37. Forsit ! [ Probabil ! ]

In casa Brianna era pe canapea langa Issabella. Cand Ianis intra amandoua isi intoarsera privirea spre el, apoi Brianna zise incercand sa para vesela si normala, ceea ce nu-i iesea, ochii ingrijorati si putin nervosi o dadeau de gol:

• Si... el e Ianis, prietenul cel mai bun al iubitului meu !
• Deci tu esti Ianis, nu puteai sa te prezinti de la inceput ? Asa ocoleam toata acea cearta...zise zambind Issabella indreptandu-se spre el si intinzandu-i mana.

Ianis privea mana ei, apoi o privea pe Brianna. Ce se intampla ? Intreba el intrand in mintea ei. Brianna ridica din umeri si ridica barbia in semn sa ii joace jocul. Incercand sa-i intoarca zambetul Issabellei, dar fara sa-i reuseasca, mai mult parea a un zambet scos cu clestele de pe fata lui, zise:

• Ce cearta draga mea ? Eu nu m-am certat cu tine, poate te-ai certat singura !

Issabella ramase nemiscata, privindu-l cu ochii ei galbeni mari. Parca mai auzise odata replica asta, dar nu stia cand si cum. Isi scutura capul si spuse strangandu-i mana:

• N-aveam cum sa ma cert cu mine... nu-s nebuna.

Ianis isi trase mana si adauga:

• Hmmm... cine stie !?

Issabella ramase nemiscata cu mana acolo unde el ii daduse drumul. Apoi usa se deschise iar Sebastian intra in camera.

• Iubitulee ! Rosti Issabella sarindu-i in brate.
• Iubitule ??? repeta aproape soptind Ianis, uitandu-se nedumerit si dezgustat la cei doi sarutandu-se. Brianna aparu din spate spuandu-i la ureche : "Ce dracu se intampla aici Ianis ? Ma simt ca ultimul om ajuns de pe luna, care habar n-are in ce consta lumea." Uitandu-se concentrat la ea Ianis ii raspunse : "Draga mea Brianna...sunt in aceiasi situatie... Dar trebuie sa subliniez, sora ta are niste gusturi...extrem de proaste!" Brianna incepu sa rada si adauga : "Sa nu uiti ca si tu esti printre gusturile ei..." Ianis o privi, ridica o spranceana si spuse "Aaaa... excluzandu-ma pe mine bineinteles."

Se simtea exclus, privea la cei doi si isi dadea seama ca niciodata n-ar putea fi in locul lui, si ce-i venise de se gandise la asta ? Isi inclesta buzele, il enerva asta, nu intelegea de ce. Vroia sa nu-i pese, dar ii pasa, se intreba cum de nu il citise Brianna. El nu era printre gusturile ei, altfel acum era el in locul lui Sebastian. Inchise ochii si se retrase, numai putea suporta atata...iubire.

***

• Vin acasa azi ? Intreba suspicioasa Ella.

Nu o mai vazuse pe Issabella de doua nopti si o zi, era normal sa se intrebe ce era cu ea, mai ales ca o rodea gandul ca putea fi cu Adriana, de fapt era sigura ca era cu ea, si nu suporta. Mihai statea pe scaun in bucatarie, cu privirea fixata pe ceasca de cafea, neluandu-si ochii de la ea ii raspunde:

• Probabil...

Era atat de vag incat o enerva pe Ella.

• Probabil ??? tipa aceasta.

Mihai facu ochii mari, niciodata nu o mai auzise pe Ella tipand.

• Ce e Ella ?
• Nimic... spuse ea calmandu-se. Vroiam doar sa... sa stau mai mult cu Issabella.
• Draga mea, e la noi de doua saptamani aproape, iar tu daca ai vorbit cu ea de patru ori.
• Stiu...spuse aceasta asezandu-se pe scaun langa el.
• Atunci ? Ce e cu tine ? Continua acesta mangaind-o pe obraz.

Ochii Ellei erau inlacrimati, dar nu cuteza sa si-i ridice. Ochii ei negri, si parul scurt blond, avea tunsoarea asta bob de ani de zile, aproape ca Mihai nu si-o mai amintea asa cum era cand a cunoscut-o prima data, cu parul lung, exact ca al Briannei. Puteai sa juri ca-i este mama, era exact ca ea, tandra, blanda orgolioasa si frumoasa.

• Nimic... simt ca-mi pierd copiii unul cate unul.
• Dar nu ai pierdut pe nimeni scumpa mea...
• Se apropie Mihai, se apropie clipa cand Brianna va afla cine e mama ei, si isi va da seama ca ii sunt o straina.
• Nu-mi esti straina mama...zise din pragul usii privindu-i pe amandoi Brianna. Cum sa-mi fii straina.

Si Mihai si Ella o priveau nedumeriti. Nu asa vroiau sa dea ochii cu ea. Repede Ella isi sterse lacrimile iar Mihai isi retrase mainile. Brianna zambi, ei erau parintii ei, si nu erau vinovati de ceea ce era ea, nu erau ei vinovata ca acum cativa ani se zgariase si ca sa nu-i vada cineva sangele si-l supse, iar de atunci era ceea ce era. Nu era mama ei vinovata, ci ea si... si mama ei adevarata, dar si Mihai. O durea sa recunoasca dar tatal ei era vinovat pentru tot... sau mama ei... Karnia... nici ea nu mai stia, prefera sa se trezeasca dintre atatea ganduri care o chinuiau si ii privi.

• Nimeni n-ar putea sa te inlocuiasca mama... Zilele trecute am citit din jurnalul Karniei, stiu ca-s fiica ei... Dar, doar biologic...

Ella se ridica si o imbratisa, atat de tare, si plangea. Mihai le privea, erau aceasi picatura, era clar ca nimeni nu avea sa le desparta.

• Multumesc ! Reusi sa rosteasca Ella cu ochii strasi acoperiti de parul Briannei.
• Oh mama ! M-am maturizat mai devreme decat vroiam. Si am nevoie de voi langa mine, singura simt ca ma prabusesc...
• Suntem draga mea, adauga Mihai venind si imbratisandu-si cele doua fete, la care tinea mai mult decat ar fi vrut vreodata.

Brianna le zambi, zambetul ei spunand " va fi bine " , undeva inauntrul ei stia ca nu avea sa fie chiar asa de bine insa tot acolo simtea ca va face tot ce poate, si ca exista o speranta. Ii privea imbratisand-o, cu ei isi traise viata pana acum si nu avea sa-i lase la greu. Zambi asa cum nu mai zambise pana atunci, se simtea multumita de ceea ce iubea. Apoi isi dadu seama ca Issabella ramase in spatele casei, in leaganul pe care ea il folosise in copilarie, acel leagan care abia se mai tinea de ramura stejarului batran care ii fusese prieten ani la rand. Isi lasa parintii in bucatarie, dupa acea imbratisare nu mai aveau cuvinte ca sa poata descrie ce simteau asa ca se retrase usor, altcineva avea nevoie de ea mai mult.

Issabella era acolo, cu spatele, leganandu-se usor si plangand, Brianna ii putea simti durerea. Ajungand langa ea ii privea parul care ii acoperea fata in cadere. Apoi simtindu-se vinovata ii spuse:

• Imi pare rau ca trebuie sa treci prin asta...
• Ce mai conteaza Brianna, ceea ce sunt acum nu se va schimba niciodata, rosti incet Issabella.