada ce patise Brianna.
  Situatia in ochii lui Ianis devenea din ce in ce mai interesanta. O copila tocmai se intorsese din moarte, Sebastian parea destul de interesat de ea, ceea ce insemna ca avea ceva, Sergiu devenea agitat in preajma ei, neputandu-se controla. Asta nu i se mai intamplase de cand Karnia murise. Privirea lui o atinti pe tanara fata, care parea o statuie. Era singura, neajutorata, se simtea asa era sigur, dar nu o arata.
• Hai !
  Si o trase de mana. O tara parca dupa el pana la masina, aceasta fiind neputincioasa in mainile lui. Simtea o ura pentru ea, insa nu cunostea sursa, ar fi vrut sa o intrebe cine e, ce vrea, ce cauta aici, insa era sigur ca nu avea sa-i dea niciun raspuns, probabil nici ea nu stia. Ceea ce il uimea era faptul ca nu se impotrivea comportamentului sau. O lasa in fata locului din dreapta iar el ocoli masina pentru a ajunge la locul soferului. Urca langa ea si porni motorul.
• Probabil te uimeste faptul ca nu am reactionat cand te-ai purtat atat de grosolan cu mine. Probabil te enerveaza faptul ca m-ai revazut. Probabil ma crezi ingamfata, tampita, copilaroasa...
• Ti-am dat eu asta de inteles ?
• Da ! Conduci nervos, nici nu ma privesti... Am atatea motive sa ma cred anormala.
• Poate asa esti !
• Daca tu zici !
  Isi rezema capul de geam. Inchise ochii incercand sa-si odihneasca putin mintea. Era de doua zile aici si nu mai intelegea nimic. Totul era pe dos, totul era prea mult, totul era schimbat. Privirea lui Ianis se mai indrepta din cand in cand spre ea. De ce simtea nevoia sa o termine, simtea acea nevoie sa omoare, niciodata nu mai simtise asta. Omorase multi oameni si multi ingeri... pana si unii demoni dar niciodata nu simtise dorinta care o simtea pentru ea. Respiratia ei deveni regulata, ceea ce insemna ca adormise, ceea ce parea sa o linisteasca. Ceata era din ce in ce mai deasa impreunata cu picaturile de apa mari si dese. O furtuna in toata regula, trecuse ceva vreme de cand nu mai vazuse una, si mai multa vreme de cand nu mai simtise una. O privea si o vedea atat de umana, atat de calda, atunci ce il indeparta la ea ?